| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO | La 5 ani, David încearcă să se ridice din cărucior când vede alți copii alergând. Paralizia cerebrală i-a schimbat copilăria, iar recuperarea lui depinde de terapii costisitoare. |
| | Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi | La data de 10 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoșani împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au participat la sesiuni de informare și dialog cu peste 350 de elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, având ca temă prevenirea și combaterea... |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, din cadrul substației Dorohoi, a intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Cristinești, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț. |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice | Acasă, copilul trebuie să fie în siguranță! Atenție la pericolele care îi pândesc pe cei mici! O sobă aprinsă, un vas cu apă fierbinte lăsat pe marginea aragazului, o brichetă uitată pe masă sau un produs de curățenie depozitat necorespunzător pot transforma locuința într-un loc periculos pentru copii. |
| |
| Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat | Un incendiu violent s-a produs, vineri dimineață, în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil... |
| | Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ | Astăzi, 9.11.2026, în sala „Nicolae Iorga” a Instituției Prefectului Județului Botoșani, a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere... |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” | Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,... |
| | Pistol ascuns sub scaunul vehiculului descoperit la PTF Rădăuți-Prut, asupra unui cioban din Galați | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au descoperit la controlul de frontieră un pistol din categoria... |
| | Certificat de înmatriculare ucrainean fals, descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean, asupra... |
| | VIDEO - Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia | Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și... |
| | Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC) | Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima... |
| | Bicicliștii și trotinetiștii în vizorul polițiștilor rutieri | Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliștii... |
|
|
| Polițiștii avertizează - ATENȚIE la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță! | Polițiștii atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte. |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date | Spitalul Municipal Academician Leon Dǎnǎilǎ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| FOTOGALERIE - Inundațiile pot apărea rapid. Pregătirea autorităților face diferența! | Inundațiile pot afecta locuințe, drumuri și terenuri agricole, iar intervenția eficientă depinde de pregătirea din timp, colaborarea dintre instituții și capacitatea de reacție a autorităților. |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează instalator instalaţii termice-fluide medicale | Spitalul Municipal Academician Leon Dǎnǎilǎ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează medic specialist ATI | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023,( post aprobat prin memorandum), după cum urmează: |
|
|
| Un elev român, medaliat cu aur la Olimpiada de AI. Alexandru Thury-Burileanu, în Top 20 mondial și în „100 de tineri pentru dezvoltarea României" | România are o nouă generație de tineri care nu doar folosesc inteligența artificială, ci învață să o construiască și să-i înțeleagă mecanismele. Alexandru Thury-Burileanu, elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân" din Constanța, este unul dintre ei. La Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, desfășurată... |
|
|
| Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la „Festivalul Familiei” - FOTOGALERIE | Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, în curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, la „Festivalul Familiei”, eveniment organizat de Protopopiatul Dorohoi, în cooperare cu Primăria Municipiului Dorohoi și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. |
|
|
| Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment | (P) În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată întreaga finanțare a agriculturii. |
|
|
| Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți! | Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz. Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut... |
|
|
| Inaugurarea noului sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani - FOTO | Astăzi, 25 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical pentru Laborator Radiologie | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| SIGURANȚA MINORILOR – o prioritate a polițiștilor botoșăneni în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalității” - FOTO | În perioada 21–25 septembrie 2026, la nivel național se desfășoară „Săptămâna prevenirii criminalității”, o inițiativă dedicată informării și responsabilizării cetățenilor cu privire la principalele riscuri care pot afecta siguranța acestora. |
|
|
| Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate | Guvernul României continuă măsurile de sprijin destinate persoanelor și familiilor care se confruntă cu situații dificile, prin acordarea unor ajutoare financiare de urgență. |
|
|
| FOTOGALERIE - Ziua Porților Deschise la ISU Botoșani – o zi a curajului și a bucuriei alături de comunitate | Astăzi, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, porțile subunităților de intervenție s-au deschis pentru comunitate. La Detașamentul de Pompieri Botoșani, evenimentul a adunat sute de oameni care au dorit să cunoască îndeaproape lumea salvatorilor și să trăiască, pentru câteva ore, emoția unei meserii în care curajul și solidaritatea... |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția Medicină Internă | Spitalul Municipal Academician Leon Dǎnǎilǎ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judeţul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează instalator instalaţii termice-fluide medicale | Spitalul Municipal Academician Leon Dǎnǎilǎ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează îngrijitoare pentru blocul alimentar | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| „SUPER-EROUL SIGUR – MISIUNEA: ALEGERI BUNE!” - O nouă campanie de prevenire dedicată siguranței elevilor | În perioada 1–27 septembrie 2026, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară campania de prevenire „Super-eroul sigur – Misiunea: Alegeri Bune!”, adresată elevilor, cu scopul de a contribui la creșterea nivelului de siguranță al acestora... |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează îngrijitoare pentru compartimentul Boli infecțioase | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția ATI | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| FOTOGALERIE - Investiție PNRR finalizată la Dorohoi: Administrația locală modernizează infrastructura de asistență socială | Investiția realizată prin PNRR aduce în Municipiul Dorohoi servicii moderne de recuperare, sprijin și integrare pentru persoanele adulte cu dizabilități. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 611 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 378 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 378 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|