| Risc de inundații pe râurile Jijia, Sitna, Miletin și afluenții acestora, până sâmbătă la amiază | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații, în continuare, și au instituit Cod galben de inundații pe râurile Jijia, Sitna și Miletin și afluenții acestora, până mâine, la ora 12:00. |
| | Șarpe neveninos capturat de jandarmi într-o curte din Dorohoi | Dacă în urmă cu câteva zile, jandarmii au capturat o viperă în curtea unei locuințe din satul Storești, comuna Frumușica, în această după-amiază, tot în urma unui apel 112, un echipaj de jandarmerie a prins un șarpe de casă, specie neveninoasă, în curtea unei case din municipiul Dorohoi. |
| | Intervenții la foc continuu a echipajelor de ambulanță în aceste zile caniculare | În această perioadă, temperaturile extreme au determinat o creștere a numărului de solicitări pentru urgențe medicale. Lipotimiile, deshidratările, șocul hipertermic și agravarea afecțiunilor cronice se numără printre cele mai frecvente cazuri la care intervin echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani. |
| | La Ipotești, o nouă ediție a Taberei de Artă | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 8-15 iulie 2026, Tabăra de artă (pictură), dedicată ilustrării textelor eminesciene, cu participarea studenților de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. Participanții își propun să ilustreze o serie de texte eminesciene,... |
| |
| DOROHOI - Recepția finală a obiectivului de investiții „Construirea unui Centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități în Municipiul Dorohoi, județul Botoșani” - FOTOGALERIE | În data de 1 iulie 2026 a avut loc recepția finală a obiectivului de investiții „Construirea unui Centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități... |
| | Lucrări de mentenanță a sistemului informatic al Nova Apaserv | S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că, duminică, 5 iulie 2026, în intervalul orar 08:00–20:00, vor fi efectuate lucrări programate... |
| | Codul galben de ploi pentru o parte din județul Botoșani a fost extins | Până la ora 08:30, în mai multe zone din județul Botoșani se vor înregistra ploi torențiale care vor acumula 20...25 l/mp, descărcări electrice,... |
| | Pompierii dorohoieni intervin în comuna Cândești pentru evacuarea apei din gospodării și locuințe | În urma precipitațiilor abundente înregistrate în comuna Cândești, apa scursă de pe versanți a inundat șase gospodării și a pătruns în trei... |
| | Cod Roșu de ploi torențiale pentru zece localități din apropierea Dorohoiului | Meteorologii au emis o avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă până la ora 22:00, pentru localitățile Suharău, Ibănești, Șendriceni, Cristinești,... |
| | „Cu sfinții pe calea credinței” – Pelerinaj al credincioșilor din Protoieria Dorohoi la moaștele Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa - FOTOGALERIE | Peste 300 de credincioși din cercurile misionar-pastorale Ibănești, Bucecea, Dersca, Broscăuți, Brăiești și Dorohoi au participat, în perioada... |
| | Cod galben de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații și au instituit Cod galben de inundații pe râurile Prut și Jijia și afluenții acestora, până... |
| | Codurile de instabilitate atmosferică i-a băgat în ședință pe responsabilii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență - FOTO | Având în vedere avertizările meteorologice emise pentru județul Botoșani, autoritățile sunt în stare de alertă, iar toate instituțiile cu atribuții... |
|
|
| Pompierii botoșăneni în sprijinul colegilor din București - FOTO&VIDEO | Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani s-au alăturat eforturilor colegilor din București pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice care au afectat capitala. |
|
|
| Cod portocaliu și galben, de instabilitate atmosferică, pentru județul Botoșani | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis: |
|
|
| Patru incendii de vegetație uscată, în această dimineață - FOTO&VIDEO | În această dimineață pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată/deșeuri vegetale, astfel: |
|
|
| Pompierii botoșăneni, în sprijinul colegilor de la ISU București-Ilfov | Pompierii din cadrul ISU Botoșani au plecat în sprijinul colegilor de la ISU București-Ilfov, ca urmare a solicitării Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în contextul menținerii unui număr ridicat de intervenții generate de fenomenele meteorologice severe. |
|
|
| Meteorologii au emis două avertizări de cod galben pentru județul Botoșani, în perioada 2-3 iulie | Pentru astăzi s-a anunțat o zi caniculară, dar și ploi.
De la temperaturi de 31 … 34 de grade și disconfort termic, se poate trece, brusc, la instabilitate atmosferică. |
|
|
| Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Botoșani | Un autoturism a luat foc în timp ce se deplasa pe Calea Națională din municipiul Botoșani. |
|
|
| Accident rutier la Bucecea. Șoferița a avut nevoie de îngrijiri medicale | O tânără a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina pe un drum din orașul Bucecea. Evenimentul s-a produs ieri dimineață. |
|
|
| Protopopiatul Dorohoi organizează un pelerinaj de suflet în Serbia, Macedonia și Grecia | În perioada 24–30 octombrie 2026, Protopopiatul Dorohoi organizează un pelerinaj în Serbia, Macedonia și Grecia, oferind participanților prilejul unei autentice călătorii duhovnicești prin unele dintre cele mai importante locuri de spiritualitate ortodoxă din Balcani. |
|
|
| Mesaj de felicitare adresat Academicianului Leon Dănăilă de către conducerea primăriei Dorohoi | Astăzi, 1 iulie 2026, domnul Academician Leon Dănăilă, Cetățean de Onoare al municipiului Dorohoi, împlinește 93 de ani. |
|
|
| Deputatul Elisabeta Lipă invitată la Romanian Leaders Awards & Brașov Fashion Star, alături de personalități din diverse domenii | 𝙍𝙤𝙢𝙖𝙣𝙞𝙖𝙣 𝙇𝙚𝙖𝙙𝙚𝙧𝙨 𝘼𝙬𝙖𝙧𝙙𝙨 & 𝘽𝙧𝙖𝙨̦𝙤𝙫 𝙁𝙖𝙨𝙝𝙞𝙤𝙣 𝙎𝙩𝙖𝙧 a fost, și anul acesta, un eveniment de clasă, care a reunit personalități din cele mai diverse domenii – sport, cultură, medicină, educație, antreprenoriat, media, fashion și multe... |
|
|
| La mulţi ani, domnule Profesor Leon Dănăilă! - Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi | Astăzi sărbătorim ziua de naştere a Profesorului Dr. Leon Dănăilă, personalitate emblematică a medicinei româneşti şi internaţionale, al cărui nume îl poartă cu onoare spitalul nostru. |
|
|
| Codul Roșu de caniculă pentru județul Botoșani, prelungit până pe 1 iulie | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit avertizarea de Cod Roșu de caniculă pentru județul Botoșani până la data de 1 iulie, ora 10:00. Se anunță temperaturi extreme, nopți tropicale și un disconfort termic deosebit de accentuat. |
|
|
| Apel pentru un consum responsabil de apă, pe perioada caniculei, din partea Nova Apaserv | În contextul temperaturilor ridicate și al creșterii semnificative a consumului de apă, S.C. Nova Apaserv S.A. adresează tuturor utilizatorilor un apel la responsabilitate, pentru ca serviciul de alimentare cu apă să poată fi asigurat în condiții normale pentru întreaga comunitate. |
|
|
| Seniorii din Dorohoi au celebrat competiția, comunitatea și valorile naționale la Turneul de Vară la table - FOTO | Astăzi, 26 iunie, într-o zi cu o semnificație aparte pentru români, marcată prin sărbătorirea Zilei Drapelului Național al României, Direcția de Asistență Socială Dorohoi a organizat, în cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Dorohoi, cea de-a V-a ediție a „Turneului de Vară la table”. |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă angajează asistent medical pentru CPU | Spitalul Municipal Academician Leon Dẳnẳilẳ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Eveniment comemorativ - „Ștefan Luchian – 110 ani de nemurire prin artă” | Duminică, 28 iunie 2026, Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești organizează un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 110 ani de la moartea marelui pictor român Ștefan Luchian, personalitate marcantă a artei românești și simbol al sensibilității artistice. |
|
|
| Comunicat Poliția Locală Dorohoi | În data de 25.06.2026, patrula auto a poliției locale a surprins un autovehicul care circula pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, nerespectând astfel semnificația indicatorului ,,Accesul interzis tuturor autovehiculelor a căror masa maximă admisă depășesc 3,5t”. |
|
|
| Comunicat primăria Dorohoi - Sistemul de transport din municipiul Dorohoi modernizat și eficientizat. Primarul Alexandrescu a semnat contractul de finanțare - FOTO | U.A.T. Municipiul Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat Contractul de finanțare pentru proiectul „Eficientizarea sistemului de transport în Municipiul Dorohoi”, cod SMIS 348592, finanțat în cadrul Programului Regional 2021–2027. |
|
|
| Acuzații de trafic de minori la Dorohoi. O adolescentă, în vârstă de 16 ani, exploatată sexual de un alt minor, sub amenințarea cu moartea. Patru persoane cercetate, trei au fost arestate | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, de 16, 27, 45 și 46 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii... |
|
|
| Bărbat reținut pentru multiple infracțiuni la regimul rutier, comise pe un drum din Pomârla | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 58 de ani, cercetat pentru comiterea a patru infracțiuni la regimul rutier. |
|
|
| Tânăr din Vârfu Câmpului reținut după ce a făcut scandal și a devenit violent - VIDEO | La data de 24 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 29 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, și lovire sau alte violențe. |
|
|
| Bărbați reținuți pentru agresiune asupra unor minori | La data de 24 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 39 și 62 de ani, din municipiul Botoșani,
cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 361 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 359 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|