Amendă de 50.000 de lei aplicată la Dorohoi pentru muncă la negru | | Data 02.08.2011 - 15:39:08 | Pornind de la obiectivele stabilite în Planul comun de acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani şi Poliţia Municipiului Dorohoi în ziua de 29 iulie 2011, s-a efectuat un control la Intreprinderea Individuală Gagea P. Mihai din Botoşani privind modul în care se respectă prevederile legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă pentru identificarea şi sancţionarea cazurilor de muncă nedeclarată. | | |
La verificarea faptică care a avut loc în data de 29 iulie 2011 între orele 10.30 –
10.55 la punctul de lucru al angajatorului situat pe B-dul Victoriei
nr. 20, bloc B2 din Dorohoi au fost identificate în timp ce efectuau lucrări de izolaţie termică în interesul
angajatorului menţionat, următoarele persoane: Dăscălescu Ion, Cărămidariu Ionuţ, Rosen Alexandru Alin,
Vezeteu Vasile Cosmin şi Doroftei Cristian Vasile. Acestea au fost primite la
lucru începând cu data de 29 iulie 2011, fără ca angajatorul să procedeze la
încheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă anterior
începerii activităţii, încălcând astfel prevederile art. 16 (1) din Codul
Muncii – Legea nr. 53/2003.
Situaţia
descrisă rezultă din nota de relaţii completată de reprezentantul legal al întreprinderii
Individuale, fişele de identificare ale salariaţilor şi procesul verbal
încheiat în data de 29 iulie 2011 între
organul constatator şi lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi care au
colaborat la identificarea persoanelor indicate anterior.
Pentru faptele reţinute în sarcina
angajatorului de a primi la lucru pe Dăscălescu Ion, Cărămidariu Ionuţ, Rosen Alexandru Alin,
Vezeteu Vasile Cosmin şi Doroftei Cristian Vasile, fără a le întocmi contracte
individuale de muncă în formă scrisă, fiind încălcate prevederile art. 260 (1) lit.
e din Codul muncii, Legea nr. 53/2003, republicată, Întreprinderea Individuală Gagea P. Mihai a fost sancţionată contravenţional cu amendă
în valoare de 50.000 lei.
Pentru neprezentarea evidenţei
orelor de muncă prestate de către salariaţi la solicitarea inspectorului de
muncă, contrar prevederilor art. 119 din Codul Muncii, angajatorul reprezentat de către Gagea P.
Mihai a fost sancţionat cu AVERTISMENT conform art. 5, 7 alin (2,3) din O.G. nr. 2/2001.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
| | La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă |
| | Autoturism distrus de flăcări la Botoșani. Cauza probabilă a fost un scurtcircuit |
| | Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 434 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 371 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 334 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 330 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 327 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord