Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Iaşi
Copil de 7 ani accidentat la Vârfu Câmpului
La data de 07 august, în jurul orei 11.45, în timp ce s-a angajat în traversarea DN 29 C (în comuna Vârfu Câmpului), fără să se asigure, prin spatele unui atelaj hipo, un minor în vârstă de 7 ani a fost surprins şi accidentat de un autoturism.
Aproximativ 1.300 grame de droguri descoperite la frontieră
Politiştii de frontieră şi lucrătorii vamali de la P.T.F. Sculeni, cu sprijinul câinelui poliţist antrenat pentru depistarea drogurilor, au descoperit în portbagajul maşinii condusă de un vasluian, dar şi pe corpul acestuia, mai multe pungi ce conţineau aproximativ 1.300 grame de substanţă vegetală, susceptibilă a face parte din categoria...
Peste 7.000 de ţigarete descoperite în portbagajul unui autoturism
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu inspectori vamali au descoperit, cu ajutorul câinelui poliţist Ofa, peste 7.000 de ţigarete ascunse într-un loc special amenajat în portbagajul unui autoturism condus de o tânăra din România.
Deea a ajuns în Italia pentru tratament
Dorohoianca de 16 ani, Andreea Rotărescu, Deea, diagnosticată cu leucemie, a ajuns marţi, 26 iulie, la un spital din Italia pentru tratament. Apelul familiei şi al asociaţiilor umanitare din Dorohoi şi nu numai, a produs emoţie în rândul oamenilor cu suflet care au donat diferite sume de bani în conturile deschise de familie.
Peste un milion cinci sute de persoane au tranzitat frontiera de est a României de la începutul sezonului estival
În perioada iunie-iulie 2016, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu R. Moldova au fost înregistrate aproximativ 1.600.000 de treceri...
Pompierii din Moldova se întrec la Botoşani
Pompierii din Moldova se vor întrece, în perioada  27 – 29 iulie, la Botoşani, pentru a-şi demonstra abilităţile de salvatori profesionişti,...
Contrabanda cu motodeltaplanul la frontiera de est
Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Berezeni – I.T.P.F. Iaşi au descoperit 5.000 pachete de ţigări pe un câmp aflat în zona de frontieră,...
Locuinţe sociale noi repartizate de municipalitate - FOTOGALERIE
Primarul Dorin Alexandrescu a înmânat joi cheile şi contractele de închiriere de la un număr de 16 garsoniere către noii chiriaşi. Locuinţele sunt...
TSD Botoşani a participat la Şcoala de Pregătire Politică a TSD
 Liderii Tineretului Social Democrat din Botoşani au participat în perioada 14-17 iulie la Şcoala de Pregătire Politică a TSD, organizată concomitent...
Poliţia de frontieră: Bronz la Campionatul de Oină al M.A.I.
A.S. Frontiera Vaslui a ocupat locul III la Campionatul de Oină al Ministerului Afacerilor Interne 2016.
Facturi comerciale falsificate depistate de poliţiştii de frontieră
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa Albiţa - I.T.P.F. Iaşi împreună cu inspectori vamali au descoperit,...
Volkswagen Polo căutat de autorităţile italiene, depistat la P.T.F. Albiţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa au depistat un autoturism Volkswagen Polo care figura în bazele de date ca fiind furat, alertă introdusă...
Permis de conducere fals, depistat la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
Înscrieri online la admiterea în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” oferă 3500 de locuri
Absolvenții de liceu din afara Iașului se vor putea înscrie la facultate de acasă, din fața calculatorului. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează înscrieri online pentru toate cele 15 facultăți ale sale, adică 3415 locuri de la buget.
Reţea de contrabandă cu ţigări destructurată la Botoşani
Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Iaşi, sub coordonarea procurorului DIICOT Botoşani, au efectuat în această dimineaţă 8 percheziţii la locuinţele unor persoane suspecte a fi implicate într-un grup infracţional ce avea preocupări în sfera contrabandei cu ţigări din R. Moldova în România.
Jurnalist născut în Dorohoi, noul purtător de cuvânt al Guvernului
Jurnalistul Liviu Iolu, născut în anul 1981 în Dorohoi, va fi noul purtător de cuvânt al Guvernului, înlocuindu-l pe Dan Suciu, acesta luând decizia de a reveni la Banca Națională. Liviu Iolu a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului, el fiind în prezent editorialist la cotidianul „Adevărul”.
Cercetat după ce a încercat să mituiască un poliţist de frontieră
Ca urmare a denunţului formulat de un poliţist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră  Iaşi – Sectorul Poliţiei de Frontieră Huşi, la data de 6 iunie a.c., ofiţerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciului Judeţean Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...
Ziua porţilor deschise, de 1 iunie, la Poliţia de frontieră
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi organizează ” Ziua Porţilor Deschise” miercuri, 1 iunie 2016.
Doi morţi şi doi răniţi în urma unui accident petrecut între Ştefăneşti şi Truşeşti
La data de 29 mai, în jurul orei 19.35, C. D. de 30 de ani,  din comuna Durneşti, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29D, pe direcţia Ştefăneşti – Truşeşti, ajungând pe un sector de drum ce urma o curbă periculoasă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară...
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanu a sfinţit locul de capelă de la cimitirul din Dealu Mare-FOTOGALERIE
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a participat duminică, 22 mai, la sfinţirea locului de capelă, din cimitirul din Dealu Mare.
Construcţia noului bloc ANL din Dorohoi avansează cu rapiditate-FOTOGALERIE
Conducerea primăriei Dorohoi preconizează că până la sfârşitul anului, noul bloc ANL, cu 48 de locuinţe, aflat în construcţie pe strada 1 Decembrie, va fi finalizat. Începute în urmă cu aproximativ două luni, lucrările avansează rapid, în prezent fiind turnată fundaţia şi s-a început ridicarea primului nivel.
Pirotehnicienii din 16 judeţe, instruiţi şi autorizaţi la Botoşani
26 de pirotehnicieni din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Cluj, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Mureş, Tulcea, Vaslui şi Vrancea se vor întâlni la Botoşani, la începutul săptămânii viitoare.
Ţigarete de contrabandă descoperite la frontieră-FOTOGALERIE
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat 15.100 ţigarete, pe care mai multe persoane au intenţionat să le introducă ilegal în România ascunse în bordul şi rezervorul unor autoturisme, precum şi într-o geantă de voiaj şi o mașină de...
Câinele poliţist Ofa a descoperit peste 1.300 pachete de ţigări ascunse în rezervorul si anvelopele unui autoturism
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu inspectori vamali au descoperit, cu ajutorul câinelui poliţist Ofa, peste 1.300 pachete de ţigari ascunse în rezervorul şi anvelopele unui autoturism condus de un cetăţean din R. Moldova.
“Şofer” român cu permis de conducere ucrainean fals, prins de poliţiştii de frontieră dorohoieni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au depistat, la volanul unui autoturism, un cetăţean român care a prezentat la control un permis de conducere ucrainean fals.
Autorităţile judeţului i-au cerut ministrului agriculturii măsuri pentru protejarea fermierilor botoşăneni
Prefectul Dan Nechifor a profitat de vizita ministrului agriculturii la Botoşani pentru a-i înmâna o solicitare de sprijin pentru realizarea unui grup de combatere a grindinii în judeţ.
Scrisoarea pastorală a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la sărbătoarea Învierii Domnului
                                                                                       
110.000 de ţigarete descoperite de poliţiştii de frontieră-FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au descoperit şi confiscat 110.000 ţigarete, în valoare de aproximativ 50.000 lei, pe care doi cetăţeni români  intenţionau să le transporte de la malul românesc al râulu Prut până în localitatea Soloneţ, în schimbul sumei de 1000 lei.
32 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vaslui şi Iaşi pentru destructurarea unei reţele de contrabandă cu ţigări
În această dimineaţa, începând cu ora 06.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi au declanşat o acţiune specifică pentru destructurarea unei reţele, care avea preocupari infracţionale pe linia contrabandei cu produse...
Sfaturi pentru un Paşte fără incendii
Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în biserici un număr foarte mare de enoriaşi, motiv pentru care pompierii recomandă preoţilor să asigure şi să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii...
190 de misiuni ale pompierilor botoşăneni, săptămâna trecută
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 190 de misiuni. Este vorba de 13 incendii, 10 alte intervenţii (transport apă, degajare elemente de construcţie, asanare fântâni), o intervenţie pentru înlăturarea pericolului de incendiu în cazul producerii unui accident rutier, patru misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul...
Peste 400 de elevi în vizită la poliţiştii de frontieră botoşăneni, în cadrul programului „Şcoala altfel –Să ştii mai multe, să fii mai bun!”
Pentru al cincilea an consecutiv, Poliţia de Frontieră Română a sprijinit programul iniţiat de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice intitulat „Şcoala altfel –Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, proiect ce se desfăşoară, la nivel naţional, în perioada 18 – 22 aprilie 2016.
Ţigări ascunse în rezervor depistate la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Sculeni, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit aproximativ 7.300 ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care un bărbat a încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în rezervorul mijlocului de transport pe care îl conducea.
Ţigări ascunse în portierele unui autoturism, descoperite cu ajutorul câinelui poliţist Ofa
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu inspectori vamali au descoperit, cu ajutorul câinelui politist Ofa, peste 7.000 de ţigarete ascunse în portierele faţă ale unui autoturism, condus de un cetăţean român.
Pagina 18/37  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
782
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
614
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
538
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
473
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
380
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
379
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
375
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
344
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord