Bărbat reținut pentru o zi, pentru loviri sau alte violențe și amenințare | Realitatea DorohoianăData 08.06.2022 - 23:20:18 |  Infractional | Foto generic | | La data de 8 iunie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 62 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare. | | |
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 7 iunie 2022, în jurul orelor 20:30, s-a deplasat la sediul unei societăți comerciale, din municipiul Botoșani, unde ar fi lovit de mai multe ori, persoana vătămată, o femeie de 47 de ani, administrator al respectivei societăți, provocându-i acesteia leziuni fizice pentru care a necesitat îngrijiri medicale.
În același context, bărbatul de 62 de ani, înarmat cu un cuțit, ar fi amenințat cu acte de violență un bărbat de 43 de ani, aflat în apropiere, care a intervenit pentru a proteja victima.
Ulterior, persoana bănuită de comiterea faptei a fost imobilizată și deposedată de cuțit, de către doi agenți de securitate, care se aflau în proximitatea locului faptei.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de maine, 9 iunie, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| 80 de litri de vin confiscați de la un ieșean, la controlul de frontieră, la vama Stânca |
| | Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista |
| | Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO |
| | Bărbat din Brăești reținut de către polițiști pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului |
| | Peste 50 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut |
| | Mii de permise de ședere emise și străini îndepărtați din România sub escortă. Verificări la firme din Botoșani |
| | Peste 20 de tone de îngrășământ depozitat ilegal la Șendriceni |
| | Braconaj cinegetic la Cordăreni. Polițiștii au confiscat un autoturism, trei câini din rasa ogar, carne de vânat și blănuri |
|
|
Comunicat - Medicul Valerian Andrieș numit la conducerea Spitalului Municipal Dorohoi pentru un nou mandat de patru ani. El a obținut nota 9,96 la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții | 1749 |
| Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie! | 970 |
| DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică | 835 |
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză | 737 |
| TAXI SPEED ANGAJEAZĂ! | 380 |
| Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO | 370 |
| Peste 20 de tone de îngrășământ depozitat ilegal la Șendriceni | 364 |
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | 310 |
| DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO | 294 |
| Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali | 265 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Pediatrie |
|
|