| AJOFM Botoșani: În atenţia absolvenţilor promoţiei 2023 | Aducem în atenția absolvenților de liceu promoția 2023 calendarul înscrierii în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani și anume :
- data absolvirii studiilor liceale în conformitate cu prevederile legale este 2 iunie 2023
- în termen de 60 de zile de la absolvire tinerii sunt aşteptaţi să se înregistreze... |
| | Examenul de Bacalaureat 2023 se încheie joi, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba maternă | Examenul național de Bacalaureat 2023 se încheie joi, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, conform calendarului oficial. La această probă participă cei care au studiat într-una dintre limbile minorităților naționale. Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30, conform... |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - liceul TĂU! | Pentru viitorul tău și pentru desăvârșirea dezvoltării tale, la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi te așteaptă, în spații moderne și primitoare, o echipă energică și implicată care îți oferă sprijinul, timpul și răbdarea necesare pentru a-ți îmbogăți cunoștințele, pentru a progresa, pentru a te implica în... |
| | DOROHOI - Colegiul Național ”Grigore Ghica” – finalul unui an școlar plin de emoție și performanță - FOTOGALERIE | Fiecare poveste are un sfârșit, însă fiecare sfârșit este un nou început. Vineri, 16 iunie 2023, în cadrul festivității de sfârșit de an școlar, elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” împreună cu profesorii lor au mai adăugat câteva pagini în povestea lor. |
| |
| DOROHOI - Bilanț al excelenței la Colegiul Național „Grigore Ghica” | Excelența înseamnă că elevul a atins un nivel ridicat de performanță academică și a dezvoltat, de asemenea, abilități importante, cum ar fi gândirea... |
| | Elevi ai Colegiului Ghica într-un proiect Erasmus+ în capitala elenă - FOTOGALERIE | În perioada 29 mai - 2 iunie 2023, 25 de elevi din Colegiul Național Grigore Ghica au beneficiat de o mobilitate în cadrul proiectului derulat prin... |
| | Memorial de șah aflat la ediția a II-a, organizat la Colegiul Laurian | Pe 7 iunie, la Colegiul Național “A. T. Laurian”, Botoșani, s-a desfășurat cea de a doua ediție a concursului de șah dedicat celui ce a fost... |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – mobilitate Erasmus+ VET în Sevilla, Spania - FOTO | În perioada 15 - 26 mai 2023, 20 de elevi de la specializarea matematică-informatică din cadrul Colegiului Național „Grigore Ghica” au participat... |
| | Peste 100 de copii au fost sărbătoriți la Tudora cu ocazia zilei de 1 iunie - FOTOGALERIE | A fost forfotă mare sâmbăta trecută pe terenul de sport din Tudora, unde preșcolari și elevi au petrecut câteva ore într-o atmosfera relaxantă,... |
| | DOROHOI - Concursul interjudețean de matematică „OPT SPRE ZECE”, găzduit de Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, și-a desemnat câștigătorii! - FOTOGALERIE | Sâmbătă, 27 mai, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi a organizat cea de-a șasea ediție a concursului interjudețean de matematică... |
| | Concursul de istorie locală „Eroul de lângă mine” și-a desemnat câștigătorii - FOTOGALERIE | Concursul organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Botoșani, Asociația Națională a Veteranilor de Război -... |
| | „Traversăm în siguranță”, campanie desfășurată de polițiștii rutieri din județ, în preajma unităților școlare - FOTO | În aceste zile, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani desfășoară o campanie de prevenire a victimizării prin accidente rutiere care au drept... |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica”, gazdă a Târgului liceelor din Dorohoi și împrejurimi | Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi este una din unitățile de învățământ din județ unde, în zilele de 26 și 27 mai, se va organiza acțiunea Târgul liceelor. |
|
|
| Elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, calificați la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației | Trei elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi fac parte din lotul care va reprezenta județul Botoșani la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației, secțiunea TIC. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni în mijlocul elevilor Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Darabani | Prima zi a acestei săptămâni a reprezentat un bun prilej pentru jandarmii botoșăneni de a discuta cu elevii Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir" Darabani, în scopul prevenirii faptelor antisociale în mediul școlar. |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica ” Dorohoi - Seria succeselor la matematică continuă | În perioada 19-21 mai 2023, s-a desfășurat cea de-a XXII-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Spiru Haret ”. Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava. În acest an a avut loc la Colegiul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc. |
|
|
| Polițiștii prezenți în mijlocul elevilor din Dorohoi și Darabani, în cadrul campaniei de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar | Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani continuă Campania de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar. |
|
|
| DOROHOI – Punctaj aproape maxim, obținut de autorități, pentru un proiect de peste două milioane de euro, prin care se vor dota cu echipamente unitățile de învățământ din municipiu | În urma evaluării proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Dorohoi, județ Botoșani”, Componenta C15- Educație din cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) acesta a obținut un punctaj de 95 puncte,... |
|
|
| „Drogurile – o provocarea a adolescenților”, dezbatere cu peste 400 de elevi pe această temă - FOTOGALERIE | Săptămâna prevenirii criminalității a debutat cu un eveniment inedit organizat, astăzi, 22 mai a.c., la Casa de Cultură a Tineretului de către Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
|
|
|
| DOROHOI - Evenimente pentru copii cu ocazia Zilei internaționale a copilului – În premieră, balon cu aer cald și concurs de înălțat zmee. The Motans și Alina Eremia în concert | O mulțime de activități vor avea loc la Dorohoi, pentru a celebra „Ziua Internațională a Copilului’’. De la ateliere de creație, jocuri educative până la opțiunea de a participa la activități organizate de ISU Botoșani sau de Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, copiii dorohoienilor se pot bucura de experiențe inedite. |
|
|
| Legile Educației intră la votul final din Senat. Vezi ultimele modificări aprobate de Comisia de specialitate | Noile legi ale educației intră luni la votul final în Senat. Proiectele legilor învăţământul preuniversitar şi superior, împreună cu rapoartele comisiei de specialitate, vor intra luni, pentru vot, în plenului Senatului, ca for decizional. |
|
|
| Săptămâna prevenirii criminalității organizată de poliția botoșăneană | În perioada 22-26 mai 2023 se va derula la nivelul judeţului Botoşani „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. |
|
|
| Expoziția retrospectivă „Teodor Valenciuc – pictor, grafician, profesor” | Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 21 mai – 13 iunie 2023, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoşani, expoziţia retrospectivă ,,Teodor Valenciuc – pictor, grafician, profesor”. |
|
|
| Elevi dorohoieni, pe podiumul concursului „Cu viața mea apăr viața” - FOTOGALERIE | Peste 50 de elevi din județ au participat, sâmbătă, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNŢ IMPORTANT privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2023 | Depunerea cererilor la Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi, efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii: 22 mai - 07 iunie 2023 |
|
|
| DOROHOI – Recital instrumental „Sub steaua lui Enescu”, la Muzeul Memorial „George Enescu” din municipiu | Muzeul Județean Botoșani organizează vineri, 19 mai 2023, începând cu ora 15.00, în Sala Polivalentă a Muzeului Memorial „George Enescu” Dorohoi, recitalul instrumental „Sub steaua lui Enescu”( II) . |
|
|
| „Simbol și meșteșug în încondeierea ouălor”, ediția a V-a | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în colaborare cu Liceul Tehnologic Bucecea, organizează atelierele de creație intitulate „Simbol și meșteșug în încondeierea ouălor”. |
|
|
| FOTO - Peste 250 de elevi din Ștefănești, participanți la o activitate pentru prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase și a consumului de substanțe interzise | Luni, 15 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o activitate pentru prevenirea portului și folosirii fără drept a obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ preșcolar și gimnazial, dar și pentru prevenirea consumului... |
|
|
| Campania „Ia atitudine! Spune STOP violenței!”, desfășurată de către polițiștii Biroului Siguranță Școlară | Campanie de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar, implementată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. |
|
|
| DOROHOI - Medalii de aur și premii pentru doi elevi de la Colegiul Ghica, la etapa națională a unui concurs de matematică - FOTO cu câștigătorii | În perioada 12-14 mai 2023 s-a desfășurat la Iași Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, etapa națională. |
|
|
| Dorohoi, capitala matematicii pentru o zi! - FOTO | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din județul Botoșani, a fost gazdă pentru profesorii și elevii care au participat sâmbătă, 13 mai 2023, la lucrările în plen ale celei de-a XXV-a Conferinţe Anuale a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România „Acad. Dimitrie... |
|
|
| Activități informativ-preventive desfășurate de jandarmi în unități școlare din Dorohoi și Botoșani | În această săptămână, jandarmii au desfășurat activități informativ-preventive la mai multe unități școlare, respectiv la Liceul ,,Regina Maria" Dorohoi, Liceul Tehnologic ,,Elie Radu" Botoșani, Liceul Tehnologic ,,Petru Rareș" Botoșani și Școala Gimnazială nr. 2 Botoșani. |
|
|
| Polițiștii alături de copii din Dorohoi și Bucecea, în cadrul programului „Şcoala Siguranței Tedi” | În săptămâna 08-12 mai 2023, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost alături de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihail Kogălniceau” Dorohoi, ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dorohoi şi ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bucecea. |
|
|
| Polițiști și medici în lupta pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor | Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani continuă activitățile preventiv-educative,în cadrul campaniei locale de prevenire ”Fumurile nu-ți dau valoare!” |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 375 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 359 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 341 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|