Atelierele FILIT pentru traducători (online) – Memorialul Ipoteşti | | Realitatea DorohoianăData 25.08.2022 - 15:39:27 |  Educatie | Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători din limba română într-o limbă străină vor beneficia și anul acesta de un cadru de întâlnire şi comunicare profesională. | | |
Atelierele FILIT pentru traducători reprezintă o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a sprijini cooperarea culturală, promovarea patrimoniului și creaţia contemporană la nivel internaţional şi se vor desfăşura în perioada 3 – 7 octombrie 2022, cu întâlniri zilnice online. Acestea includ mese rotunde consacrate traducerii literare și prelegeri cu invitați din mediul cultural-academic. O sesiune de lucru va fi aplicată pe traducerea textului eminescian.
Participanții au obligaţia de a traduce până la data de 16 octombrie 2022 extrase din lucrările unui autor român la alegere și poezia „Cu gândiri și cu imagini” de Mihai Eminescu, pentru care să acorde Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Memorialului Ipoteşti drept neexclusiv de publicare. De asemenea, în momentul publicării traducerii, aceştia trebuie să menţioneze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul Atelierelor FILIT pentru traducători. O atenţie sporită va fi acordată proiectelor legate de scriitorii din reţeaua muzeelor literare ieşene și de Memorialul Ipoteşti, Botoșani. Participanții vor beneficia de o sumă forfetară de 1.500 de lei.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentaţie în limba română:
-
formular de înscriere, disponibil electronic aici: sau la cerere, pe paginile de Facebook ale MNLR Iași, FILIT sau Memorialului Ipotești şi la adresele de e-mail ateliereonline2022@gmail.com și muzeul.literaturii@gmail.com;
-
numele proiectului, o scurtă descriere (max. 2000 de semne) și expunerea motivelor de a participa la Atelierele pentru traducători online;
-
curriculum vitae cu accent pe activitatea de traducere.
Termenul limită de înscriere este 23 septembrie 2022. Dosarele se vor transmite în format electronic la adresele ateliereonline2022@gmail.com și muzeul.literaturii@gmail.com, cu subiectul: „înscriere la Atelierele FILIT pentru traducători”. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 24 – 29 septembrie 2022, iar rezultatele vor fi comunicate la data de 30 septembrie 2022.
Persoane de contact: Daniela Ştefan (Iaşi, str. V. Alecsandri, nr. 6, 700054, tel.: +40 747.499.400); Mihaela Anițului (Memorialul Ipotești, tel: +40 740 044 922)
Comunicat de presă
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
| | Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni |
| | Perspective literare 2026 - FOTO |
| | Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor |
| | Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea” |
| | Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani |
| | DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 576 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 460 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord