Autoturism furat din Germania, depistat la controlul de frontieră chiar în ziua semnalării furtului | Realitatea DorohoianăData 20.10.2023 - 11:46:13 |  National | | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut în vederea continuării cercetărilor un autoturism marca Volkswagen Touran, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania în aceeași zi. | | |
În data de 19 octombrie, în jurul orei 23.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Touran, cu număr de înmatriculare specific Germaniei.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale, semnalare introdusă de autoritățile din Germania la data de 19.10.2023.
Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a cumpărat autoturismul în cauză din Germania, de la un conațional, cu o lună în urmă, cu suma de 2.500 de euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 12.500 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |
 
Articole din aceeași categorie |
| Măsuri în zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru perioada minivacanţei de 1 Decembrie |
| | Opinia psihologului - Cum scapi rapid de frică și anxietate |
| | APEL UMANITAR - Să facem un miracol pentru Andreea: Donează și fii parte din drumul ei spre recuperare |
| | APEL UMANITAR - Șansa lui Ștefan la o copilărie fericită: Ajutați-l să învingă boala! - FOTO |
| | Permis de conducere moldovenesc fals descoperit la controlul de frontieră |
| | Autoturism furat din Bulgaria, depistat la controlul de frontieră |
| | La volan fără permis de conducere |
| | Permis de conducere fals, obținut cu 800 de euro |
|
|
Trotinetist aflat sub influența alcoolului luat pe capotă de un autoturism, în centrul Dorohoiului - FOTOGALERIE | 796 |
| VODAFONE a revenit în Dorohoi! | 526 |
| COD GALBEN în județ până mâine la ora 18:00 | 434 |
| Fetiță de doi ani internată cu arsuri, în urma unui incendiu | 373 |
| DOROHOI - Ziua Națională a României sărbătorită cu ceremonialuri militare și religioase. Nu vor lipsi programe artistice și o masă ostășească | 360 |
| Bărbat spitalizat după ce a intrat cu mașina într-un copac, la Vârfu Câmpului | 351 |
| DOROHOI - Activitate culturală remarcabilă, în seara de Sfântul Andrei: A doua ediție a Festivalului de colinde „O, ce veste minunată!” | 339 |
| 21 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție încadrați la IPJ Botoșani | 321 |
| Delegație a Organizației Județene PRO România prezentă la Congresul Național al partidului. Mihaela Huncă a fost aleasă în funcția de vicepreședinte național | 311 |
| Centrul Local Dorohoi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor s-a mutat într-un sediu nou | 307 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DAS Dorohoi – Precizări privind acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde |
| VODAFONE a revenit în Dorohoi! |
| Primăria Dorohoi – Anunț privind aprobarea Taxei de salubrizare pe anul 2024. Sunt așteptate propuneri, sugestii, opinii, cu valoare de recomandare |
| Direcția Taxe și Impozite Locale Dorohoi – Anunț dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Dorohoi, pentru anul 2024 |
| DAS Dorohoi – ANUNȚ IMPORTANT privind acordarea venitului minim de incluziune (VMI) |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord