Administratorul public al municipiului Dorohoi va deveni subprefect al județului | | Dan MăzurașuData 19.01.2022 - 16:08:02 |  Administratie | Tiberiu Manolache, administratorul public al municipiului Dorohoi va deveni subprefect al județului | | Dorohoianul Tiberiu Manolache, administratorul public al municipiului Dorohoi, este „în cărți” pentru ocuparea postului de subprefect al județului. El a fost propus și susținut pentru această funcție de către primarul municipiului, Dorin Alexandrescu și organizația PSD Dorohoi. | | |
Propunerea de numire a lui Tiberiu Manolache pentru funcția de subprefect al județului Botoșani a fost făcută în ședința de Guvern de astăzi, în care au fost făcute numirile pentru posturile de conducere din prefecturi, la nivel național, inclusiv pentru județul Botoșani.
Pe lângă Tiberiu Manolache, tot pentru funcția de subprefect al județului Botoșani, a fost propusă și Paula Cojocariu Berențan, din municipiul Botoșani. Ambele persoane dobândesc aceste funcții cu sprijinul Organizației Județene a PSD Botoșani, în contextul negocierilor care au loc în coaliția de guvernare.
Social-democrații botoșăneni au obținut funcțiile de subprefect, iar PNL Botoșani a rămas cu cea de prefect, ocupată la acest moment de finanțistul Dan Nechifor.
Potrivit botoșăneanul.ro, Paula Cojocariu Berențan este avocat în cadrul Baroului Botoșani.
Tiberiu Manolache este de profesier inginer instalații și în prezent ocupă funcția de administrator public al municipiului Dorohoi.
Urmează ca numirile să fie publicate în Monitorul Oficial pentru a-și putea produce efectele, urmând ca ulterior să aibă loc învestirile celor doi subprefecți.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| DOROHOI - Anunț DAS privind prestarea de activități sezoniere de către persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor de incluziune |
| | Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de 72.500 de lei, pentru 20 de beneficiari din Dorohoi |
| | Primar din județ suspendat din funcție de către prefect ca urmare a arestării preventive! |
| | Primăria Dorohoi - Anunț privind organizarea unei întâlniri pentru dezbatere publică |
| | FOTOGALERIE - Pod între generații: Copii și vârstnici din Dorohoi reconstruiesc spiritul Crăciunului |
| | DAS Dorohoi a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap - FOTO |
| | DOROHOI - Pas important în dobândirea independenței energetice pentru municipalitate. Contractul de execuție, pentru primul parc fotovoltaic, a fost semnat în prezența primarului Dorin Alexandrescu |
| | DOROHOI - Voluntari instruiți în privința dezastrelor și a situațiilor de urgență, în cadrul unui proiect transfrontalier - FOTOGALERIE |
|
|
APEL UMANITAR - Victor nu cere imposibilul. Cere șansa de a trăi. Cere timp. Cere sprijin | 1248 |
| APEL UMANITAR - Dacă ai închide ochii o clipă..ai înțelege | 948 |
| Dorohoian spitalizat cu arsuri și intoxicație cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa | 750 |
| VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional | 408 |
| Circulație întreruptă, în această noapte, între Rădăuți Prut și Manoleasa, din cauza viscolului | 371 |
| Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică | 359 |
| Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit. Sunt anunțate, în această noapte, temperaturi de minus 19 grade Celsius | 306 |
| Persoane fără adăpost, din Botoșani și Dorohoi, identificate în nopțile geroase și transportate în unități de cazare - FOTO | 302 |
| Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins la alte cinci puncte de trecere a frontierei | 299 |
| Misiune de salvare la granița de nord: Cetățean ucrainean aflat în șoc hipotermic, salvat de polițiștii din Darabani | 295 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord