Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Botoșănean amendat de trei ori în aceeași zi
Realitatea DorohoianăData 07.06.2021 - 15:28:01
Infractional
Un botoșănean în vârstă de 40 de ani din municipiul Botoșani a fost sancționat contravențional de trei ori într-o singură zi de către jandarmi, valoarea cumulată a amenzilor pe care va trebui să le achite fiind de 1500 de lei.
DISTRIBUIE           

Faptele săvârșite de contravenient au fost aceleași de fiecare dată, respectiv consum de băuturi alcoolice în spațiul public, adresare de injurii și tulburarea liniștii publice prin strigăte și țipete. Mai mult decât atât, bărbatul a fost depistat de jandarmi de fiecare dată în același loc, la interval de câteva ore, dovedind o indiferență totală față de consecințele nerespectării prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Misiunile executate la sfârșitul săptămânii de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-au finalizat cu constatarea și sancționarea a 60 de fapte de natură contravențională, majoritatea de genul celor prezentate mai sus, amenzile aplicate depășind suma totală de 20000 de lei.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Femeie dată dispărută, găsită fără suflare
Descoperit la controlul de frontieră cu permisul fals în borsetă
Documente false prezentate pentru un autoturism cu înmatricularea suspendată, descoperite de polițiștii de frontieră
Șofer băut, a intrat cu mașina în gard
Material lemnos confiscat
Tânăr de 25 de ani reținut pentru amenințare și încălcarea ordinului de protecție
Substanţe anabolizante, în valoare de peste 25.000 de lei, oprite la intrarea în ţară - FOTO
Bărbat reținut pentru tâlhărie
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Vremea în DOROHOI
Senin
20.49 °C
Minim: 20.22 °C
Maxim: 31.81 °C
Cele mai citite
Invitație pentru absolvenții clasei a VIII-a. Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi își așteaptă bobocii în casă nouă!
1788
ALERTĂ – Dorohoiul și comuna Broscăuți râmân astăzi fără apă
1308
VIDEO – Inundații în județ. Curți inundate, drumuri avariate
677
DOROHOI – Femeie surprinsă de jandarmi, în Piața centrală, când se aproviziona cu țigări de contrabandă
638
Mesaj RO Alert, pentru locuitorii din Hudești, din cauza apariției unui urs
555
Bărbat ajuns la spital în urma unui accident rutier
458
VIDEO&FOTO - Curți inundate, copaci rupți de vânt, stâlpi electrici incendiați, drumuri avariate, sunt câteva din efectele ploilor torențiale din această după amiază, în județ
449
Primăria Șendriceni - ANUNȚ LICITAȚIE
370
DAS Dorohoi – Comunicat privind acordarea de ajutoare financiare
344
Cod Galben de ploi și vânt, în județ, până mâine seară
292
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
De vânzare două vile în Dorohoi
Primăria Șendriceni - ANUNȚ LICITAȚIE
DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii MAI 2021
Primăria Dorohoi – Anunț de consultare publică
DOROHOI - Direcția de Asistență Socială angajează
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord