Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Alte persoane salvate de pompieri şi jandarmi din nămeţi
Data 23.03.2013 - 12:03:49
În cursul acestei dimineţi, pompierii şi jandarmii botoşăneni au continuat misiunile de salvare, începute în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 29 Botoşani – Săveni.
DISTRIBUIE           

Şase pompieri şi patru jandarmi au salvat peste 20 de persoane din mai multe autoturisme rămase înzăpezite la cca. 4 kilometri de Săveni. Misiunea a fost începută de cei şase pompieri. Succesul acţiunii a fost asigurat şi prin aportul a patru jandarmi veniţi în sprijinul colegilor noştri.

Condiţiile meteorologice existente le-au permis deplasarea cu autospecială SMURD doar un kilometru. Pentru a ajunge la persoanele care aveau nevoie de ajutor, salvatorii au fost nevoiţi să parcurgă mai bine de trei kilometri pe jos. Cu toate că vântul sufla cu putere şi zăpada depăşea, în unele locuri, un metru înălţime, s-a reuşit evacuarea persoanele din zona respectivă şi transportarea acestora la Săveni.

Tot în această dimineaţă, pompierii din Săveni au avut o misiune extrem de dificilă. Aceştia au salvat un bărbat (66 ani) din Mitoc, care avea probleme cardiace, dintr-un microbuz rămas înzăpezit la patru kilometri de oraşul Săveni. Întrucât din cauza drumului impracticabil nu au reuşit să ajungă cu autospeciala SMURD până la microbuz, salvatorii au mers pe jos, prin viscol, trei kilometri şi s-au întors cu bărbatul, care a fost transportat pe o targă.

Urmare a solicitării Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani, în noaptea care a trecut, 13 jandarmi cu două autoturisme au participat în zona fermei Popăuţi, la ieşirea din municipiul Botoşani, pentru salvarea persoanelor blocate în trafic din cauza căderilor de zăpadă şi viscolului puternic, ocazie cu care au fost deblocate şapte autoturisme şi salvate un număr de 16 persoane.

Având în vedere condiţiile meteo existente recomandăm populaţiei să evite orice călătorie pe timp de viscol.

La această oră, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani, toate drumurile judeţene sunt înzăpezite. Pentru deblocarea acestora se intervine cu 14 utilaje de la drumuri judeţene.

Rămân, în continuare închise circulaţiei, cele cinci tronsoane de drumuri naţionale precizate în Buletinul Informativ anterior. Realizarea viabilităţii drumurilor se desfăşoară cu mare dificultate din cauza vântului care suflă în continuare cu putere.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
580
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord