Sfaturile pompierilor şi-au atins scopul. Mai puţine apeluri de urgenţă de Paşte în acest an | Acțiunile de informare preventivă derulate premergător Sfintei Sărbători a Învierii Domnului de pompierii botoșăneni și-au atins scopul. Dovadă că botoșănenii au acordat mai multă atenție sfaturilor primite de la angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani premergător și pe timpul... |
| JANDARMII - ALĂTURI DE CETĂŢENI ÎN NOAPTEA DE ÎNVIERE | În vederea creşterii siguranţei publice cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani va asigura ordinea şi liniştea publică în noaptea de Înviere în zona a 20 de biserici din municipiul Botoșani, municipiul Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, precum şi la mănăstirile Gorovei, Zosin și... |
| | Noul prefect, dorohoianul Dan Şlincu, a fost investit în funcţie | Dorohoianul Dan Şlincu, noul prefect al judeţului, a depus ieri jurământul, în prezenţa lui Teodor Iulian Gheorghe, directorul Direcţiei generale pentru relaţiile cu Instituţiile Prefectului din cadrul Ministerului Afecarilor Interne, a şefilor de instituţii deconcentrate, primari, parlamentari, angajaţi ai prefecturii. Ceremonia s-a desfăşurat... |
| | Promisiuni ministeriale pentru Dorohoi | Primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, a profitat de întâlnirea pe care a avut-o la începutul lunii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi Ştefan Ioniţă, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în cadrul vizitei acestora în judeţul Botoşani şi le-a expus celor doi oficiali câteva probleme... |
| |
| Femeile social democrate din Dorohoi sărbătorite de colegii din PSD - FOTO | Marți 7 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi, a avut loc un eveniment dedicat doamnelor, organizat la inițiativa tinerilor social democrați dorohoieni,... |
| | ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Doina Federovici:„Prioritatea PSD pentru Botoșani este finalizarea modernizării infrastructurii rutiere începută în guvernarea lui Victor Ponta” | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că parlamentarii social democrați vor avea ca principală misiune pentru următorii 4... |
| ALEGERI PARLAMENTARE - Liliana Mincă: ALDE va milita pentru a REDA ROMÂNIA ROMÂNILOR. Vrem să redăm dorohoienilor și tuturor cetățenilor din județ mândria de a trăi în această țară! | ... |
| | Jandarmii botoșăneni în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău | Zece jandarmi botoșăneni vor acționa în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău pentru asigurarea ordinii și liniștii publice la meciul de... |
| | Primarii, instruiţi de specialişti militari pentru apărarea ţării | Ca la fiecare început de mandat, primarii trebuie să se supună şi legislaţiei privind apărarea ţării. O instruire care, conform unei hotărâri... |
| | Amenzi de peste 30000 de lei aplicate de jandarmi | Nouăzeci de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi în valoare de peste 30000 de lei, au fost aplicate de jandarmii botoșăneni în perioada... |
| | Contrabandist cu tupeu. A sărit din maşina aflată în mers şi a fugit. A fost prins de poliţiştii de frontieră din Rădăuţi Prut | * Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut - I.T.P.F. Iaşi au confiscat aproximativ 8.000 pachete de ţigări... |
| | Cooperare pe linia combaterii contrabandei cu ţigări la frontiera de est | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași, în colaborare cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, au desfăşurat... |
|
|
| Reprezentanţii Misiunii Medicale americane, în vizită la prefect | Cinci dintre specialiştii americani sosiţi la Botoşani pentru o nouă misiune medicală au fost luni în vizită la prefectul judeţului. |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 19 – 25 august | Cinematograful MELODIA vă propune pentru şi pentru această săptămână cinci filme în premieră. Aveţi posibilitatea să vizionaţi producţii lansate în acest an, începând de la desene animate şi film romantic, la filme de aventuri, sf sau thriller. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729.000.094 |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 12 – 18 august | Cinematograful MELODIA vă propune pentru şi pentru această săptămână cinci filme în premieră. Aveţi posibilitatea să vizionaţi producţii lansate în acest an, începând de la desene animate şi film romantic, la filme de aventuri, sf sau thriller. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729.000.094 |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 5 - 11 august | Cinematograful MELODIA vă propune pentru şi pentru această săptămână cinci filme în premieră. Aveţi posibilitatea să vizionaţi producţii lansate în acest an, începând de la desene animate şi film romantic, la filme de aventuri, sf sau thriller. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729.000.094 |
|
|
| Măsuri în sprijinul cetăţenilor discutate la videonferinţa cu primarii | Vicepremierul Vasile Dîncu a transmis primarilor din întreaga ţară o serie de subiecte pe care trebuie să le trateze cu prioritate în următoarea perioadă, astfel încât să se poată soluţiona cu o mai mare eficienţă unele probleme ale cetăţenilor. Discuţiile au avut loc în cadrul unei videoconferinţe organizate la Prefectură joi dimineaţă,... |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 29 iulie – 4 august | Mila Kunis, Kristen Bell, Annie Mumolo, Matt Damon,Tommy Lee Jones sau Chris Pine şi Zachary Quinto sunt doar câţiva din actorii pe care îi puteţi vedea în filmele care vor rula în această săptămână la Cinematograful MELODIA. Ei şi mulţi alţii evolează în comediile, filmele de acţiune sau sf pe care le veţi putea urmări începând... |
|
|
| Cetăţeni străini îndepărtaţi sub escortă din Botoşani | Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Botoşani au organizat, în data de 25 iunie a.c., o misiune de preluare de la Penitenciarul Botoşani a cinci bărbaţi de origine ucaineană. |
|
|
| Eroii dorohoieni comemoraţi de Înălţarea Domnului-VIDEO&FOTOGALERIE | Joi 9 iunie, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, autorităţile locale dorohoiene au organizat o ceremonie de comemorare a eroilor neamului la care au participat câteva sute de persoane. |
|
|
| Comunicat PSD: Victor Ponta vine astăzi la Botoșani să se întâlnească cu alegătorii | Fostul prim-ministru Victor Ponta vine astăzi la Botoșani pentru a se întâlni cu alegătorii din municipiu și din județ. Liderul PSD ajunge în municipiul Botoșani la ora 16:30 în fața sediului Organizației Județene PSD, unde va participa la o întâlnire electorală cu cetățenii. |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni alături de copii de ziua lor | Poliţiştii botoşăneni au dat startul activităţilor destinate sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului. |
|
|
| Interviu cu primarul Dorin Alexandrescu, candidat PSD+ALDE pentru un nou mandat |
„Am hotărât să candidez doar atunci când am fost convins că mă bucur de susținerea sinceră a cetățenilor” |
|
|
| Ceremonii de comemorare pentru cei doi militari români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan | Luni, la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi militari români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan, informează Ministerul Apărării Naţionale. |
|
|
| Pompierii botoşăneni în misiune, de Zilele municipiului Botoşani | Pompierii botoşăneni vor executa, în perioada 6 – 8 mai, misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, pentru asigurarea unui grad sporit de siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilelor municipiului Botoşani, hramul mănăstirii Zosin, târgul AgrooZoo Popăuţi... |
|
|
| Sfaturi de la pompieri, puse în practică de botoşăneni | Campaniile de informare şi prevenire a situaţiilor de urgenţă derulate premergător Sfintei Sărbători a Învierii Domnului de Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi-au atins scopul. |
|
|
| Jandarmii alături de cetăţeni în noaptea de Înviere | În baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică în noaptea de Înviere în zona a 13 biserici din municipiul Botoşani şi şase biserici din municipiul... |
|
|
| Primarul Alexandrescu şi candidaţii Alianţei electorale PSD+ALDE şi-au depus candidaturile | Biroul electoral al Municipiului Dorohoi a admis la sfârşitul săptămânii trecute candidatura primarului Dorin Alexandrescu pentru un nou mandat. Biroul electoral a admis de asemenea şi lista de candidaţi propuşi de Alianţa electorală PSD+ALDE, alianţă care sprijină candidatura lui Dorin Alexandrescu. |
|
|
| Cultură: Punctul muzeal dedicat scriitorului Dimitrie Anghel a fost inaugurat la Miroslava | Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Primăria Comunei Miroslava și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași a inaugurat, în data de 18 aprilie 2016, la Miroslava, județul Iași, punctul muzeal dedicat scriitorului Dimitrie Anghel. |
|
|
| 54 kg de peşte fără documente, descoperite de poliţiştii de frontieră-VIDEO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat, pe timpul desfăşurării unor acţiuni specifice de combatere a braconajului piscicol pe Dunare, doi brăileni care transportau cu o barcă din fibră, cantitatea de 54 kg de peşte, fără a deţine documente legale. |
|
|
| UMANITAR: Trainerul Lorand Soares-Szasz devine ambasadorul Asociaţiei “Salvează o inimă” | Unul dintre cei mai cunoscuţi traineri din România, Lorand Soares-Szasz a devenit ambasadorul Asociaţiei “Salvează o inimă” şi împreună vor continua misiunea de a salva copii născuţi cu malformaţii grave. |
|
|
| Trei ofiţeri botoşăneni în misiune în Afganistan-FOTO | Marcarea Zilei NATO, desfăşurată luni, 5 aprilie, la Prefectură a reprezentat o veritabilă lecţie de istorie prezentă, pentru câteva zeci de elevi de liceu. Evenimentul organizat de prefectul Dan Nechifor, în parteneriat cu Garnizoana Botoşani, a reliefat că acţiunile sub steagul NATO, la care participă inclusiv militarii botoşăneni,... |
|
|
| 58 de intervenţii ale pompierilor în două zile | În primele două zile ale lunii aprilie, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit în 58 situaţii de urgenţă. |
|
|
| Tragedie: Patru români uciși, alți 3 răniți, într-un accident auto petrecut în Cehia | Ambasada României la Praga a fost informată de către poliţia cehă cu privire la producerea unui accident rutier, în cursul zilei de astăzi, 29 martie 2016, pe autostrada D5 (Praga-Nurenberg), în dreptul orașului Plzen, incident soldat cu decesul a 4 cetăţeni români şi rănirea altor 3. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 380 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|