Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Bătrâna din Hilişeu Horia, dată dispărută, a fost găsită în Broscăuţi
Realitatea DorohoianăData 03.08.2020 - 11:44:33
Local
Elisabeta Butnariu a fost găsită
Polițiștii botoşăneni au anunțat în această dimineață au găsit-o pe bătrâna de 85 de ani, din Hilişeu Horia, care a fost dată dispărută după ce please spre Bazarul din Suceava.
DISTRIBUIE           

În vârstă de 85 ani, Butnariu Elisabeta, a plecat în data de 31 iulie de la domiciliul său din satul Iezer, comuna Hilișeu Horia, în bazarul din municipiul Suceava, și nu a revenit până ieri la locuința sa.

“În urma verificărilor efectuate de către polițiști, numita BUTNARIU ELISABETA a fost identificată. Aceasta se afla pe raza localității Broscăuți, iar în perioada în care a fost plecată de la domiciliu, nu a fost victima vreunei infracțiuni”, au precizat în această dimineață polițiștii botoșăneni.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
DOROHOI - Biroul Electoral de Circumscripție a stabilit câștigătorii alegerilor, în urma numărării voturilor. Vezi câte voturi a avut fiecare candidat, configurația și cine sunt noii consilieri locali
Bătrân căzut în fântână, scos la suprafață de pompieri. Din păcate nu a putut fi salvat
Scrisoare de mulţumire adresată dorohoienilor, de către primarul Dorin Alexandrescu, după câştigarea alegerilor
Primarul Alexandrescu a câştigat un nou mandat cu 62 %. Vezi configuraţia noului Consiliu Local
Dorin Alexandrescu, primar pentru încă patru ani. Deocamdată, edilul refuză să facă declaraţii
Prezenţă la urne scăzută la Dorohoi, sub media judeţeană
Vasile Adăscăliţei, candidatul Pro România: „Dorim să schimbăm parlamentul dorohoian care trebuie să aibă cei mai competenţi oameni”
ALEGERI LOCALE 2020 – DOROHOI: Prezenţa la vot la ora 20.00
Sondaj
Ați accepta să fiți vaccinat împotriva infecției cu COVID-19, în eventualitatea apariției unui vaccin?
Vremea în DOROHOI
Predominant Noros
11.72 °C
Minim: 11.02 °C
Maxim: 15.21 °C
Cele mai citite
Primarul Alexandrescu a câştigat un nou mandat cu 62 %. Vezi configuraţia noului Consiliu Local
3125
ACUM - Incendiu puternic la câţiva kilometri de Dorohoi - FOTOGALERIE
1377
Viceprimarul Lucian Topalagă, candidatul ALDE, la ieşirea de la urne: „Votul este cea mai importantă armă a democraţiei. Îi invit pe dorohoieni şi pe această cale, să iasă la vot”
1130
Dorin Alexandrescu, primar pentru încă patru ani. Deocamdată, edilul refuză să facă declaraţii
949
Doi copii din apartamentele DGASPC din Dorohoi internaţi cu Covid-19. Clasele în care învăţau, din cadrul Şcolii nr. 1, au fost închise
881
Scrisoare de mulţumire adresată dorohoienilor, de către primarul Dorin Alexandrescu, după câştigarea alegerilor
852
DOROHOI – Un membru al Biroului Electoral de Circumscripţie, din incinta Bibliotecii municipale, confirmat cu COVID-19
652
DOROHOI - Protest ANTIMASCĂ în faţa primăriei, organizat de un grup de mămici şi copiii acestora. Au cerut renunţarea la obligativitatea purtării măştii de protecţie, de către copii, în şcolile din municipiu
644
ALEGERI LOCALE 2020 – DOROHOI: Prezenţa la vot la ora 20.00
615
Primării câştigate de PSD
540
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunţ licitaţie pentru vânzarea unui teren
Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Oborului - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT )
ANUNŢ - DAS Dorohoi angajează asistent medical comunitar
ANUNŢ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DOROHOI – privind delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare
Primăria Dorohoi – Anunţ LICITAŢIE PUBLICĂ pentru vânzarea unui teren
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord