Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Săveni
28 februarie – Ziua Protecției din România
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28 Februarie - Ziua Protecţiei Civile din România şi pe 13 Septembrie - Ziua Pompierilor din România.
În stare de ebrietate şi fără permis de conducere, depistat la volan pe o stradă din Manoleasa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat în trafic, un botoşănean care conducea un autoturism, deşi nu avea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice.
Sute de elevi în vizită la subunitățile ISU Botoșani - FOTOGALERIE
Sute de elevi, de toate vârstele, au vizitat, astăzi, subunitățile ISU Botoșani. Aceștia au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Acțiune a polițiștilor din Săveni
La data de 25 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Zilele Porților Deschise la subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Ștefănești
În perioada 27 februarie – 03 martie, între orele 09:00 – 15:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi,...
Campanii de informare în domeniul protecției civile, susținute în bisericile din județ - FOTOGALERIE
Acțiunile dedicate “Săptămânii Protecției Civile” au continuat cu Ziua educației preventive în lăcașurile de cult. Având o colaborare foarte...
Puncte de informare preventivă în municipiile Dorohoi și Botoșani și orașul Săveni - FOTOGALERIE
„Împreună, mai pregătiți”, sub acest slogan s-a început desfășurarea, începând de sâmbătă, puncte de informare preventivă cu tematică...
25 februarie – 04 martie – „Săptămâna Protecției Civile” - VIDEO
În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii...
Depistat de polițiști, conducând fără drept
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, la data de 22 februarie, pe drumul comunal D.C. 14, un autoturism condus de...
41 ofițeri, subofițeri și soldați gradați profesioniști au depus Jurământul Militar - FOTOGALERIE
Ziua de 21 februarie  reprezintă pentru cei 41 de ofițeri, subofițeri și soldați gradați profesioniști care au promovat concursurilor organizate...
Liceenii din Săveni sfătuiți de jandarmi și reprezentantul ATOP cum să se protejeze de bullying și cyberbullying - FOTO
În această după-amiază, jandarmii botoșăneni, împreună cu doamna Cristina Breșug, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP)...
Riscurile consumului de droguri explicate elevilor din Săveni de către polițiști și cadre medicale
La data de 9 februarie 2023, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției...
Bărbat condamnat la 11 ani de închisoare depistat și escortat la penitenciar
La data de 7 februarie 2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Avrămeni au reușit identificarea unui bărbat, de 40 de ani, din comuna Avrămeni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
34 de incendii în ianuarie, în județ, la jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut
În luna ianuarie, pe raza județului Botoșani s-au produs 34 de incendii, cu 50% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Bărbat din Săveni dat dispărut de către familie. Polițiștii cer sprijinul populației
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au fost sesizați că un bărbat, de 41 de ani, a părăsit domiciliul în mod voluntar, în data de 2 februarie 2023, iar până în prezent nu a revenit.
Percheziții la domiciliile unor braconieri din județ. Polițiștii au descoperit nouă câini din rasa Ogar și au aplicat amenzi de 9000 de lei
La data de 20 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, din comunele Manoleasa și Mihălășeni.
Agenți economici din Săveni și împrejurimi verificați de către polițiștii de la Criminalitate Economică. O activitate suspendată și amenzi de 32.000 de lei
La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul criminalității de natură economico-financiară, în orașul Săveni și a localităților din proximitatea acestuia.
Promitea mașini din Germania, lua avansul și dispărea. Acum este retinut de către polițiști
La data de 31 ianaurie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Săveni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.
Familie rămasă fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu! - FOTO
O familie formată din trei persoane din localitatea Crasnaleuca, comuna Coțușca, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. S-a întâmplat astăzi, la prânz. Alarma a fost dată de vecini.
Comunicat CJ - Proiecte culturale depuse la finanțare pe PNRR, admise în faza a doua a evaluării
Patru dintre cele cinci proiecte depuse de Grupurile de Acțiune Locală (GAL) din județ, în parteneriat cu instituțiile de cultură subordonate ale Consiliului Județean (CJ) Botoșani, la Administrația Fondului Cultural Național, pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, au trecut de prima etapă de evaluare a...
Explozia unei butelii de aragaz urmată de incendiu, la Adășeni. Din fericire nu au fost victime
O femeie din Adășeni a trecut printr-o sperietură groaznică, după ce în bucătărie s-a produs o explozie urmată de un incendiu. S-a întâmplat în această dimineață.
Sute de petarde și artificii ridicate de polițiștii din Dorohoi și Săveni
La data de 30 decembrie 2022, în cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor de deținere și comercializare fără drept a articolelor pirotehnice, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi și Poliției Orașului Săveni au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 300 de...
Articole pirotehnice ridicate de către polițiști în urma unor percheziții domiciliare
Astăzi, 31 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea de...
Trei locuințe cuprinse de flăcări în doar câteva ore
Trei familii din Negreni, Săveni și Prisacani au trecut prin clipe grele după ce casele în care locuiau au fost cuprinse de flăcări, în ultimele ore.
Preoții din Protopopiatul Darabani, partenerii pompierilor în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!” - FOTOGALERIE
Campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru coplilul tău” este sprijinită și de preoții care slujesc în Protopopiatul Darabani.
Infractorii sexuali din Săveni verificați dacă respectă impunerile legii
La data de 7 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane...
Dorohoi – Concert extraordinar de colinde „LA PLINIREA VREMII”
Mitropolia Moldovei și Bucovinei împreună cu Protopopiatul Dorohoi, organizează la Sala Cinema Melodia din Municipiul Dorohoi, în data de 11 decembrie 2022 ora 16.00, un concert de colinde cu prilejul Nașterii Domnului.
Bărbat depistat la volan sub influența alcoolului
La data de 6 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe strada Octav Băncilă, din comuna Mitoc, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din orașul Săveni.
Lemne fără documente legale confiscate de la un Sucevean
La data de 3 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit, pe o stradă din orașul Săveni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 35 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
Casă mistuită de flăcări. O mamă și trei copii au rămas fără adăpost în prag de iarnă - FOTOGALERIE
O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu.
Opt persoane și-au pierdut viața în incendii, iarna trecută
Opt persoane și-au pierdut viața, iar două au ajuns la spital cu arsuri, iarna trecută, în urma unor incendii violente. Jarul căzut din sobă, coșul de fum neprotejat, lumânări aprinse lăsate nesupravegheate, fumatul în locuri nepermise sau mijloace de încălzire electrice amplasate necorespunzător față de materiale combustibile au provocat...
Polițiștii botoșăneni alături de elevii Liceului Teoretic „Doctor Mihai Ciucă” Săveni pentru prevenirea victimizării acestora
La data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani au participat împreună cu elevii din clasele de liceu ale Liceului Teoretic „Doctor Mihai Ciucă” Săveni la mai multe activităţi de informare pe diferite teme: prevenirea victimizării prin infracţiuni informatice, răspunderea...
Bărbat din Republica Moldova prins conducând fără permis
La data de 22 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, drumul național D.N. 29, în afara orașului Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din Republica Moldova.
Lemne fără documente legale confiscate la Săveni de la un sucevean
La data de 14 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe raza orașului Săveni, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
Pagina 11/33  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
604
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
368
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
366
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
365
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
353
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord