Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: minori
Minori din Dorohoi bănuiţi de comiterea mai multor furturi, identificaţi de poliţişti
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cazul mai multor sesizări privind comiterea unor furturi, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au identificat patru minori cu vârstele între 14 şi 16 ani ca fiind principalii bănuiţi de săvârşirea faptelor.
De ieri, SCHIMBĂRI în legislaţia rutieră. AMENZI pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură. Ce alte măsuri sunt introduse
Noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură, precum şi posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, intră în vigoare duminică.
POLIŢIA BOTOŞĂNEANĂ ÎN CAMPANIA SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII
Începe cea de-a noua ediţie a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, o campanie derulată la nivel naţional, de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii
Prelevare de organe fără avizul familiei, dacă decedaţii şi-au dat acordul în timpul vieţii
Prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat acordul printr-un act notarial şi a fost înscrisă în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii (MS).
Minori bănuiţi de comiterea unor tâlhării, identificaţi de poliţişti
În urma cercetărilor efectuate, şi a probatoriului administrat în mai multe cauze penale, ieri, 17 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii...
Senatul aprobă noi inițiative legislative ale senatorului PSD Doina Federovici
Persoanele cu deficienţă de auz vor beneficia de serviciile profesioniste oferite de specialişti şi experţii în limbajul mimico-gestual atestaţi...
Minori depistaţi în timp ce conduceau mopede pe drumurile publice
La data de 22 august, în jurul orei 09.30, un tânăr de 18 ani şi un minor de 15 ani, ambii din satul Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni, judeţul...
Minori bănuiţi de comiterea mai multor furturi din locuinţă
Ieri, 13 august, poliţiştii din comuna Frumuşica, judeţul Botoşani au identificat doi minori în vârstă de 12 ani, din localitate, ca fiind principalii...
Rezultatele finale la bacalaureat vor fi publicate astăzi
Rezultatele finale ale primei sesiuni a examenului de bacalaureat, după rezolvarea contestațiilor, vor fi făcute publice vineri, potrivit calendarului...
Deputatul Tamara Ciofu susține cauza copiilor aflați în detenție, alături de Avocatul Poporului și UNICEF
Deputatul Tamara Ciofu a participat, ieri, 3 iulie, a.c., la Conferința de lansare a raportului special al instituției Avocatului Poporului, privind...
BACALAUREAT 2014: Candidaţii susţin luni PROBA SCRISĂ la limba română. Când vor fi afişate rezultatele finale
Examenul de bacalaureat începe marţi cu proba orală la limba română, probele scrise vor avea loc în perioada 30 iunie - 4 iulie, iar REZULTATELE...
Campanie împotriva înjurăturilor din stadion iniţiată la Prefectură
O serie de materiale care să impulsioneze suporterii echipelor de fotbal în folosirea unui limbaj decent vor fi realizate în următoarea perioadă şi...
Minori bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauze, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au identificat doi minori, în vârstă de 17 şi respectiv 14 ani, din municipiul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea, în perioada decembrie 2013 – mai 2014 a...
Proiect privind introducerea unei accize pentru obiecte sau publicaţii pornografice, adoptat tacit
Senatul a adoptat tacit şase iniţiative legislative, printre care şi un proiect care prevede introducerea unei accize fixe pentru fiecare obiect sau publicaţie cu caracter pornografic, achitarea unei taxe anuale de licenţă de către operatorii economici care prestează activităţi specifice domeniului.
PROIECT BIZAR. Un senator PNL propune accizarea site-urilor porno
Senatorul PNL Sebastian Grapă susţine că pornografia este o plăcere care, la fel ca altele, ar trebui accizată, iar cei care intră pe site-uri de profil ar trebui să plătească un abonament lunar, precizând că el a intrat personal pe câteva, pentru a constata câte accesări se fac zilnic.
Campania electorală pentru EUROPARLAMENTARE începe vineri la ora 0.00
Cele 15 partide şi alianţe politice sau electorale şi cei 8 candidaţi independenţi care participă la alegerile europarlamentare intră, de vineri, în campanie electorală, pentru 30 de zile, la scrutinul din 25 mai urmând să fie aleşi cei 32 de reprezentanţi ai României în PE.
România merită mai mult – Vezi conţinutul petiţiei lansată de PSD Botoşani în Parlamentul European împotriva discriminării românilor
România merită un tratament egal în Uniunea Europeană. Românii merită drepturi egale cu toți cetățenii Uniunii Europene. Românii merită să fie respectați în Uniunea Europeană.
AVERTIZARE DE LA POLIŢIE! REFUZAŢI SĂ DEVENIŢI VICTIME ALE ÎNŞELĂCIUNILOR!
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Botoşani efectuează cercetări în cazul mai multor sesizări privind posibile infracţiuni de înşelăciune, comise pe raza municipiului Botoşani de către reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale având ca obiect activităţi de publicitate.
Poliţiştii botoşăneni continuă derularea de activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor la nivelul Şcolii Gimnaziale nr. 12 Botoşani
În cadrul Programului local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, poliţiştii botoşăneni continuă activităţile de informare a elevilor din clasele gimnaziale în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale la nivelul Şcolii Gimnaziale nr. 12 Botoşani.
Noul Guvern, validat de Parlament
Hotărârea privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului a fost adoptată marți de plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului cu 346 voturi pentru și 191 împotrivă. În favoarea noului Guvern au votat PSD, UNPR, PC, UDMR și grupul minorităților naționale, iar împotrivă s-au pronunțat PNL, PDL și PP-DD....
Astăzi încep simulările pentru examenul de Bacalaureat
Elevii de clasa a XI-a si a XII-a din toata tara incep luni, 3 martie, simularile examenelor de Bacalaureat. Prima proba va fi cea de la Limba si Literatura Romana, care va incepe luni dimineata, la ora 9:00. Liceenii vor avea la dispozitie trei ore pentru a rezolva subiectele.
Poliţiştii botoşăneni continuă derularea de activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor
În cadrul Programului local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, poliţiştii botoşăneni continuă activităţile de informare a elevilor din clasele gimnaziale în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale la nivelul Şcolii Gimnaziale Grigore Antipa Botoşani.
Ponta: Băsescu vorbeşte nişte tâmpenii pe care nici un om cu trei clase nu ar trebui să le spună
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, despre acuzaţiile pe care preşedintele Traian Băsescu i le-a adus într-o emisiune televizată, că şeful statului vorbeşte nişte tâmpenii pe care nici un om cu trei clase primare nu ar trebui să le spună dar că, din fericire, nu îl ia nimeni în serios.
Anul 2013 a adus în judeţ 4.000 de maşini şi peste 12.000 de permise de conducere noi
Bilanţul serviciului public care examinează aspiranţii la şoferie şi înmatriculează autovehicule cuprinde cifre sugestive privind activitatea din anul 2013. Cei 11 salariaţi ai serviciului din subordinea Prefecturii au examinat în anul recent încheiat peste 13.500 de persoane, atât în ceea ce priveşte cunoştinţele teoretice privind legislaţia...
Suspecţi de furt, identificaţi de poliţişti
La data de 04.02.2014, Postul de Poliție Coțușca a fost sesizat de către M. E. din localitatea Crasnaleuca, comuna Coțușca, cu privire la faptul că în noaptea de 03/04.02.2014, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în incinta Şcolii Generale nr.1 din localitate, de unde au sustras mai multe bunuri.
CNA scoate de pe TV 15 manele. Adi de la Vâlcea şi Florin Salam, interzişi de la difuzare înainte de ora 23.00
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să interzică de la difuzare pe posturile de televiziune, înainte de ora 23.00, 15 videoclipuri ale unor melodii interpretate de cântăreţi de manele precum Adi de la Vâlcea şi Florin Salam.
Tânăr de 18 ani, cercetat în stare de reţinere, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt
01.2014, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de P. IULIAN de 18 ani, din municipiul Botoşani, tânărul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat.
Minori din Ibăneşti cercetaţi pentru furt calificat
La data de 20.01.2013, în jurul orei 08.30, Postul de Poliție Ibănești a fost sesizat de către P. C. de 60 ani, din comuna Ibănești, cu privire la faptul că în perioada 17-20.01.2014, persoane necunoscute au pătruns prin efrație, în locuința fiicei sale – B. N., din aceeaşi localitate – de unde au sustras băuturi alcoolice.
Percheziții la Botoșani pentru trafic de minori și proxenetism
În urma probatoriului administrat într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism, s-a dispus începerea urmăririi penale față de 21 de învinuiți. Astăzi, 20 ianuarie au avut loc 8 percheziții domiciliare atât la Suceava cât și la Botoșani, relatează Monitorul de Suceava.
Tâlhari minori din Botoşani prinşi de poliţişti
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, ieri, 18.12.2013, poliţiştii i-au identificat pe C. I. de 13 ani, R. F. de 11 ani, C.M. de 12 ani şi C. M. de 11 ani, toţi din municipiul Botoşani, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea, la data de 17.12.2013, a unei infracţiuni de tâlhărie.
Comercianţi avertizaţi pentru vânzarea produselor interzise tinerilor botoşăneni
Informaţiile prezentate prefectului de Botoşani în ultimele zile sunt de natură să alarmeze autorităţile menite să vegheze asupra siguranţei şi sănătăţii generaţiilor tinere. O serie de rapoarte întocmite de structurile militarizate arată că sunt numeroase cazurile în care minori, elevi la diverse unităţi de învăţământ pot...
Dorohoi: Au rămas fără WC-ul din curte după ce a fost mistuit de incendiu
Pompierii dorohoieni au intervenit în urmă cu puţine minute pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie de pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu. Ei au fost alertaţi de un vecin care s-a speriat când a văzut flăcările înalte de doi metri.
Deputatul PSD Tamara Ciofu propune soluții pentru tinerii din penitenciare
Deputatul PSD Tamara Ciofu a întreprins o vizită la două penitenciare pentru minori și tineret de la Craiova și de la Buziaș, în perioada 23-34 octombrie cu scopul de a se informa asupra nevoilor din sistem și pentru a se consulta cu personalul specializat asupra soluțiilor la problemele cu care se confruntă persoanele aflate în detenție....
Siguranţa în şcoli dezbătută de conducerea judeţului
Vă rog să faceţi verificări şcoală cu şcoală, daţi avertismente şi, acolo unde vedeţi că nu se înţelege, aplicaţi şi sancţiuni., a fost principala solicitare adresată de prefectul judeţului şefilor principalelor instituţii responsabile de siguranţa elevilor botoşăneni. Convocaţi de prefectul Costică Macaleţi, aceştia au...
Pagina 13/17  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
780
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
607
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
374
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
371
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
371
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
358
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
341
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord