Bărbat sub influenţa alcoolului accidentat pe trecerea de pietoni | | Data 05.10.2017 - 19:49:54 | | La data de 4 octombrie, în jurul orei 07.00, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Primăverii, nu acordă prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, împrejurare în care îl surprinde şi accidentează. | | |
Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul şoferului, respectiv 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămarea corporală din culpă.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |
| Articole din aceeași categorie |
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!” |
| | DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri |
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare |
| | | 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii |
| | Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO |
| | Amendă de 500 de lei la priveghi |
| |
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 610 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 376 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 374 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 374 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 372 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord