Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Casă în flăcări la Dragalina. Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea incendiului
Realitatea DorohoianăData 08.04.2025 - 11:48:47
Local
Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. O casă a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
DISTRIBUIE           

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristinești. Aceștia au constatat faptul că ardeau acoperișul din stuf al casei, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, dar și bunurile din două încăperi. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extidă la celelalte trei camere, dar și la o altă casă din aceeași gospodărie.

Din interior, salvatorii au scos două butelii, fiind eliminat riscul de explozie.

Proprietara, în vârstă de 78 de ani, dar și fiica acesteia, de 57 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD, deoarece au suferit atacuri de panică. Acestea au refuzat transportul la spital.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:

- păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

- îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

- verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

- tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

- curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani, mâine, între orele 11:00 – 23:00
Accident rutier grav la Dorohoi! O femeie a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni - VIDEO&FOTOGALERIE
Camion încărcat cu pietriș, răsturnat la Prăjeni. Accidentul a fost anunțat prin sistemul eCall
DOROHOI - Bucuria Învierii celebrată la Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități
Copiii Centrului „Jurjac” aduc bucurie seniorilor de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Dorohoi - FOTOGALERIE
Controale premergătoare sărbătorilor pascale efectuate de DSVSA
Tânără din Ștefănești dată dispărută
Case în pericol din cauza unor coșuri de fum necurățate de funingine sau neizolate termic
Sondaj
Cele mai citite
Accident rutier grav la Dorohoi! O femeie a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni - VIDEO&FOTOGALERIE
2887
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
899
COD GALBEN de vânt, viscol și ninsori, pentru județul Botoșani, mâine, începând cu ora 9:00
331
„SUB semnul naturii”, la Colegiul „Grigore Ghica”
327
Copiii Centrului „Jurjac” aduc bucurie seniorilor de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Dorohoi - FOTOGALERIE
308
Pădurar reținut de către polițiști pentru suspiciunea comiterii infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals
298
Efecte grave ale vântului puternic, în municipiul Botoșani. Bucăți de tencuială desprinse și un copac căzut peste rețeaua electrică - VIDEO&FOTO
293
Seară duhovnicească în parohia Cristinești – O întâlnire cu rost și har - FOTO
266
Pompierii alături de copii din Dorohoi și Cătămărăști Deal, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel” - FOTOGALERIE
260
Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de aproape 40.000 de lei, acordate pentru 10 beneficiari din Dorohoi
249
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic neurolog
APEL UMANITAR - O luptă pentru viață: Nona Bianca, studenta la Drept care are nevoie de ajutorul nostru
Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Primăria Dorohoi - Anunț licitație publică cu strigare pentru închirierea unor terenuri
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord