| Ied căzut într-o fântână, adâncă de zece metri, salvat de către pompieri - FOTO | Un ied a fost salvat de pompieri, ieri dimineață, după ce a căzut într-o fântână și a rămas captiv la o adâncime de aproximativ zece metri. Animalul, obișnuit să alerge și să facă salturi toată ziua, a dispărut, iar stăpânul l-a căutat ore întregi până și-a dat seama unde se află și a cerut ajutorul salvatorilor. |
| | Cinci tone de furaje făcute scrum într-un incendiu petrecut la Câmpeni, comuna Prăjeni | Un incendiu s-a produs, vineri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Câmpeni, comuna Prăjeni. Furajele depozitate în apropierea casei au fost cuprinse de flăcări. |
| | Proiectil exploziv, în perfectă stare de funcționare, găsit într-o gospodărie din Botoșani - FOTO | Un proiectil a fost descoperit, vineri dimineață, într-o gospodărie de pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani. |
| | Căprioară rătăcită în Botoșani ajutată să ajungă în libertate de jandarmi și un pompier aflat în timpul liber - VIDEO | O căprioară rătăcită într-un cartier din municipiul Botoșani a fost ajutată să revină în mediul natural de jandarmii botoșăneni și de un pompier aflat în timpul liber. |
| |
| Jandarmeria Botoșani, alături de comunitate în minivacanța de 1 Mai | În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii și Zilei Internaționale a Tineretului, Inspectoratul de Jandarmi Județean... |
| | Arestat pentru încălcarea obligațiilor controlului judiciar | La data de 29 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de către... |
| | Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, exemplu de responsabilitate față de natură - FOTOGALERIE | Parteneriatul dintre Primăria Municipiului Dorohoi, Ocolul Silvic Dorohoi, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi și Asociația „Eleusis”... |
| | (P) Partidul S.O.S. România obține o victorie istorică pentru comunitatea din Dorohoi: Consiliul Local votează în unanimitate interzicerea sălilor de jocuri de noroc - FOTO&VIDEO | Dorohoi, 30 aprilie 2026 – Prin demersurile susținute și determinate ale lui Emanuel Mihalache, Președinte al Organizației Județene Botoșani a... |
| | Trei bărbați reținuți pentru 24 de ore pentru deținerea fără drept a unor unelte de pescuit comercial - FOTO&VIDEO | La data de 29 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pe numele a trei bărbați,... |
| | Ucrainean urmărit de autorităţile din Suedia pentru deținere de droguri, depistat în PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetățean ucrainean, căutat de autorităţile din Suedia pentru... |
| | Firme care execută lucrări pe drumurile publice sancționate de către polițiștii rutieri - FOTO | La data de 27 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației rutiere... |
| | Cerc de lectură Unde fugim de-acasă? - 30 aprilie 2026 | O nouă întâlnire a Cercului de lectură Unde fugim de-acasă?, coordonat de prof. Loredana Carcea și susținut de Memorialul Ipotești. Centrul Național... |
|
|
| Implicarea elevilor în prevenirea violenței școlare susținută de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani | Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani informează că elevii din ciclul gimnazial sunt invitați să participe la concursul național de creație audio „Scoate violența școlară din anonimat!”, desfășurat în perioada 20 aprilie – 1 iunie 2026. |
|
|
| Bărbat sancționat de jandarmi pentru că a aruncat gunoi menajer pe câmp | În ziua de sâmbătă, 25 aprilie, un echipaj de jandarmerie a depistat un bărbat care arunca deșeuri din gospodărie în zona comunei Vorniceni din județul Botoșani. |
|
|
| Copac pericol public, doborât de pompieri | Pompierii botoșăneni au intervenit, în urmă cu puțin timp, în Parcul Curcubeului din municipiul Botoșani, unde un arbore prezenta pericol iminent de prăbușire. |
|
|
| Cerc de lectură pentru adulți la Memorialul Ipotești | Luni, 27 aprilie 2026, Centrul medical Gia Medical Center Botoșani va fi gazda unei noi întâlniri a Cercului de lectură pentru adulți susținut de Memorialul Ipotești. |
|
|
| Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în contextul fenomenelor meteorologice periculoase de astăzi. Au fost primite 17 apeluri de urgență | Potrivit meteorologilor, începând cu ora 18:00, județul Botoșani a ieșit de sub incidența codului portocaliu de vânt puternic, după o zi în care rafalele au produs numeroase situații de risc. |
|
|
| Vântul puternic continuă să facă pagube în județ - FOTOGALERIE&VIDEO | Vântul puternic, cu rafale de 70–90 km/h, continuă să producă efecte în județul Botoșani, iar pompierii intervin pentru înlăturarea pericolelor și protejarea comunității. |
|
|
| S-a deschis sezonul moto - rămânem în siguranță! Recomandările polițiștilor - FOTO&VIDEO | Odată cu venirea sezonului cald, tot mai mulți participanți la trafic aleg deplasarea pe două roți. În acest context, siguranța trebuie să rămână o prioritate. |
|
|
| UAIC a organizat Ziua Porților Deschise la Extensia din Botoșani - FOTOGALERIE | În data de 22 aprilie 2026, începând cu ora 12:30, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași (UAIC) a organizat, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T. Laurian" din Botoșani, evenimentul „Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC din Botoșani", conceput ca un cadru de informare, consultare și dialog între universitate și comunitatea... |
|
|
| Acoperiș smuls și copaci doborâți, efectele vântului puternic de astăzi - FOTOGALERIE&VIDEO | În mai puțin de o oră, pompierii militari au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic în două localități din județul Botoșani, după cum urmează: |
|
|
| O nouă serie de voluntari, „Salvatori din Pasiune”, au început cursurile - FOTOGALERIE | O nouă serie de voluntari ai programului național „Salvator din Pasiune” a început pregătirea în acest sfârșit de săptămână. Este vorba de 60 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 55 ani. |
|
|
| Incendiu devastator la Balinți! Pompierii au intervenit mai bine de două ore - FOTO | Un incendiu violent s-a produs, ieri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Balinți, comuna Havârna. O bucătărie de vară a luat foc, cel mai probabil, după ce materialele combustibile din structura construcției s-au aprins de la soba supraîncălzită. |
|
|
| Pagube însemnate în urma unui incendiu petrecut la Frumușica | O casă a fost cuprinsă de flăcări, vineri seară, în localitatea Frumușica, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Vecinii au observat incendiul și au sunat după ajutor, la 112. |
|
|
| Autoturism căutat de autoritățile din Germania, găsit de polițiștii botoșăneni | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat, vineri, 24 aprilie, un autoturism în valoare de aproximativ 40.000 de euro, care era căutat de autoritățile germane pentru a fi confiscat. |
|
|
| Atenție! Cod Portocaliu de vânt pentru județul Botoșani, astăzi până la ora 18:00 | Sunt prognozate intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h. |
|
|
| Tânăr reținut pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului | La data de 24 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 20 de ani, din comuna Prăjeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Bărbat reținut pentru trafic de droguri de risc și operațiuni cu produse psihoactive - FOTO&VIDEO | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a... |
|
|
| Incendiu de proporții la Copălău - VIDEO | Un incendiu de proporții a izbucnit, vineri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Cerbu, comuna Copălău. O anexă în care erau depozitate cantități mari de materiale combustibile, furaje și cereale a fost cuprinsă de flăcări, în totalitate. |
|
|
| Atenție! Cod galben de vânt pentru județul Botoșani, astăzi, între orele 10:00 - 21:00 | Sunt prognozate intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 50…65 km/h. |
|
|
| Grav accident rutier petrecut noaptea trecută între Pomârla și Hilișeu-Horia. Patru persoane spitalizate | Un accident rutier a avut loc, noaptea trecută, între localitățile Pomârla și Hilișeu-Horia. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
|
|
| Casă în flăcări la Corni! | Un incendiu a izbucnit, ieri după-amiază, într-o locuință din localitatea Corni. Bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Alarma a fost dată de proprietari, care se aflau în gospodărie în momentul producerii incidentului. Aceștia au observat incendiul după ce geamul camerei s-a... |
|
|
| Copac doborât de vânt pe strada A.I. Cuza din Dorohoi. Intervențiile pompierilor în județ pe timpul codului de vânt | De la intrarea în vigoare a codului portocaliu de vânt, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru gestionarea efectelor produse de vremea severă. Primele misiuni au avut loc în cinci localități din județul Botoșani. |
|
|
| Spitalul Dorohoi angajează medic specialist, chirurgie pediatrică | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023,( post unic ), după cum urmează: |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 611 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 378 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 378 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|