Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: vot
DOROHOI - Prefectul judeţului prezent ieri în şedinţa de Consiliu Local
Prefectul judeţului, Valentin Alexandru Colbu, a fost prezent ieri la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Dorohoi. Oficialul şi-a anunţat anterior vizita, el venind însoţit de Monica Negrilă, consilier juridic în cadrul Prefecturii.
COMUNICAT - Botoșaniul are nevoie ca Alianța USR PLUS să acționeze unitar pentru o politică îndreptată spre cetățean
„Ne exprimăm convingerea că partenerii noştri din Alianţa USR PLUS vor soluţiona cu maturitate situaţia internă, astfel încât principiile asumate împreună să nu aibă de suferit.”, este punctul de vedere oficial, exprimat de Magda Oleniuc, preşedintele PLUS Botoşani.
Comunicat PSD - Lucian Trufin: “Cultivatorii de tomate din Botoșani sunt duși cu zăhărelu’ de Guvernul liberal”
Senatorul Lucian Trufin a înaintat o solicitare semnată de 65 de cultivatori de tomate din 15 localități din județul Botoșani, beneficiari ai programului tomate, adresată ministrului agriculturii, domnul Nechita Oros, prin care a atras atenția asupra faptului că legumicultorii din nordul țării sunt excluși practic din program și nu vor...
Cătălin Ivan (ADN): Sistemul judiciar din România este capturat din nou la Cotroceni, iar românilor li se servește „butaforia anticipatelor“ în vreme ce lui Iohannis i se clasează dosarele
Coordonatorul politic al Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională (AND), Cătălin Ivan, susține, într-un comunicat de presă remis redacţiei Realitatea Dorohoiană, că dosarul clasat vizând casele deținute de Klaus Iohannis reprezintă dovada palpabilă a faptului că Președintele reușește preluarea în forță a Justiției din...
COMUNICAT PSD: Parlamentarii PSD Botoșani au trimis acasă Guvernul Orban!
Organizația PSD Botoșani a anunțat astăzi că prin votul parlamentarilor social-democrați, „Guvernul Austeritate - Nu am bani” a fost trimis acasă....
Guvernul Orban a picat: moțiunea de cenzură a PSD a fost adoptată. Primarii vor fi aleşi într-un singur tur şi anul acesta
Guvernul condus de Ludovic Orban a picat în Parlament, ca urmare a moțiunii de cenzură introduse de PSD și UDMR, dar susținută de Pro România și...
Comunicat PSD: Liberalii s-au opus dublării alocațiilor! Nesimțirea PNL nu are limite! Costel Șoptică a refuzat să voteze pentru dublarea imediată a alocațiilor!
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici alături de senatorul Lucian Trufin a votat astăzi în Senat pentru dublarea imediată a alocațiilor și...
PENSIILE SPECIALE eliminate. Vot covârşitor în Camera Deputaţilor. Vezi ce categorii de bugetari sunt afectaţi
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, cu 247 de voturi "pentru" şi 21 de abţineri, un vot împotriva proiectul...
Grefierii dorohoieni se solidarizează cu colegii din întreaga ţară. Întreruperea totală a activităţii, luni, între 10.00 şi 12.00 şi marţi, pe tot parcursul programului
La solicitarea și în reprezentarea a peste 6000 de membri de sindicat - personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din:...
Lecția de istorie: Astăzi, 24 ianuarie 2020, Ziua Unirii Principatelor Române
În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), acesta...
A fost desemnat câştigătorul Premiului Naţional de poezie Mihai Eminescu - Opera Omnia
În urma votului secret, juriul, condus de Nicolae Manolescu, a decis ca Premiul Național de poezie Mihai Eminescu- Opera Omnia, ajuns la editia a 29-a,...
Comemorarea unui an de la trecerea la cele veșnice a domnului Ghiorghi Rotaru, administrator al S.C. Nordic Romar SRL și ctitor principal al bisericii Dealu Mare
În zorii zilei de 13 ianuarie 2019, înconjurat de dragostea și rugăciunea familiei, s-a mutat la cele veșnice Domnul Ghiorghi Rotaru, după o grea...
COMUNICAT Lucian Trufin: “După 2 ani de tergiversări și contestații Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii ce asigură despăgubirea fermierilor”
După mai bine de 2 ani de zile de contestații din partea președintelui Iohannis și 6 voturi finale în plenurile Senatului și Camerei Deputaților, în sfărșit Președintele Republicii a semnat decretul de promulgare a “Legii de modificare și completare a legii vănătorii și protecției fondului cinegetic 407/2006”.
Viceprimar Lucian Topalagă: “Acesta este legământul meu cu dumneavoastră, Dorohoienii”
Dragi Dorohoieni, Așa cum ați aflat, anul acesta voi candida la funcția de Primar la Primăria Municipiului Dorohoi din partea ALDE. Este un moment important în viața mea, deoarece candidatura la această funcție nu poate fi tratată ca un simplu fapt, ca o joacă de-a voturile (hai să candidez să văd câți oameni vor pune ștampila pe numele...
Comunicat: Toți deputații de la PSD Botoșani au votat pentru dublarea alocațiilor pentru copii, în timp ce deputatul PNL Cristian Achiței a refuzat să voteze!
PSD Botoșani informează botoșănenii că în timp ce toți deputații social-democrați care reprezintă județul Botoșani în Parlamentul României, respectiv Tamara Ciofu, Marius Budăi, Costel Lupașcu și Răzvan Rotaru au votat pentru dublarea alocațiilor copiilor de la 1 ianuarie 2020, reprezentantul PNL Botoșani, Cristian Achiței nu a...
Liberalii botoşăneni îi ameninţă pe cei din ALDE că vor înceta orice negocieri pentru împărţirea funcţiilor
Războiul pe plan local dintre PNL şi ALDE ia amploare de la o zi la alta. Plecat iniţial de la informaţii scăpate “pe surse”, de către liberal democraţi, conflictul s-a acutizat, totul plecând de la ocuparea funcţiilor de prefect, subprefect şi directori la diferite instituţii.
Dorohoi, capitala din Moldova a fotbalului pentru copii, timp de două zile
Realizare de excepţie a conducerii clubului de fotbal pentru copii, ACS Juniorul Dorohoi, înfiinţat în urmă cu un an şi jumătate. Cu doar câteva zile în urmă, Federaţia Română de Fotbal (FRF) a desemnat clubul dorohoian ca organizator al etapei zonale a Turneului „Gheorghe Ene”.
Primarul Dorin Alexandrescu mulţumeşte dorohoienilor pentru participarea la vot
Primarul municipiului Dorohoi mulţumeşte dorohoienilor, prin intermediul unui comunicat de presă, pentru participarea la votul din cel de-al doilea tur de scrutin. “Evoluţiile de pe sccena politică românească din următoarea perioadă ne vor demonstra dacă alegerea făcută, în mod democratic prin vot, ne va aduce prosperitate şi va apăra...
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. DOROHOIUL rămâne „roşu”. Iohannis învins de Dăncilă cu aproximativ 1400 de voturi
Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, l-a învins la Dorohoi pe candidatul liberal, preşedintele în funcţie Klaus Iohannis, confirmând preferinţa electoratului din municipiu pentru social democraţi.
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Dorohoienii s-au prezentat, azi la urne, în număr puţin mai mare ca în primul tur
Dorohoienii au răspuns pozitiv apelurilor făcute de reprezentanţii partidelor şi astăzi, în turul al doilea al alegerilor, au ieşit la vot în număr mai mare decât în primul tur al alegerilor, desfăşurate pe data de 10 noiembrie.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Klaus Iohannis câştigător detaşat
După numărarea a peste 8,7 milioane de voturi, din 99,18% din secțiile de vot, Klaus Iohannis a se poate declara câștigător cu 63,04% voturi, în dauna Vioricăi Dăncilă, care a fost votată, în România, doar de 36,96% dintre alegători.
ALEGERI PREZIDENȚIALE. Ora 17.00: Peste 38,42 % dintre botoșăneni au ajuns la secțiile de vot
În județul Botoșani, în fața urnelor de votare, au ajuns până la ora 17.00 peste 141.420 de persoane, ceea ce ar semna un procent mai mare de 38,42 %, și puțin mai mic decât media naționala de aproape 40, 88%.
Prefectul a votat la Gorovei, în cea mai mică secţie de votare
Prefectul judeţului Botoşani, Dan Şlincu, a votat şi în turul 2 pentru alegerea preşedintelui României.\\r\\nÎnsoţit de soţia sa, reprezentantul guvernului în teritoriu a ales să voteze de această dată pe listele suplimentare la secţia din Gorovei, comuna Văculeşti.
Pregătirile pentru alegerile de duminică, sunt în grafic, a transmis prefectul, ministrului de Interne, Marcel Vela
Prefectul Dan Şlincu, alături de membrii Comisiei Tehnice Judeţene pentru coordonarea activităţii de organizare a alegerilor pentru preşedintele României din 2019, a participat azi la o videoconferinţă convocată de ministrul Afacerilor Interne (MAI), Marcel Vela, pe tema pregătirilor pentru organizarea celui de-al doilea tur de scrutin din...
FOTOGALERIE - Cele peste 400 de mii de buletine de vot, pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, au ajuns în această seară la Botoşani
Atât buletinele de vot necesare pentru cel de-al doilea tur de scrutin la alegerile prezidențiale, cât şi procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării, respectiv timbrele autocolante cu menţiunea “Votat” au ajuns în această seară la Botoșani.
COMUNICAT - Propunerile PLUS pentru consolidarea construcției comune a alianței USR PLUS
Consiliul Național al PLUS s-a întrunit, în acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca. În urma dezbaterilor, a fost dată publicității o scrisoare deschisă adresată membrilor PLUS și membrilor USR în care s-au propus constituirea unei structuri executive unice, în care secretarul general să fie ales în comun de cele două partide,...
Primarul Dorin Alexandrescu - Mesaj de mulţumitre către alegători
Primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, a transmis un mesaj de mulţumire către locuitorii municipiului care au ieşit duminică la vot.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019 - COMUNICAT privind rezultatele parţiale ale alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019
Rezultatele parţiale ale alegerilor pentru Preşedintele României centralizate până la ora 10.30:
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019 - Date provizorii, după numărarea a 99,9% din voturi
Autoritatea Electorală Permanentă a centralizat datele transmise de secțiile de votare. Informațiile au fost mult mai repede coroborate, datorită faptului că datele au fost trimise direct din sistemul pe tablete către Biroul Electoral Central.
EXIT-POLL ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 pentru Antena 3. Iohannis, detașat în finală
Klaus Iohannis conduce detașat cursa pentru un nou mandat la Cotroceni, arată datele EXIT-POLL-ului realizat de CURS -AVANGARDE pentru Antena 3. Bătălia cea mai importantă se duce pentru locul 2, una care ar putea fi înclinată de votul masiv din diaspora.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019 - Peste 10.000 de dorohoieni au ieşit astăzi la vot. Vezi situaţia statistică pentru ora 19.55
Puţin peste 10.000 de dorohoieni au votat astăzi, până la ora 19,55, în cele 22 de secţii de votare din municipiu.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Peste opt milioane de oameni au votat până acum în România și diaspora
Peste opt milioane de oameni au votat până la ora 17.30, în România, și în străinătate
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019 - Incident la o secție de votare din județ. A intervenit un echipaj de poliție
Un echipaj de poliție a fost solicitat să intervină, duminică, la Secția de votare nr. 305, din Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu. Cele cinci cabine aveau inscripționate inițialele PNL sau cuvinte cu trimitere la liberali, pe mobilier sau pe ziduri, în locuri ușor vizibile.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019 - Prefectul Dan Şlincu a votat la Dorohoi, împreună cu soţia
Prefectul judeţului, Dan Şlincu, a participat azi la votul pentru alegerea preşedintelui României. Alături de soţia sa, reprezentantul guvernului în teritoriu şi-a exercitat dreptul de vot la una din secţiile organizate în incinta Şcolii Gimnaziale “Dimitrie Romanescu”.
Pagina 15/44  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
604
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
369
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
369
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
369
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord