Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Bani nerambursabili pentru fermieri și procesatori
Realitatea DorohoianăData 13.05.2022 - 10:49:42
Politic
Senatorul Lucian Trufin îndeamnă fermierii, producătorii și procesatorii din județul Botoșani să acceseze schemele de sprijin financiar reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 61/2022, care are alocată un buget de 300 de milioane de euro în vederea susținerii sectorului agroalimentar. Ajutoarele de stat sunt consistente, iar apelurile de depunere a cererilor vor fi deschise la sfârșitul acestei luni.
DISTRIBUIE           

„Guvernul acordă o atenție deosebită sectorului agroalimentar, a cărui importanță a devenit o certitudine pentru toți românii, în această perioadă de grele încercări. Instituțiile centrale înțeleg sprijinirea fermierilor și producătorilor ca investiție necesară și sustenabilă, insă pentru județul Botoșani aceste finanțări reprezintă consolidarea fundației pe care se dezvoltă una din principalele ramuri economice”, a precizat Lucian Trufin.

Potrivit actului normativ publicat în Monitorul Oficial, beneficiari ai acestor fonduri pot fi IMM-uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăți cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri și organizații de producători.

Valoarea granturilor pentru capital de lucru va fi stabilită în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, astfel: 5.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro; 15% din cifra de afaceri, fără a depăși valoarea de 120.000 euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 13.501 euro; maximum 120.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro.

„Încurajez botoșănenii să consulte ghidurile de eligibilitate și să acceseze ajutoarele de stat. Fiecare leu atras în teritoriu înseamnă un pas făcut înspre dezvoltarea județului, o contribuție la bunăstarea locuitorilor săi. Avem pământuri roditoare, pășuni bogate iar legislația ne întinde o mână de ajutor pentru valorificarea fiecărui metru pătrat de teren agricol”, a subliniat senatorul social-democrat.

Conform ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, datele de lansare a apelurilor de proiecte sunt: 26 mai pentru accesarea granturilor de capital de lucru, respectiv 27 mai pentru accesarea microgranturilor în valoare de 5.000 de euro. Bugetul primei măsuri este de 250 de milioane de euro, iar pentru a doua măsură este de 50 de milioane de euro, fiind estimat un număr total de 20.000 de beneficiari.

OUG nr. 61/2002 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile poate fi consultată pe site-ul MFE, la următorul link: https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2022/05/f23ab1df6bf19e6f01d2a37bb3413d8f.pdf.

Sursa: Comunicat de presă

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Alexandra Huțu: „Suntem datori să îi onorăm prin gesturi, fapte și atitudini demne pe eroii și veteranii din cele două Războaie Mondiale, nu doar de 1 decembrie, ci în fiecare zi!”
Delegație a Organizației Județene PRO România prezentă la Congresul Național al partidului. Mihaela Huncă a fost aleasă în funcția de vicepreședinte național
Deputatul Alexandra Huțu susține lupta pentru eliminarea violenței împotriva femeilor
Organizația femeilor social-democrate din Botoșani alături de victimele violenței domestice - FOTOGALERIE
PSD Botoșani: Drumul Botoșani – Ștefănești, o promisiune realizată
Alexandra Huțu: "Încă șase primării din județ vor construi centre de zi pentru copiii vulnerabili!"
Dan Șlincu, PSD: „Progres semnificativ pe Autostrada Moldovei; s-a semnat contractul de execuție și pentru ultimul lot al autostrăzii A7”
Comunicat USR Botoșani - Cătălin Drulă: Legea PSD-PNL a pensiilor este o minciună cap-coadă. USR refuză să-i amăgească pe pensionari
Sondaj
Cele mai citite
APEL UMANITAR - Să facem un miracol pentru Andreea: Donează și fii parte din drumul ei spre recuperare
1846
Accident rutier în Dorohoi. Femeie scoasă din mașină de către pompieri și transportată la spital pentru îngrijiri medicale
564
COD GALBEN în județ până mâine la ora 18:00
421
Trotinetist aflat sub influența alcoolului luat pe capotă de un autoturism, în centrul Dorohoiului - FOTOGALERIE
410
VODAFONE a revenit în Dorohoi!
362
Fetiță de doi ani internată cu arsuri, în urma unui incendiu
353
Bărbat spitalizat după ce a intrat cu mașina într-un copac, la Vârfu Câmpului
337
Bursa Locurilor de Muncă - ICOPROF-BT-R organizată la Botoșani. 42 de persoane vor da probe de lucru în vederea încadrării
311
DAS Dorohoi – ANUNȚ IMPORTANT privind acordarea venitului minim de incluziune (VMI)
309
21 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție încadrați la IPJ Botoșani
296
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
DAS Dorohoi – Precizări privind acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde
VODAFONE a revenit în Dorohoi!
Primăria Dorohoi – Anunț privind aprobarea Taxei de salubrizare pe anul 2024. Sunt așteptate propuneri, sugestii, opinii, cu valoare de recomandare
Direcția Taxe și Impozite Locale Dorohoi – Anunț dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Dorohoi, pentru anul 2024
DAS Dorohoi – ANUNȚ IMPORTANT privind acordarea venitului minim de incluziune (VMI)
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord