Zeci de dorohoieni au ajuns la spital după revelion | Secţiile de interne a Spitalului Municipal Dorohoi au fost aglomerate în primele zile ale acestui an.Potrivit cadrelor medicale, majoritatea pacienţilor s-au prezentat cu afecţiuni pulmonare, cauzate de aerul rece dar şi digestive, cauzate de consumul exagerat de alimente. |
| Trecerea în noul an, celebrată în lume | Miliarde de persoane au sărbătorit sosirea anului 2011, înfruntând uneori intemperiile, inundaţiile şi canicula în Oceania, sau viscolul în Statele Unite ale Americii. Pentru a celebra trecerea dintre ani, marile oraşe ale lumii au organizat spectacole în aer liber, jocuri de lumini şi focuri de artificii. |
| Final de an cu foc de artificii | Parada obiceiurilor de iarnă s-a terminat în urmă cu câteva minute. Pe parcursul a patru ore, un număr de nouă formaţii au evoluat în faţa a peste 1000 de dorohoieni şi a oficialităţilor reprezentate de primarul Dorin Alexandrescu şi adjunctul său, Alin Sorin Clim. Formaţiile, sau benzile, cum sunt denumite de dorohoiaeni, au prezentat... |
| Peste o mie de dorohoieni au venit să vadă Parada obiceiurilor de iarnă | Parada obiceiurilor de iarnă a început în urmă cu puţin peste o oră. Totul se desfăşoară în faţa oficiaităţilor locale şi până acum, a aproximativ 1000 de dorohoieni. Organizatorii se aşteaptă ca numărul acestora să crească considerabil până în jurul orei 20, când va avea loc focul de artificii. |
| |
Pompierii au descarcerat şi a treia victimă a accidentului | Echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au descarcerat şi cea de-a treia victimă... |
| Accident de tren cu 4 victime pe linia Dorohoi-Iaşi | Evenimentul s-a petrecut joi, puţin înainte de ora 11.00, la o trecere de nivel peste calea ferată Dorohoi-Iaşi, în comuna Albeşti. La locul accidentului... |
| Guvernul condus de Emil Boc a alocat aproape jumătate din banii destinaţi administraţiilor locale, primarilor PD-L | Aproape jumătate din banii alocaţi de Guvern, pe final de an, administraţiilor locale pentru finanţarea lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii... |
| Parlamentar dorohoian oferă cadouri de sărbători copiilor sinistraţi | Peste 80 de copii sinistraţi ce locuiesc în tabăra de module au primit cadouri din partea deputatului Andrei Dolineaschi. Evenimentul a avut loc în... |
| Colindători la poarta spitalului | Aproximativ 100 de persoane, majoritatea cadre medicale, au asistat la un spectacol de colinde şi dansuri populare, în care au evoluat copii de la două... |
| De Sfântul Nicolae, conducerea primăriei a înmânat cheile la 16 chiriaşi ce vor locui în noul bloc construit în cartierul Plevna | Blocul a fost construit special pentru chiriaşii ce au locuit până acum în locuinţele ce au fost retrocedate foştilor proprietari. Investiţia a... |
| | |
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 806 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 517 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 470 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 326 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 307 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 303 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 274 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 274 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord