Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: stir
Accident rutier la Ghilea. Şofer extrem de beat s-a răsturnat pe cupolă
Un bărbat de 57 de ani din Șendriceni, a scăpat ca prin minune după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat de mai multe ori și a aterizat pe cupolă într-un șanț de pe marginea drumului.
Operaţiune de salvare executată de pompierii botoşăneni - VIDEO&FOTO
Pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru a salva doua persoane, tata și fiu, de 37 respectiv 14 ani, care au încercat sa treacă râul Siret, cu caruta, de la Corni, la Stamate.
Tânăr reținut pentru 24 de ore. A condus fără permis şi sub influenţa alcoolului
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 28 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Prefectul Dan Nechifor, mesaj de condoleanţe
Pompier botoşănean sărbătorit la împlinirea vârstei de 90 de ani - VIDEO&FOTO
Locotenent colonel (r) Ilie Cobzariu, unul din cei mai longevivi pompieri din Botoșani, a fost sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 90...
Noutăţi privind examenul pentru obţinerea permisului de conducere
Mesaj de condoleanţe din partea PNL: "A plecat prea devreme, lăsând în urmă o tristețe imensă"
Coronavirus România - Situaţia la zi
Până astăzi, 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre...
Mesaj de condoleanțe din partea Filialei ALDE Botoșani
Minodora Vasiliu, ditrectorul DSVSA, a murit la 52 de ani
Întreaga comunitate din Botoşani a fost zguduită, azi dimineaţă, de decesul fulgerător al medicului Minodora Vasiliu.
DAS Dorohoi - A început distribuirea tichetelor sociale pentru grădiniţă, aferente lunii mai
Primaria Municipiului Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe distribuirea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru...
Dosar penal pentru un dorohoian depistat la volan sub influenţa alcoolului
În noaptea de 8 spre 9 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în...
Femeie de 62 de ani prinsă conducând sub influenţa alcoolului
La data de 9 iunie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, au identificat un autoturism condus de o femeie de 62 de ani din comuna Mihai Eminescu, care se afla sub influența alcoolului.
Copil de 12 ani găsit spânzurat în casa părinților
O familie din localitatea Mitoc trece prin clipe de groază, după ce, în noaptea trecută, tatăl și-a găsit copilul de doar 12 ani spânzurat în casă.
Iohannis: Se impune prelungirea stării de alertă
Președintele Klaus Iohannis a declarat că se impune prelungirea stării de alertă, dar că măsurile restrictive vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare. El le-a transmis parlamentarilor un apel la responsabilitate.
Lista noilor măsuri de relaxare. Printre prevederi, redeschiderea piscinelor exterioare și sălilor de fitness
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre noul set de măsuri de relaxare, care va intra în vigoare după data de 15 iunie.
Recrutări pentru Ministerul Afacerilor Interne. Vezi condiţiile de admitere
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară în perioada 09-16.06.2020, activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru pentru admiterea în instituţiile de învăţământ din structura Ministerului Apărării Naţionale şi la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul...
Amenzi de 12000 de lei aplicate de poliţiştii rutieri
La data de 6 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au organizat o acțiune pe raza municipiului Botoșani, pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru identificarea conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Comunicat ALDE Botoşani - Botoșaniul merită mai mult decât pot oferi aleșii din fruntea Municipiului și a Consiliului Local!
Peste tot în țară ne mândrim cu minunatul nostru oraș, micuț dar cochet, devenit cunoscut mai ales prin prisma marilor personalități care s-au născut la Botoșani.
Coronavirus România - Situaţia la zi
Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.604 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.826au fost declarate vindecate și externate.
Judeţul Botoşani – 18 persoane în carantină şi 2807 în izolare la domiciliu
Până astăzi, 7 iunie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, în carantină instituționalizată sunt 18 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
Coronavirus România - Situaţia la zi. 818 cazuri confirmate la Botoşani
Până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.290 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.419au fost declarate vindecate și externate.
Primarul Dorin Alexandrescu respinge că ar fi vorba de înţelegeri politice în numirea liderului liberal dorohoian Valerian Andrieş, la conducerea spitalului
Aşa cum Realitatea Dorohoiană a prezentat mai devreme, primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, a semnat astăzi decizia de numire în funcţia de manager interimar, pe o perioadă de trei luni, al Spitalului Municipal Dorohoi a medicului Valerian Andrieş, după ce anterior a luat act de demisia fostului manager Bogdan Anton.
Peste 600 de poliţişti şi jandarmi, pe străzi, de Rusalii
În minivacanţa prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, poliţiştii botoşăneni împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, sunt la datorie şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică.
Medicul Valerian Andrieş, şeful PNL Dorohoi, numit de primarul Alexandrescu, şeful PSD Dorohoi, manager interimar al Spitalului Municipal Dorohoi
Medicul dorohoian Valerian Andrieş, este de astăzi, din nou, managerul Spitalului Municipal Dorohoi
Casa Corpului Didactic Botoşani continuă formarea cadrelor didactice în mediul on-line
Ținând cont de condițiile impuse de pandemia de COVID-19, de imposibilitatea derulării în regim „faţă-în-faţă” a activităților de formare din ofertă şi a proiectelor instituției, Casa Corpului Didactic Botoşani asigură în continuare, fără a exista perturbări, servicii de formare continuă pentru cadrele didactice şi îşi continuă...
A făcut accident cu zece kilometri înainte de a ajunga acasă
Un accident rutier s-a petrecut, în noaptea de joi spre vineri, pe un drum din județ. Un șofer care se întorcea din Cehia și mai avea 10 kilometri până la domiciliu, s-a răsturnat cu mașina.
Coronavirus România - Situaţia la zi. Aproape 20000 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei. La Botoşani, 796, cu şapte mai mult ca ieri
Până astăzi, 4 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.907 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.919au fost declarate vindecate și externate.
Comunicat PNL Botoşani - Decizia CCR privind organizarea alegerilor locale și manipulările pesediste
Decizia de ieri a Curții Constituționale a României este aceea că Guvernul este cel care decide data alegerilor, deoarece el este și cel care organizează alegerile, exact așa s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii 30 de ani.
Comunicat ALDE Botoşani - Dorim produse bio românești, dar avem parte tot de importuri în magazine!
Odată cu pandemia creată de Covid-19, oamenii au început să realizeze cât de important este să avem producție proprie pentru tot ce avem nevoie,atât în țară cât și la nivelul fiecarei regiuni sau chiar județ.
Accident grav la Suharău!
Un accident de circulaţie grav a avut loc în această dimineață pe raza comunei Suharău.
Aproape 1000 de locuri de muncă, prin AJOFM, în această săptămână
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani pune la dispoziţia celor interesaţi un număr de 909 de locuri de muncă, în judeţul nostru, în această săptămână. Pe lâmgă locurile de muncă din judeţ, AJOFM mai pune la dispoziţie şi un număr de 258 de locuri de muncă în celelalte judeţe ale ţării. Vezi...
Bărbat din judeţ băgat în carantină pentru că nu a respectat izolarea la domiciliu
Un bărbat de 46 de ani dintr-o comună din județul Botoșani, s-a prezentat la Serviciul Rutier pentru a solicita informații legate de permisul de conducere, iar cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că acesta ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu.
2999 de botoşăneni se află, încă, în izolare la domiciliu
Până astăzi, 3 iunie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, la ora actuală, în carantină instituționalizată sunt 18 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
Pagina 138/174  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
490
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
435
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
407
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
342
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
328
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
316
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
307
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord