Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: vin
Comunicat Roxana Țurcanu, Pro România: După 10 luni de pandemie, aflăm cu stupoare că jumătate din măștile de protecție sunt neconforme!
Faptul că în comerț există măști de protecție împotriva Covid-19, dar nu ne protejează deloc de acest virus, este dovada clară că acest Guvern este incapabil să gestioneze măsurile privind combaterea pandemiei cu Coronavirus.
COMUNICAT: PSD vine în sprijinul românilor care vor să voteze și sunt în carantină, după ce Guvernul PNL a încercat să îi blocheze și să le îngreuneze accesul la vot
PSD anunță că a lansat o campanie publică de informare a alegătorilor pentru a se proteja și a merge la vot pe 6 decembrie, în contextul în care Guvernul Orban a stabilit alegerile în plină pandemie și a dorit să îngreuneze accesul la vot pentru cei care sunt în carantină sau vor fi în această situație, în perioada următoare.
Dispozitive de supraveghere și control la graniță întărite, de Ziua Națională a României
Peste 3.800 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontieră, în perioada 28.11-01.12.2020
Comunicat Cătălin Silegeanu, Pro România: ”PNL NU a făcut nimic pentru Botoșani! Asta e realitatea!”
Dragii mei botoșăneni, am observat că de ceva vreme deputatul PNL, Cristian Achiței, se află în campanie electorală. Este prezent prin toate piețele din județ, că poate mai prinde vreo două voturi, de la cetățenii din mediul rural, PNL fiind în cădere sigură cu toată bătaia de joc privind gestionarea pandemiei și nu numai.
COMUNICAT: USRPLUS - soluții pentru mediu
În această perioadă se află în dezbatere publică un proiect propus de către USR ce vizează stimularea reciclării. Acesta urmează a fi adoptat...
Tineri artişti botoşăneni premiaţi pentru măiestrie şi imaginaţie în redarea sportului olimpic
De 18 ani în România se desfăşoară un concurs de pictură menit să apropie două manifestări specific umane despre care se spune că nu prea au...
COMUNICAT Lucian Trufin, PSD: “Domnilor guvernanți, după ce ați închis piețele, prețurile în supermarketuri au crescut din cauza practicilor comerciale neloiale pe care trebuia să le anulați”
Politica agricolă dusă până acum de liberali împarte viziunea privind comercializarea produselor agroalimentare în două imagini distincte: pe de...
COMUNICAT PSD Botoșani: Realitatea cifrelor arată că faptele guvernării PSD au crescut nivelul de trai al fiecărui botoșănean! PSD este garanția siguranței sănătății, educației și economiei!
Parlamentarul social-democrat botoșănean, Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a prezentat astăzi cifrele concrete ale indicatorilor economici și...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție în judeţ. Au fost aplicate 63 de sancţiuni în valoare de 22.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din...
Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani, în luna octombrie, este de 2,85 %
La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.917 șomeri (din...
Vânătoare cu ogari sancționată de jandarmi
21000 de lei reprezintă valoarea totală a celor cinci amenzi contravenționale aplicate ieri de jandarmi pentru nerespectarea legislației în vigoare...
Președintele Consiliului Județean verifică șantierele deschise prin PNDL - FOTOGALERIE
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a verificat în teren stadiul lucrărilor la două sectoare de drum județean aflate în...
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată la Botoșani printr-o serie de activităţi preventive desfăşurate de poliţişti
La 25 noiembrie, în întreaga lume este marcată Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că acest fenomen reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului.
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. 72 de sancțiuni aplicate persoanelor care nu purtau mască
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Zeci de mașini controlate și amenzi de peste 5000 de lei aplicate în cadrul unei acțiuni a poliției rutiere
La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe linia identificării conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere privind oprirea/staționarea autovehiculelor în zona trecerilor pentru pietoni, abateri ce pot conduce la producerea de accidente...
Comunicat Costel Lupașcu, PSD: Iohannis și Guvernul PNL calcă pe cele peste 10.000 de cadavre ale bolnavilor COVID, decedați în urma virusului și refuză să facă testarea necesară opririi pandemiei. Ei se gândesc doar la alegeri!
Costel Lupașcu, candidat PSD pentru Senatul României și membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a anunțat astăzi, că Iohannis și PNL sunt direct vinovați de explozia numărului de decese și de îmbolnăviri cu COVID-19, pentru că ascund cu premeditare realitatea.
Tânără din Botoșani prinsă de polițiști cu 2526 de pachete cu țigări de contrabandă
La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Națională, au oprit pentru control un autoturism condus de o tânără de 29 de ani, din municipiul Botoșani.
Comunicat Cătălin Silegeanu, Pro România: “Domnule deputat Budăi, dumneavoastră mințiți cum respirați!”
Minciunile pesediste electorale ne-au lămurit de-a lungul timpului, că tot ceea ce ne promit înaintea alegerilor sunt doar iluzii.
COMUNICAT Primăria Dorohoi: Blocul de locuinţe de serviciu a fost recepţionat astăzi. Vineri, beneficiarii vor primi repartiţiile
Primăria municipiului Dorohoi vă aduce la cunoștință că astăzi 24.11.2020, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul ”LOCUINȚE DE SERVICIU STRADA 1 DECEMBRIE”, investiție finanțată prin Agenția Națională pentru Locuințe.
4.534 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoşani
În perioada ianuarie-octombrie 2020, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 4.534 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.748 femei.
Ne ținem de cuvânt: Fără pensii speciale! Parlamentarii USR își dau demisia ca să nu primească pensii speciale
Toți senatorii și deputații Uniunii Salvați România își dau demisia, înainte de finalul mandatului, pentru a nu beneficia de pensii speciale. De asemenea, Alianța USR PLUS solicită celorlalte partide parlamentare adoptarea proiectului de lege privind desființarea pensiilor parlamentarilor, proiect de lege depus de USR încă din septembrie...
Acțiune a polițiștilor rutieri. Au fost legitimate 56 de persoane și verificate 49 de autovehicule
La data de 23 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe linia identificării conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere privind oprirea/staționarea autovehiculelor în zona trecerilor pentru pietoni.
Comunicat Tudor Sîrbu, candidat USR PLUS: Depolitizarea, primul pas pentru însănătoșirea spitalelor!
Acum, mai mult ca niciodată este actuală discuția despre starea dezastruoasă în care se află sistemul medical românesc. Cel mai important factor care ne-a adus în starea actuală este implicarea continuă a politicului în administrarea spitalelor. Cu toate că acest proces durează de 30 de ani, în 2010, odată cu trecerea spitalelor în administrarea...
Consiliul Județean cheamă în instanță Guvernul pentru datoriile restante generate de cazarea cadrelor medicale
Consiliul Județean Botoșani își continuă demersurile legale pentru a determina Guvernul României să-și plătească datoriile pe care le are la unitățile hoteliere botoșănene care, în perioada 16 martie – 15 mai 2020, au găzduit cadrele medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. Amenzi de peste 42.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Marius Budăi, deputat PSD: „80.000 de copii și toți nou născuți din Botoșani vor beneficia de programele guvernării PSD: alocații dublate și vouchere pentru educație”
Deputatul social-democrat botoșănean, Marius Budăi a anunțat astăzi că PSD, spre deosebire de toate celelalte partide vine cu măsuri concrete pentru stimularea natalității și sprijin pentru educația timpurie.
Mihaela Huncă, candidat Pro România Botoșani la Camera Deputaților - PROmisiunea PRO România: infrastructură modernă în toată Moldova!
Proiectul de infrastructură al Pro România prevede realizarea unei rețele de autostrăzi care să unească provinciile istorice și să le conecteze cu sistemul european de transport. Singurele investiții făcute în zona Moldovei au fost în perioada guvernului Ponta când s-a reabilitat soseaua Botosani-Suceava si drumul Botosani-Dorohoi.
Comunicat PSD: Liberalii au refuzat să semneze PACTUL PENTRU SĂNĂTATE inițiat de PSD pentru că au prioritate absolută, organizarea alegerilor, nu protejarea sănătății românilor
Eduard Gurău, medic specialist în medicina de familie, cu pregătire în medicina de urgență prespitalicească, cu o experiență de 20 de ani în domeniu, candidat PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi că va susține din Parlament aplicarea PACTULUI PENTRU SĂNĂTATE, astfel încât viața și sănătatea românilor să...
Urmărit internațional identificat de jandarmi
În această dimineață, jandarmii au depistat pe strada Grivița din municipiul Botoșani un bărbat în vârstă de 30 de ani, pe numele căruia Judecătoria Botoșani a emis două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,tâlhărie" și ,,lovire și alte violențe".
Președintele Consiliului Județean a deschis festivitatea de premiere a Festivalului internațional „Bucuriile muzicii – Ritmurile Nordului”
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a participat astăzi, 21 noiembrie, în aula Școlii Populare de Arte „George Enescu” din municipiul Botoșani, la festivitatea de premiere a celei de a III-a ediții a Festivalului internațional „Bucuriile muzicii – Ritmurile Nordului”.
Comunicat Silviu Barbacariu, candidat PSD pentru Senat: „PSD vine cu un plan de investiții pentru tot ce se fabrică în România, în timp ce PNL la rectificarea bugetară a tăiat investițiile și finanțarea proiectelor europene”
Silviu Barbacariu, inginer constructor, cu o vechime de 16 ani în domeniul construcțiilor și 10 ani în antreprenoriat, consilier județean și local trei mandate, candidat PSD pentru Senat a anunțat astăzi că la rectificarea bugetară făcută de Guvernul Orban, investițiile au fost tăiate cu 1,7 miliarde de lei, iar finanțarea proiectelor...
Comunicat Pro România: Începutul anului viitor se anunță cu reduceri salariale de 20%!
Motivul organizării alegerilor parlamentare pe repede înainte, deși suntem în plină pandemie, se pare că este un plan de măsuri de austeritate pe care ni-l pregătește Guvernul Orban, imediat după ce vor obține puterea absolută.
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a numit un nou manager la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a numit un nou manager interimar la conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pe o perioadă de trei luni, până la ocuparea postului prin concurs și numirea unui titular.
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Pagina 101/262  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
506
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
465
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
323
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
320
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
304
La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă
301
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
300
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
270
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
270
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
267
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord