Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Arestat pentru 30 de zile în urma săvârșirii infracțiunii de evadare
Realitatea DorohoianăData 11.12.2025 - 12:22:41
Infractional
Foto generic
La data de 9 decembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile față de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de evadare.
DISTRIBUIE           

În fapt, la data de 4 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au efectuat un control la locuința unui bărbat, de 47 ani, din municipiul Botoșani, care se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În urma controlului efectuat, s-a constatat că bărbatul ar fi părăsit locuința fără permisiunea instanței de judecată, încălcându-și astfel obligațiile ce îi revin pe durata executării măsurii preventive.

Acesta a fost depistat de către polițiști, la locuința din municipiul Suceava, ulterior fiind plasat din nou la domiciliul din municipiul Botoșani unde locuiește fără forme legale.

A fost informată instanța de judecată din cadrul Judecătoriei Suceava, care la data de 9 decembrie 2025, a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,evadare".

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional
Acțiunea polițiștilor la Darabani
Articole pirotehnice identificate în urma unui control efectuat de polițiști
Mandat european de arestare, pe numele unui bărbat din Bucecea, pus în aplicare de polițiști
Doi cetățeni moldoveni depistați de polițiștii de imigrări și jandarmi că locuiau ilegal în județ
Lemne confiscate, de către polițiștii dorohoieni, de la un sucevean
Tânăr cu cagulă pe față și pistol în mână, depistat de polițiști pe un drum din județ. „Mă plimbam”, a spus el polițiștilor
Revelion relativ liniștit, apreciază polițiștii botoșăneni. Cu toate acestea au fost aplicate sancțiuni în valoare de 80.000 de lei
Sondaj
Cele mai citite
APEL UMANITAR - Victor nu cere imposibilul. Cere șansa de a trăi. Cere timp. Cere sprijin
1243
APEL UMANITAR - Dacă ai închide ochii o clipă..ai înțelege 
948
Dorohoian spitalizat cu arsuri și intoxicație cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
750
VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional
407
Circulație întreruptă, în această noapte, între Rădăuți Prut și Manoleasa, din cauza viscolului
371
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
359
Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit. Sunt anunțate, în această noapte, temperaturi de minus 19 grade Celsius
306
Persoane fără adăpost, din Botoșani și Dorohoi, identificate în nopțile geroase și transportate în unități de cazare - FOTO
302
Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins la alte cinci puncte de trecere a frontierei
299
Misiune de salvare la granița de nord: Cetățean ucrainean aflat în șoc hipotermic, salvat de polițiștii din Darabani
295
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord