Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: SCA
VREME RECE pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi
Luni, vremea va fi rece pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nord-est şi 9 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -7 şi 1 grad, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali.
Dragnea: Marea majoritate a liderilor din partid spun să se facă congres în acest an
Marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, dar există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
În atenţia învăţătorilor: S-a prelungit termenul de înscriere pentru Premiul Învăţătorul Anului – Gala Angelica Gherman
Învățătorii din municipiul și județul Botoșani care au dorit să intre în cursa pentru Premiul Învățătorul Anului 2014 dar nu au reușit să finalizeze dosarele în termenul stabilit prin regulamentul concursului mai au o șansă de participare. În urma numeroaselor solicitări venite din partea potențialilor candidați, organizatorii...
CUTREMUR PUTERNIC în România, în această seară, cu magnitudinea de 5,7 grade
Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seară, la ora 21.14, în zona Vrancea, la adâncimea de 40 de kilometri, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti.
Dorohoi: Furnizarea apei va fi reluată duminică la amiază, spune Cătălin Zaharii
Dorohoienii vor avea apă la robinete începând de duminică, în jurul amiezii. Cel puţin aşa a declarat Cătălin Zaharii, şeful Sectorului Dorohoi...
Bărbat surprins de un mal de pământ, salvat de pompieri
Un botoşănean în vârstă de 53 de ani, surprins sub un mal de pământ pe raza localităţii Victoria, comuna Stăuceni, a fost salvat după...
VREMEA va continua să se răcească. Prognoza meteo pentru vineri
Vineri, vremea va continua să se răcească uşor. Cerul va fi mai mult noros. Îndeosebi în prima parte a intervalului va ninge în Carpaţii Orientali...
OPINII - Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România
Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele...
OPINII - Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România
Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele...
Comunicat Nova Apaserv - Întrerupere generală apă 21-23 noiembrie 2014!
SC Nova Apaserv SA Botoșani anunță oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Dorohoi - Botoșani – Flămânzi, în perioada 21-23...
Iohannis, prima declaraţie oficială: Dragi români, vă mulţumesc. Voi fi un preşedinte liber, vă voi reprezenta pe voi
Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că le mulţumeşte românilor care l-au votat şi că va fi un preşedinte liber,...
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE PARŢIALE OFICIALE: Iohannis 55,79%, Ponta 44,2%
Primele rezultate oficiale parţiale date publicităţii de Biroul Electoral Central la ora 02.00 arată o victorie clară a candidatului ACL, Klaus Iohannis:...
Ponta: Nu demisionez din funcția de prim ministru
Candidatul Alianței PSD-UNPR-PC la prezidențiale, Victor Ponta, a declarat duminică seară că numărătoarea paralelă a PSD arată că liberalul Klaus Iohannis a câștigat alegerile și a adăugat că nu-și va da demisia din funcția de prim-ministru întrucât nimeni nu i-a cerut acest lucru și "nu e nevoie de așa ceva".
Iohannis: Votul a decurs fenomenal, o prezenţă enormă, vă mulţumesc tuturor
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat, după închiderea urnelor, că "votul a decurs fenomenal" şi a mulţumit tuturor românilor, totodată el cerând Guvernului "să facă un efort" şi să prelungească votarea în diaspora.
Bătaie la o benzinărie din Botoşani terminată cu dosare penale
Un grup de tineri care a provocat scandal în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi de pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 15 noiembrie a.c., va trebui să suporte rigorile legii.
Incendiu într-o garsonieră în această dimineaţă. Pagube de aproximativ 8000 de lei
Panică într-un bloc de pe strada Tiberiu Crudu din municipiul Botoşani, sâmbătă dimineaţă, după ce într-o garsonieră situată la etajul II, a izbucnit un incendiu, cel mai probabil, după ce proprietara a aprins mai multe bunuri dintr-o cameră.
“De tine depinde viitorul lor – spectacol caritabil
Asociația “Salvează o inimă organizează, în parteneriat cu Liceul de Artă “Ștefan Luchian din Botoșani, vineri, 21 noiembrie 2014, începând cu ora 18.00, spectacolul caritabil “De tine depinde viitorul lor, susținut de elevii liceului.
Comunicat Nova Apaserv: Întrerupere generală apă 21-23 noiembrie 2014!
SC Nova Apaserv SA Botoșani anunță oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Dorohoi - Botoșani – Flămânzi, în perioada 21-23 noiembrie 2014, în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizie generală și reparații capitale necesare – scoatere din funcţiune a unor conducte cu grad mare de uzură.
Promisiuni ministeriale la Spitalul Muncipal Dorohoi. Printre ele şi un computer tomograf - VIDEO şi FOTOGALERIE
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a vizitat luni după-amiază Spitalul Municipal din Dorohoi. El s-a întâlnit cu conducerea unităţii medicale şi cu cea a primăriei. Ministrului i-au fost prezentate câteva propuneri de îmbunătăţire a actului medical şi de investiţii, reacţia acestuia fiind pozitivă.
Cod galben de ceață în Botoşani şi alte 12 judeţe
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineață, mai multe atenționări Cod galben de ceață valabile pentru 13 județe.
Promisiuni ministeriale la Spitalul Muncipal Dorohoi. Printre ele şi un computer tomograf - VIDEO şi FOTOGALERIE
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a vizitat luni după-amiază Spitalul Municipal din Dorohoi. El s-a întâlnit cu conducerea unităţii medicale şi cu cea a primăriei. Ministrului i-au fost prezentate câteva propuneri de îmbunătăţire a actului medical şi de investiţii, reacţia acestuia fiind pozitivă.
Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu vine astăzi la Dorohoi
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Băniciuoiu, este aşteptat la Dorohoi în această după-amiază. Demnitarul va vizita Spitalul Municipal Dorohoi unde va avea o întâlnire cu Stelian Gherasim, managerul unităţii. Ministrul Sănătăţii mai are în program vizitarea Spitalului de recuperare din municipiul Botoşani şi secţia medicală din Darabani....
Campanie umanitară a Asociației “Salveză o inimă - Cristina luptă pentru viața ei
În timp ce alți copii se jucau și se bucurau de copilărie, Cristina Tau (pe atunci în vârstă de 10-11 ani) se confrunta cu primele greutăți ale vieții, o boală ce urma să îi marcheze copilăria, adolescența și chiar maturitatea.
Posibilă redeschidere a dosarului “Flota
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, înainte de şedinţa de plen a CSM, referitor la o posibilă redeschidere a dosarului "Flota", că "această împrejurare va fi avută în vedere", precizând că vor fi numeroase persoane care vor face "fel şi fel de solicitări".
Transporturi de ţigarete de contrabandă, în valoare de peste 60.800 lei, depistate de poliţişti
La data de 5 noiembrie, în jurul orei 13.50, poliţiştii din comuna Coțușca au oprit în trafic, pe DJ 282, un autoturism înmatriculat în Franța, care rula pe direcția Rădăuți Prut - Drăgușeni, fiind condus de un bărbat de 46 ani, din municipiul Botoșani.
Declaraţii dure ale unui şef PSD: Principalul defect al lui Klaus Iohannis este că reprezintă interese străine
Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, medicul Nicolae Bacalbașa, spune că principalul defect al contracandidatului lui Victor Ponta în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis, este faptul că "reprezintă interese străine".
Ponta îl anunţă pe Tăriceanu drept viitor premier. Care sunt celelalte variante dacă Ponta este ales preşedinte în turul doi
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că, dacă va fi ales pe 16 noiembrie în funcţia de preşedinte al României, a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu.
ALEGERI PREZIDENŢIALE: Transporturile de persoane, verificate de poliţişti pentru a preveni turismul electoral
Transporturile de persoane vor fi verificate de poliţişti, pentru a preveni turismul electoral, iar 4.700 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor verifica şi rezolva sesizările privind incidentele electorale la alegerile prezidenţiale care au loc duminică.
Hoţ prins de jandarmi
În noaptea de 28 spre 29 octombrie a.c., la o oră după miezul nopţii, jandarmii ce patrulau pe strada Aleea Parcului din municipiul Botoşani au observat o persoană care, la vederea forţelor de ordine, s-a ascuns într-o scară de bloc .
Elena Udrea: Nu am legătură cu afacerea Microsoft. Îmi pare rău de situaţia fostului soţ, nu mă retrag
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, miercuri, că nu are nicio legătură cu afacerea Microsoft şi că-i pare rău că fostul ei soţ, Dorin Cocoş, este în situaţia de a fi arestat preventiv în acest dosar, arătând că justiţia trebuie să-şi facă datoria.
Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, arestați preventiv
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis miercuri dimineața arestarea preventivă pentru 30 de zile a oamenilor de afaceri Nicolae Dumitru și Dorin Cocoș, a fostului ministru Gabriel Sandu și a primarului din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, implicați în dosarul Microsoft.
Locuinţă distrusă parţial într-un incendiu la Conceşti. Vezi recomandările pompierior pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece
Casa unei localnice din Conceşti fost distrusă parţial în urma unui incendiu izbucnit în această dimineaţă, cel mai probabil, ca urma a amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de o sobă. Alarma s-a dat la ora 02.32. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi,...
Peste 17.000 de ţigarete, ascunse în rezervorul unui autoturism, descoperite de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca/I.T.P.F. Iaşi împreună cu inspectorii vamali au descoperit, la sfârşitul săptămânii trecute, 17.600 ţigarete ascunse în rezervorul unui autoturism, condus de un cetăţean din Republica Moldova.
În atenţia asistenţilor medicali din Dorohoi care doresc să muncească în Anglia sau Germania
VPL Healthcare are onoarea de a vă invita la Conferinţa: "Dezvoltarea Carierei de Asistent Medical în Comunitatea Europeană", eveniment ce se va desfăşura în data de 7 Noiembrie la Botoşani, Hotel Rapsodia, începând cu ora 17:00. Accesul este GRATUIT în limita locurilor disponibile.
Pagina 189/268  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
496
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
436
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
345
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
329
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
317
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
310
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord