| PERCHEZIŢII DNA la fiscul din Botoşani! Suspiciuni de corupţie anchetate de procurori | Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate acestora, comise în perioada 2013 - 2016. |
| Jandarmii în misiune de 1 iunie | Peste 400 de jandarmi vor acționa în județul Botoșani în perioada 01 - 05 iunie a.c., pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru paza și protecția obiectivelor aflate în competență. |
| | Prefectul Dan Şlincu invită botoşănenii la festivităţile prilejuite de Ziua Eroilor | Prefectul Dan Şlincu adresează o invitaţie botoşănenilor să participe la festivitatea dedicată Zilei Eroilor, eveniment ce va avea loc mâine, 25 mai 2017, la Monumentul Eroilor de la Cimitirul Pacea 1. |
| Pompierii botoșăneni în misiune și în acest weekend | Pompierii botoșăneni vor executa, în perioada 21 – 23 aprilie, misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pentru asigurarea unui grad sporit de siguranță cetățenilor care vor participa la deverse manifestări. |
| |
| Tânără din Dorohoi rănită în Suceava | O tânără din Dorohoi a ajuns la spital, a doua zi de Paști, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un șofer beat care a trecut... |
| Sfaturile pompierilor şi-au atins scopul. Mai puţine apeluri de urgenţă de Paşte în acest an | Acțiunile de informare preventivă derulate premergător Sfintei Sărbători a Învierii Domnului de pompierii botoșăneni și-au atins scopul. Dovadă... |
| JANDARMII - ALĂTURI DE CETĂŢENI ÎN NOAPTEA DE ÎNVIERE | În vederea creşterii siguranţei publice cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani va asigura ordinea... |
| | Scrisoarea pastorală a Înaltpreasfințitul Teofan la Sărbătoarea Învierii Domnului - 2017 | Învierea Domnului - trecerea de la robie la libertate
... |
| Sfaturi de la pompieri pentru Sărbători Pascale fără evenimente nedorite | Pompierii botoșăneni desfășoară permanent activități preventive în scopul reducerii și limitării evenimentelor nedorite și menținerii unui... |
| | 105 ani de la naşterea Părintelui Cleopa | Se împlinesc astăzi, 10 aprilie, 105 ani de la naşterea Părintelui Cleopa în Suliţa, judeţul Botoşani! Deasupra acestei Românii sălaşluiesc,... |
| Trimite stire | Trimite stirea ta pe redactie@realitateadorohoiana.ro |
| | Noul prefect, dorohoianul Dan Şlincu, a fost investit în funcţie | Dorohoianul Dan Şlincu, noul prefect al judeţului, a depus ieri jurământul, în prezenţa lui Teodor Iulian Gheorghe, directorul Direcţiei generale... |
|
|
| Exerciţii de pregătire pentru intervenţie în cazul producerii unor incendii în biserici | Detaşamentul de Pompieri Botoşani va desfăşura joi, 06.04.2017, exerciții pentru antrenarea forțelor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea efectelor unor incendii izbucnite la lăcașele de cult din județ. |
|
|
| Noul prefect, dorohoianul Dan Şlincu, și-a preluat atribuțiile | Reprezentantul Guvernului în teritoriu de la Botoșani și-a început oarecum activitatea la Prefectură. |
|
|
| Dorohoianul Sorin Clim a demisionat de la conducerea Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri | La doar câteva zile după ce s-a întors dintr-un concediu de trei luni, Sorin Clim, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, din subordinea Consiliului Județean Botoșani, și-a dat demisia din funcție. |
|
|
| Gruparea "Baranca"- un suspect după gratii şi alţi patru în arest la domiciliu! | Cinci membri ai grupării "Baranca", "desţelenită" marţi în urma descinderii DIICOT Iaşi, au fost plasaţi în arest preventiv, respectiv arest la domiciliu, neavând voie să ia legătura cu alte persoane cercetate în acelaşi dosar de contrabandă, conform Stiri.Botosani.ro. |
|
|
| 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România | Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Țării, care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționalităților, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de de voturi, hotărârea... |
|
|
| Credincioșii au înfruntat ploaia pe Calea Sfinților | În ciuda codului portocaliu de ploaie, ieșenii și pelerinii veniți din țară au participat miercuri, 12 octombrie, la pelerinajul Calea Sfinților. |
|
|
| Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti Dorohoi, la a patra ediţie | Dorohoienii sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână să participe la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti. |
|
|
| Şase incendii în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a şase incendii izbucnite pe raza localităţilor Botoşani, Sarafineşti (comuna Corni), Ghireni (comuna Coţuşca), Mănăstirea Doamnei (comuna Curteşti) şi Dorohoi. |
|
|
| Peste 500 de locuri de muncă în această săptămână | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani pune la dispoziţia celor interesaţi 543 de locuri de muncă vacante în această săptămână, ofertele venind şi de la angajatori din afara judeţului Botoşani. |
|
|
| Pelerinaj de suflet pentru credincioșii Parohiei Dealu Mare | În această perioadă, în care ne pregătim sufletește pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, parohia Dealu Mare – Dorohoi, a organizat un pelerinaj la mănăstirile din zona Sucevei. Scopul acestui demers a fost acela de a oferi credincioșilor, bucuria de a se închina în locuri cu o aleasă încărcătură duhovnicească și de... |
|
|
| Dorohoiul rămâne fără apă timp de două zile | Dorohoienii nu vor avea apă la robinete timp de două zile după ce o conductă de beton cu diametrul de 600 de milimetri, din zona localităţii Dolina, comuna Leorda, a cedat. |
|
|
| Credincioși din toată țara sunt așteptați la Sărbătorile Sfinților Nemțeni |
În perioada 4-7 august 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei alături de alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, va fi prezent, conform tradiţiei, în zona Neamţului, la Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni şi la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă” de pe Muntele Ceahlău. |
|
|
| Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă în plină desfăşurare | 50 de elevi de gimnaziu din judeţul Botoşani participă, în această săptămână, la una dintre cele mai inedite şi, totodată, utile experienţe – Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă. |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 15 – 21 iulie | Cinematograful MELODIA vă propune pentru această săptămână cinci filme în premieră. Dorohoienii au posibilitatea să vizioneze producţii lansate de curând, începând de la desene animate şi film romantic, la filme de aventuri, sf sau thriller. Organizatorii au decis ca preţul filmelor difuzate sâmbătă şi duminică, la matineu, să fie... |
|
|
| Sfârşit de săptămână cu misiuni pentru jandarmi | În week-end-ul care urmează, jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică cu ocazia sfinţirii mănăstirii Coşula, la Parcul de agrement Cornişa, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise şi la cea de-a IX - a ediţie a festivalului ,,Floare Albastră”, care va avea loc la amfiteatrul în aer liber de la Centrul Naţional de... |
|
|
| Tragedie! Băiețel ucis de flăcări, la Flămânzi! | Sfârșit cumplit pentru un copil de doar 3 ani, din satul Poiana, orașul Flămânzi. Acesta și-a pierdut viața, marți, după ce casa în care locuia a luat foc. |
|
|
| FMI recunoaște că Victor Ponta a avut dreptate când a redus TVA | FMI recunoaște că Victor Ponta a avut dreptate când a decis reducerea TVA și alte măsuri economice luate ca premier. Afirmațiile FMI vin la mai bine de jumătate de an de la demisia lui Ponta și prevestesc că România va depăși Franța și Germania la creștere economică. |
|
|
| EXPLOZIE de bucurie a botoşănenilor! Smiley a isterizat publicul la Zilele oraşului | Marea surpriză a organizatorilor pentru "Zilele Oraşului", Smiley, a ajuns la Botoşani duminică seară, la ora promisă, într-o atmosferă de isterie generală. |
|
|
| Pompierii botoşăneni în misiune, de Zilele municipiului Botoşani | Pompierii botoşăneni vor executa, în perioada 6 – 8 mai, misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, pentru asigurarea unui grad sporit de siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilelor municipiului Botoşani, hramul mănăstirii Zosin, târgul AgrooZoo Popăuţi... |
|
|
| Week-end aglomerat pentru jandarmi | În perioada 06 – 08 mai a.c., 80 de jandarmi botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările publice prilejuite de organizarea, în Centrul Vechi, a ,,Zilelor oraşului Botoşani”. |
|
|
| Ministrul Agriculturii vine la Botoșani | Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, va veni la sfârșitul acestei săptămâni la Botoșani, pentru a participa la Târgul Agro-Zoo de la Popăuți. |
|
|
| Scrisoarea pastorală a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la sărbătoarea Învierii Domnului | |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 496 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 437 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 345 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 329 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 317 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|