Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: grad
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care au demonstrat că sunt bine informați în privința prevenirii situațiilor de urgență. Printre cei 15 premiați se numără și trei botoșăneni, din Stâncești (comuna...
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
La data de 3 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul polițiștilor din cadrul celorlalte structuri, au desfășurat activități pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora, pe raza municipiului Dorohoi și a comunei Șendriceni.
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
În dimineața zilei de 24 octombrie, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu rugăciune pe buze, am pornit din Dorohoi într-un pelerinaj menit să ne încălzească sufletele și să ne întărească credința. Alături de alți 20 de credincioși din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, am pornit într-o călătorie de șapte zile, care ne-a...
VIDEO - Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia
Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată în orașul Zamość, Republica Polonă, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor profesionale și îmbunătățirea capacității de gestionare a situațiilor...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează medic specialist ATI
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs...
Peste 100 de polițiști prezenți în zona unităților școlare din Botoșani. Elevii chiulangii identificați și reclamați la Inspectoratul Școlar Județean - FOTO&VIDEO
Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează medic rezident, specialitatea Gastroenterologie
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează medic specialist neurolog
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs...
Inaugurarea noului sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani - FOTO
Astăzi, 25 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani....
Acțiune a polițiștilor pentru siguranța școlară - FOTO
În perioada 23-24 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Botoșani împreună cu alte subunități din cadrul Inspectoratului...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical pentru Laborator Radiologie
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează secreatară
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă angajează referent de specialitate
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
UMANITAR - A plecat singur spre Berlin, pe bicicletă. Ce îl face pe Mihai să pedaleze 1.400 km pentru o fetiță de 13 ani - FOTO
Mihai Bochiș, student masterand în cadrul USAMV Cluj-Napoca și reprezentant al studenților Universității, a pornit pe 10 septembrie într-o călătorie de aproximativ 1.400 de kilometri cu bicicleta, de la Cluj-Napoca până la Berlin.
DAS DOROHOI – Începe acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță
Direcția de Asistență Socială Dorohoi aduce la cunoștința familiilor defavorizate ai căror copii frecventează zilnic grădinița faptul că pot beneficia de stimulent educațional – tichet social în valoare de 265 lei/lună.
Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA
Având în vedere că în aceasta perioada de înflorire și polenizare a buruienii ambrozia se constată un grad ridicat de răspândire a acesteia, cu precădere în zonele de case și în extravilanul UAT Dorohoi, atragem atenția cetățenilor proprietari de terenuri, persoane fizice si juridice, asupra obligației legale de a distruge buruiana...
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi implementează anul 6 al Acreditării Erasmus+
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi continuă implementarea Acreditării Erasmus+ în domeniul educației școlare, cu numărul 2020-1-RO01-KA120-SCH-000095694.
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Explorări Funcționale
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul Obstretică Ginecologie din Ambulatoriu
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru secția chirurgie generală
Spitalul Municipal Academician Leon Dẳnẳilẳ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judeţul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist
Spitalul Municipal Academician Leon Dẳnẳilẳ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Codul portocaliu de caniculă a fost prelungit la Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, discomfort termic accentuat și nopți tropicale, valabil pentru județul Botoșani, până duminică, la ora 10:00.
Cod portocaliu de caniculă, în județul Botoșani, de vineri până sâmbătă. Temperatura va ajunge până la 40 de grade Celsius
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, valabil pentru județul Botoșani, de mâine, de la ora 10:00, până sâmbătă, la aceeași oră.
Cod galben de caniculă pentru județul Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod galben de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat pentru județul Botoșani, de mâine, de la ora 10:00, până vineri, la aceeași oră.
Cod galben de caniculă pentru județul Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod galben de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat pentru județul Botoșani, astăzi, între orele 10:00 - 21:00.
Zilele Nordului în atenția jandarmilor botoșăneni
Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a XIII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului" din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura ordinea și siguranța publică...
Polițiști botoșăneni, apreciați de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru curaj și profesionalism
Cornel, adjunct al Poliției municipiului Dorohoi, Ovidiu, negociatorul poliției, și Răzvan din cadrul Poliției Orașului Saveni au fost apreciați pentru curajul, profesionalismul și devotamentul manifestate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, precum și pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunea față de cetățeni și...
Codul portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani a fost prelungit
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul portocaliu de caniculă, val de căldură persistent și intens, discomfort termic accentuat și nopți tropicale pentru județul Botoșani, până joi, la ora 10:00.
Trei incendii de vegetație uscată în județul Botoșani. Pompierii au salvat o locuință și mai multe culturi agricole
Ieri, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, reușind să împiedice extinderea flăcărilor către o locuință și culturi agricole.
Cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani, de marți până miercuri. Vor fi temperraturi de până la 39 de grade Celsius
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod portocaliu de caniculă, val de căldură persistent și intens, disconfort termic accentuat și nopți tropicale pentru județul Botoșani, de marți, de la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră.
Comunicat Primăria Dorohoi - Două parcuri din municipiu vor fi modernizate prin fonduri europene
Echipa administrației locale a Municipiul Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat Contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare spații verzi în municipiul Dorohoi", prin Programul Regional 2021–2027 - Prioritatea de investiții 3. Nord-Est - O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul. Este vorba despre Parcul...
Codul galben de caniculă pentru județul Botoșani a fost prelungit
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, discomfort termic accentuat și nopți tropicale pentru județul Botoșani, până luni, la ora 10:00.
Pompieri avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE
În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi, șapte ofițeri, un maistru militar și 51 de subofițeri care au primit noile grade. Ofițerii, maistrul militar și subofițerii au fost avansați în gradele de:
Pagina 1/46  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
766
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
589
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
357
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord