Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Asfalt turnat pe DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni
Realitatea DorohoianăData 11.05.2021 - 14:37:37
Administratie
Botoșănenii vor circula pe drum asfaltat între comunele Dimăcheni și Corlăteni. Constructorul care a câștigat lucrarea de modernizare a drumului județean 292A a început să toarne primul strat de asfalt pe sectorul de drum care leagă cele două comune.
DISTRIBUIE           

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ), Dorin Birta, vicepreședintele CJ, și Cătălin Gheorghian, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, au inspectat lucrările pe care le execută constructorul pe cei 2,5 kilometri.

„ Am ținut să verific ritmul lucrărilor pe acest sector de drum, pentru că și locuitorii de aici au nevoie de drumuri bune. De luni, se toarnă primul strat de asfalt, iar mâine va fi finalizată această etapă de modernizare pe întregul sector de drum. Constructorul a promis că până la sfârșitul lunii se va turna și cel de al doilea strat de asfalt, pentru ca apoi să se lucreze la șanțuri, rigole și podețe, urmând ca întreaga lucrare să fie finalizată în această vară. Valoarea investiției este de peste 7,13 milioane de lei, din care peste 2,73 milioane lei sunt asigurate din bugetul Consiliului Județean. Obiectivul nostru este să aducem cât mai multe drumuri județene de la stadiul de piatră la asfalt”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, cel care coordonează activitatea Direcției Județene de Drumuri și Poduri, s-a arătat mulțumit de ritmul și calitatea lucrărilor și le-a transmis reprezentanților constructorilor că va monitoriza proiectul până la finalul lui.  „Vrem drumuri de calitate. Deși acest proiect de modernizare a întâmpinat multe obstacole în procesul de licitație pentru atribuirea contractului, s-a ajuns în momentul în care putem spune că se lucrează din plin și bine. Este un proiect mult așteptat de către locuitorii celor două comune și sper ca implementarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltare a zonei”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.

Modernizarea drumului DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni, presupune lucrări la structura căii de rulare, care va fi lărgită, modernizarea unui pod care trece peste Jijia, a unui podeț, precum și turnarea a trei straturi de asfalt. De asemenea, se vor reface și rigolele.

Valoarea totală a investiției se ridică la 7.134.656,53 lei, aproximativ 60% fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar restul din bugetul județean.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
583
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
467
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord