| DAS Dorohoi - Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării a două posturi contractuale vacante de execuţie de asistenți medicali școlari, la Cabinetele Medicale Şcolare | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat... |
| | Peste 50 de străini identificați în județ. Polițiștii de la imigrări nu au depistat ilegalități în ceea ce-i privește | În perioada 7 – 14 martie a.c., polițiștii de imigrări din Botoșani au organizat şi desfăşurat, în Municipiul Botoșani, două activități specifice de control ce au avut ca scop prevenirea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. |
| | Ministerul Culturii finanțează un proiect al Memorialului Ipotești, „Zilele Eminescu, ediția iunie” | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, a obținut finanțarea, prin intermediul Ministerului Culturii, a proiectului „ZILELE EMINESCU, ediția iunie”. Proiectul a fost depus la programul Cultură scrisă: târguri/saloane de carte; poezie. |
| | DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” - rezultate excepționale și calificări la etapa națională a Concursului Național de Matematică Aplicată ,,Adolf Haimovici” | Doi elevi de la Colegiul Național Grigore Ghica s-au calificat la etapa națională a Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” care va avea loc în luna mai la Iași. Este vorba de Chichioacă Alexia - clasa a XII-a B și Avîrvarei Răzvan Ștefan – clasa a XI-a B. |
| |
| Expoziția Scriitoare la „Familia” pe aleea spre Lacul cu nuferi | Începând cu 11 martie 2024, vizitatorii Memorialului Ipotești și ai Lacului cu nuferi din pădurea Baisa au posibilitatea să vadă expoziția stradală... |
| | Mii de flori oferite doamnelor și domnișoarelor din Șendriceni de către conducerea organizației AUR din comună - FOTOGALERIE | Conducerea filialei Șendriceni a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a păstrat tradiția și în acest an și, cu ocazia zilei de 8 martie,... |
| | DOROHOI – Carte pentru copii, scrisă de către un cadru didactic din Dorohoi, lansată în cadrul unui proiect educațional - FOTOGALERIE&VIDEO | Într-un ambient deosebit, pe data de 7 martie, alături de nume sonore ale învățământului românesc, în prezența lectorului univ. dr. Năstuța... |
| | Alexandra Huțu: „AFM lansează din 5 aprilie un nou program de finanțare pentru investiții în sisteme de apă și canalizare!” | Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), condusă de președintele Laurențiu Neculaescu, lansează un nou program de finanțare care vizează investițiile... |
| | Balul caritabil Rotary 2024, un succes datorat comunității! - FOTOGALERIE | A cincea ediție a Balului Caritabil “Botoșaniul iubește Excelența!”, în cadrul proiectului “Ajută un copil să învețe!”, prin care s-au... |
| | Ajutoare de la George Simion, AUR, pentru familii nevoiașe din Dorohoi și localități limitrofe municipiului - FOTO | Mai multe familii din comuna Șendriceni, satul Vițcani din comuna Cândești și municipiul Dorohoi au fost ajutate cu produse alimentare după ce au... |
| | Petrecere de 8 Martie la Restaurantul Splendid! | (P) Restaurantul Splendid vă invită la o petrecere pe cinste cu ocazia zilei de 8 Martie. Vă punem la dispoziție două variante de meniu pentru a satisface... |
| | DOROHOI - Absolvenți de succes CNGG: Andrei Rașcu – ambiție, pasiune, reușită - FOTOGALERIE | În data de 15 februarie 2024 a avut loc la CNGG Dorohoi, în aula Dimitrie Pompeiu, o nouă activitate a proiectului inițiat de directorul Georgel Șlincu,... |
|
|
| Campania AUR „Iarna Românilor” la Șendriceni. Locuitorii comunei și-au spus nemulțumirile | Campania „Iarna Românilor”, desfășurată la nivel național de către partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a ajuns în această după-amiază și la Șendriceni. |
|
|
| Doliu la Detașamentul de pompieri Dorohoi. Anunțul făcut de către foștii colegi | În fața destinului suntem neputincioși ...încă un pompier s-a alăturat armatei din cer.... |
|
|
| Festivalul „Mărțișor Dorohoian„ la a XL (40) -a ediție. În recital Gabriel Dorobanțu și „Bere Gratis”, prezentatori Dan Negru și Vlad Baba | Festivalul Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian” a ajuns în acest an la a XL (40) -a ediție. Festivalul se va desfășura în serile de 29 februarie și 1 martie. |
|
|
| „Priveghi la moartea democrației” – Protest al AUR, în fața sediului PSD Botoșani, împotriva comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale | Astăzi, miercuri, 7 februarie, începând cu ora 18.00, se va desfășura un protest în fața sediului PSD din municipiul Botoșani, transmite conducerea județeană a AUR. |
|
|
| Acțiunile AUR împotriva comasării alegerilor sunt jignitoare la adresa alegătorilor botoșăneni, spun reprezentanții PSD | PSD Botoșani consideră că acțiunea partidului AUR împotriva comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare este insultătoare la adresa alegătorilor botoșăneni. A susține că suprapunerea celor scrutine ar crea confuzie la nivelul electoratului înseamnă practic să insinuezi că alegătorii nu au capacitatea intelectuală de a distinge... |
|
|
| Un Stradivarius la „A. T. Laurian” | Colegiul Național „A.T. Laurian” a devenit, în Botoșani, partener al Fundației Culturale Gaudium Animae care a lansat un nou proiect de educație muzicală - „Un Stradivarius în școli”, în cadrul programului „Muzica Inspiră” - o suită de concerte organizate în instituții de învățământ, alături de violonistul Răzvan Stoica... |
|
|
| Expoziția „Expo 2024 – Grafică și sculptură” | Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 3-28 februarie 2024, în spațiul Colecției de Artă Botoșani (Piața Revoluției, nr. 12), expoziția „Expo 2024 – Grafică și sculptură”, cu lucrări realizate de artiștii harghiteni Vladimir Kato (grafică), Péter Kádár-Dombi și Robert Sebestyen (sculptură). |
|
|
| Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic, cinstiți la Seminarul din Dorohoi - FOTOGALERIE | Începând cu secolul al XI-lea, prin contribuția mitropolitului Ioan al Evhaitelor sau Ioan Mavropous, în data de 30 ianuarie a fiecărui an Biserica cinstește laolaltă trei dintre personalitățile remarcabile din istoria sa, serbate și individual în cursul lunii ianuarie, „mari dascăli ai lumii și ierarhi", Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie... |
|
|
| Cursuri gratuite de ”public speaking” organizate pentru tineri de Toastmasters Botoșani | Clubul Toastmasters Botoșani, club de vorbit în public și leadership, și-a propus să fie mai implicat în comunitatea locală și a demarat o colaborare cu structurile de tineret din județ. Liceeni și nu numai, sunt așteptați să participe la cele 8 ateliere pe care membrii cu experiență în vorbirea în public le vor organiza în fiecare... |
|
|
| Comunicat - Angajamentul Dreptei Unite pentru România Modernă - FOTO | Dreapta Unită este alternativa reală la corupția și risipa PSD-PNL. Le propunem românilor soluții reale pentru o Românie liberală, deschisă și modernă, puternică în Europa. Într-un eveniment comun, USR, PMP și Forța Dreptei prezintă, astăzi, structura listei comune pentru europarlamentare și programul prin care Dreapta Unită va transforma... |
|
|
| Dan Șlincu, deputat PSD, solicită ministrului Culturii, botoșăneanca Raluca Turcan, să urgenteze reabilitarea Muzeului de Științe ale Naturii Dorohoi | Muzeul de Științele Naturii Dorohoi are nevoie urgentă de lucrări de consolidare și restaurare. Pentru ca aceste lucrări să poată demara este necesar ca ministrul Culturii, Raluca Turcan, să aprobe cât mai urgent finanțarea și scoaterea la licitație a proiectului de către Institutul Național al Patrimoniului. |
|
|
| Într-o singură săptămână, pompierii botoșăneni au stins incendii cât într-o lună | Astfel, în perioada 08 – 14 ianuarie a.c., pe teritoriul județului Botoșani s-au produs nu mai puțin de 18 astfel de evenimente. Cele mai multe incendii s-au înregistrat miercuri, când a fost cea mai friguroasă zi din acest an.
|
|
|
| Tineri din județ depistați cu substanțe suscepetibile a fi droguri | La data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 20:30 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit în trafic, pe strada Primăverii, un autoturism, în interiorul căruia se afla, în calitate de pasager, pe bancheta din spate, un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Patru incendii produse în ultimele ore, în județ | Casele a patru familii din localitățile Aurel Vlaicu, Bâznoasa, Cucorăni și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. Trei dintre ele s-au produs în această dimineață, în mai puțin de o oră. |
|
|
| Retrospectivă 2023 – Conducere nouă la organizația AUR Dorohoi | Organizația AUR Dorohoi are de curând un nou coordonator. La mijlocul lunii noiembrie 2023, conducerea județeană a partidului, cu acceptul conducerii centrale, l-a numit în funcția de coordonator al organizației locale pe Paul Pavăl, acesta înlocuindu-l pe profesorul Vasile Adăscăliței. |
|
|
| Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale la Memorialul Ipotești | În zilele de 14 și 15 ianuarie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în parteneriat cu alte instituții din județ, Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale, care se vor cuprinde mai multe activități ce se vor desfășura sub... |
|
|
| Restaurantele din județ, care organizează Noaptea de Revelion, în vizorul inspectorilor ISU | Activitățile de control, îndrumare și informare preventivă continuă, în ultimele zile din an. |
|
|
| Peste 300 de familii din Șendriceni felicitate de reprezentanții AUR din comună - FOTOGALERIE | Peste 300 de familii din comuna Șendriceni au fost vizitate, timp de două zile, de către reprezentanții organizației locale a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) avându-l în frunte pe Corneliu Tărnăuceanu, președintele organizației. |
|
|
| Pompierii botoșăneni s-au întâlnit cu elevii din județ, în cadrul programului „Școala Altfel”. | Alți 250 de copii care frecventează Școala Gimnazială nr.1 Mihălășeni și Colegiul Național "A. T. Laurian" au învățat cum pot preveni situațiile de urgență, dar și cum se pot proteja în cazul producerii unor astfel de evenimente. |
|
|
| Decizia Tribunalului Suceava: Zece dintre angajații Spitalului Județean Botoșani arestați pentru o lună. O singură funcționară a fost eliberată | Tribunalul Suceava a admis ieri, în parte, solicitarea DNA de arestare preventivă a 11 persoane din dosarul angajărilor trucate de la Spitalul Județean Botoșani. ”În parte”, adică s-a dat curs cererii pentru 10 persoane și a fost respinsă pentru una singură. |
|
|
| 30 de zile de arest preventiv pentru 10 dintre cei săltați de DNA, în scandalul angajărilor de la Spitalul Județean „Mavromati” | În urma unei decizii judecătorești emise ieri, 14 decembrie 2023, nu mai puțin de 10 persoane, respectiv Caba Doina, Crîșmaru Coca Stela, Focșa Mirela Gabriela, Tatarcan Silvian Adrian, Andronache Cristina Niculina, Calinciuc Liliana Laura, Sârban Cornelia Anca, Preda Marinela, Malancea Claudia și Vîrlan George Marian, au fost arestate preventiv... |
|
|
| Pensiunea Splendid - Bucură-te de sărbători cu bucate alese. COMANDĂ ACUM! | (P) Sărbătorile se apropie! Ca în fiecare an primim comenzi de bucate alese pentru mesele de Crăciun și Revelion!
|
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 603 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 366 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 362 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 352 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|