| Doi copii din apartamentele DGASPC din Dorohoi internaţi cu Covid-19. Clasele în care învăţau, din cadrul Şcolii nr. 1, au fost închise | Doi copii cazaţi în complexul de apartamente sociale ale DGASPC din Dorohoi au fost internaţi, în cursul zilei de vineri. Cei doi minori au fost diagnsticaţi cu Covid19. |
| | Sucevean surprins beat şi fără permis. A intrat cu maşina în şanţ şi s-a ascuns de poliţişti în lanul de porumb | La data de 24 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean 208 C, un autoturism a pătruns pe contrasens și apoi a intrat în coliziune cu șanțul de pe marginea părții carosabile. |
| | Tânăr cercetat pentru lovire sau alte violenţe, reținut pentru 24 de ore | La data de 24 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 34 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. |
| | DAS Dorohoi anunţă CALENDARUL de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială ,,BANI DE LICEU” | Depunerea cererilor pentru Programul naţional de protecţie socială ,,Bani de liceu” -
15 septembrie – 25 septembrie 2020 - la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris.
|
| |
| Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Oborului - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT ) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei... |
| | Tânără condamnată pentru acte de violenţă, reţinută şi escortată la penitenciar pentru executarea pedepsei | La data de 23 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri, au reușit identificarea unei tinere... |
| | Prins conducând fără permis, cu o alcoolemie record | La data de 24 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit în trafic, pe strada Cimitirului Vechi din orașul Flămânzi,... |
| | Percheziţii la Coţuşca, la domiciliul unor persoane bănuite de contranadă cu ţigări | Astăzi, 22 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Botoșani au pus în executare 11 mandate de percheziţie... |
| | Tânăr cercetat pentru furt de telefoane, reținut pentru 24 de ore | Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au emis luni, 21 septembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele... |
| | Bărbat din Nicşeni identificat şi escortat la penitenciar. Pe numele acestuia era un mandat de executare pentru tentativă de omor | La data de 21 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au reușit identificarea unui... |
| | Bărbat băgat la arest după ce nu a respectat măsura arestului la domiciliu | La data de 21 septembrie 2020, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă pentru 30 de zile față... |
| | Tractor cu remorcă neînmatriculată, depistat în trafic de polițiștii de frontieră ieşeni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iaşi efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic... |
|
|
| Carte de identitate falsă, descoperită la graniţă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, despre care există suspiciuni că ar fi falsă. |
|
|
| Autoturism căutat în Franța de două luni, depistat la frontiera de est | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Volkswagen Tiguan, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Franța în urmă cu două luni. |
|
|
| Amenzi de peste 23.000 de lei în urma unei acţiuni a poliţiştilor rutieri | La data de 20 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe raza municipiului Botoșani și a comunelor Curtești, Cristești, Vorona și Tudora, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere. |
|
|
| Bărbat din Şendriceni, fără permis şi aproape de comă alcoolică, oprit de poliţişti din cursă pe raza localităţii Horlăceni | La data de 20 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, au oprit pentru control pe raza localității Horlăceni, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din comuna Șendriceni. |
|
|
| Autoturism semnalat furat din Italia, descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, un autoturism marca BMW, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Italia. |
|
|
| ANUNŢ - DAS Dorohoi angajează asistent medical comunitar | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 20 octombrie 2020, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de asistent medical comunitar, pe durata nedeterminata. |
|
|
| Cetățean din R. Moldova oprit la frontieră, după ce a incercat să intre ilegal în România | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat un bărbat din R. Moldova care a traversat râul Prut înot, cu intenţia de a intra ilegal în România. |
|
|
| Reţinut pentru furt după ce a aplicat metoda „îmbrăţişării” | La data de 17 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt. |
|
|
| Dorohoian arestat preventiv | La data de 17 septembrie 2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 39 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge. |
|
|
| Autoturism semnalat furat din Germania, depistat la frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Jeep Renegade, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, în urmă cu un an.
|
|
|
| Dorohoi – Punctul de lucru secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a vehiculelor devine operaţional marţi, 22 septembrie | Începând cu data de 22 septembrie 2020, devine operațional la Dorohoi, Punctul de lucru secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru a permite accesul mai facil al cetățenilor la serviciile publice de înmatriculare a vehiculelor, în conformitate cu Ordinul MAI nr. 139/ 2020. Sediul... |
|
|
| Dorohoian reţinut de poliţişti după ce a fugit de aceştia. A condus fără permis, sub influenţa alcoolului şi a refuzat recoltarea de probe bilogice. | Polițițtii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 39 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice. |
|
|
| Accident rutier: A deschis portiera şi a acroşat un biciclist | La data de 15 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoşani a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. |
|
|
| Dosar penal pentru un tânăr care a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 15 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 293A, din comuna Viișoara, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din aceeași localitate. |
|
|
| Carte de identitate falsă, cumpărată cu 150 de euro, găsită ascunsă asupra unui tânăr, la Vama Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca - rutier au descoperit, ascunsă asupra unui tânăr, o carte de identitate cu însemnele autorităților române, ce s-a dovedit a fi falsă. |
|
|
| Un ITP fals i-a adus dosar penal | Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care a prezentat la controlul de frontieră un înscris care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, ce s-a dovedit a fi falsificat. |
|
|
| DOROHOI: O nouă iniţiativă a conducerii Casei Municipale de Cultură - PROIECTUL F.A.C.E.S. - CURSURI ȘI ATELIERE DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ȘI LIMBI STRĂINE | Casa Municipală de Cultură este locul cu viziune și imaginație! Fiecare copil poartă în el propriile personaje și povești. Are nevoie doar de puțin sprijin pentru a le aduce la lumină! |
|
|
| Cinema Melodia se redeschide de miercuri, 16 septembrie. Accesul condiţionat de reguli impuse de epidemia de COVID-19 | Dragi cinefili, vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă anunțăm că începând cu data de 16 SEPTEMBRIE 2020 redeschidem cinematograful MELODIA. După 6 luni de restricție, filmele rulează din nou în cinematograf, însă proiecțiile de film la cinema vin la pachet cu un set de reguli. Cinematograful Melodia a luat măsurile necesare... |
|
|
| Pompier dorohoian recompensat cu distincţia “Emblema de onoare a I.G.S.U.”. Distincţia i-a fost înmânată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru salvarea unui tânăr căzut în fântână | (Comunicat) - Astazi, cu prilejul aniversării Zilei Pompierilor din România, colegul nostru, plutonier major Daniel Savin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, a primit distincția "Emblema de onoare a I.G.S.U." din partea Ministrului Afacerilor Interne - Ioan Marcel Vela. |
|
|
| Dosar penal pentru un tânăr din Suceava care a refuzat prelevarea de sânge pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 13 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada Dimitrie Brânză, din localitatea Darabani, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani din județul Suceava. |
|
|
| Şoferul autoutilitarei care a produs accidentul de la Dumbrăviţa,cercetat pentru ucidere din culpă, arestat pentru 30 de zile | La data de 13 septembrie 2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus aresatrea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 53 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. |
|
|
| Doi morţi şi doi răniţi după un accident petrecut la Dumbrăviţa, lângă Dorohoi. Șoferul vinovat a fost arestat pentru 30 de zile | Moarte cumplită pentru doi bărbaţi din comuna Dumbrăviţa, Dorohoi. Căruţa în care cei doi se aflau a fost spulberată de o camionetă care a pătruns pe contrasens. După impact, unul dintre cai a murit şi el. |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 702 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 517 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 302 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 273 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|