| Scrisoare de mulțumire transmisă de conducerea clubului ACS Viitorul Broscăuți - FOTO | Conducerea clubului ACS Viitorul Broscăuți transmite mulțumiri sponsorilor care au contribuit la participarea sportivilor clubului la Turneul național „Centura Dunării”, desfășurat la Tulcea, unde sportivii au obținut rezultate foarte bune. |
| | Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști | La data de 27 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate. |
| | Prima ediție a Caravanei ASCOR în Cercul Pastoral „Sf. Spiridon” – Leorda - FOTOGALERIE | În perioada 25-26 august 2025, preoții din Cercul Pastoral „Sf. Spiridon” – Leorda au organizat prima ediție a Caravanei ASCOR în această zonă, un proiect catehetic și educațional care își propune să aducă tinerilor bucuria întâlnirii cu Hristos prin activități educative și duhovnicești. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul... |
| | Amenzi de 100.000 de lei aplicate la Dorohoi în cadrul unei acțiuni cu efective mărite | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, ai Serviciului Rutier, subunităților de profil și reprezentanți R.A.R au organizat miercuri, 27 august, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea... |
| |
| Trotinetiștii, mopediștii și căruțașii în atenția polițiștilor rutieri din Flămânzi | La data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor... |
| | „Tabăra Bucuriei” – prima ediție în comunitatea ucraineană din Rogojesti și Sinăuți - FOTOGALERIE | În perioada 25–26 august 2025, Departamentul Minorități al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Uniunea Ucrainenilor din România, a organizat... |
| | Bărbat din Corlăteni reținut pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis | La data de 24 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele... |
| | Depistat de polițiști în trafic sub influența drogurilor | La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Crinilor, din municipiul Botoșani, un autoturism,... |
| | Tânăr reținut de polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și sub influența alcoolului | Astăzi, 25 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe... |
| | 24 august - Ziua Prizonierilor de Război Români - FOTO | Ziua de 24 august a devenit, din acest an, Ziua Prizonierilor de Război Români, dedicată cinstirii celor care au îndurat greutățile prizonieratului... |
| | Fabrică ilegală de țigări. Nouă inculpați, în majoritate ucrainieni, care făceau parte din grupul infracțional organizat specializat în fabricarea ilegală a țigărilor, reținuți | Urmare a cazului din data de 21.08.2025, privind un grup infracțional organizat, specializat în producerea de produse accizabile care intră sub incidența... |
| | „Traducătorul - un scriitor ratat?” cu Steinar Lone și Lavinia Braniște ǀ Traducători și scriitori în dialog – episodul 8 | Proiectul „Traducători și scriitori în dialog”, lansat în 2024 sub auspiciile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT),... |
|
|
| Întâlnire emoționantă după 40 de ani la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi | Ziua de joi, 21 august 2025, a adus în incinta Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi un moment cu totul special: întâlnirea, după 40 de ani, a unei generații de absolvenți care a scris istorie prin performanțele sale. Pentru prima dată de la terminarea liceului, foștii colegi s-au reunit în băncile care le-au marcat adolescența,... |
|
|
| Tabăra de mozaic Ipotești 2025 | În perioada 25 august – 28 august 2025, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botoșani, tabăra de mozaic. |
|
|
| Anunț DAS - În atenția cetățenilor municipiului Dorohoi | Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță că începând cu data de 20.08.2025, consumatorii vulnerabili pot solicita online (de pe un dispozitiv electronic PC, laptop, telefon, tabletă etc.), acordarea tichetului electronic de energie, în platforma electronică EPIDS, pe adresa epids.mmuncii.ro și încurajează persoanele din municipiul... |
|
|
| APEL UMANITAR - Împreună pentru Matei – un adolescent curajos care vrea să se ridice din nou în picioare - FOTO | Un accident banal i-a schimbat viața. O căzătură de pe bicicletă l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. Acum, Matei Chirica are 19 ani și luptă cu toate puterile pentru a-și recăpăta mobilitatea. Singura lui șansă se află la Institutul Guttmann din Barcelona, însă costul tratamentului – 60.500 de euro – depășește posibilitățile... |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE DIN PERIOADA 19 - 31 august 2025 | Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în perioada 19 - 31 august 2025. |
|
|
| Dimineți de august la muzeu - Ateliere de pictură pe pânză pentru adulți | Muzeul Județean Botoșani vă invită, în perioada 23-24 august 2025, în intervalul orar 10.00 – 13.00, la ateliere de pictură pe pânză dedicate adulților pasionați de artă și de frumos. Acestea sunt concepute atât pentru începători, cât și pentru cei care au deja experiență artistică. |
|
|
| START la înscrierile pentru Atelierele APOLODOR: benzi desenate, scenariu de film, reportaj, ilustrație de carte, tehnica tiparului și poezie | Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, vă invită nu doar la întâlnirea cu scriitori ca Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Florin Bican, Svetlana Cârstean, Dan Ungureanu, Adina Popescu, Mircea Pricăjan, sau Mihnea Măruță, ci și... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitoare | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț licitație pentru vânzarea unui teren intravilan | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor: |
|
|
| Concerte pe Siret revine cu ediţia a V-a şi marchează redeschiderea Casei George Enescu din Mihăileni | Fundația Pro Patrimonio anunță desfășurarea celei de-a V-a ediții a Festivalului Concerte pe Siret, un eveniment dedicat muzicii și patrimoniului cultural, ce are loc în perioada 14-23 august 2025 în județul Botoșani. Ediția din acest an este una cu totul specială, marcând și redeschiderea Casei George Enescu din Mihăileni, recent redeschisă... |
|
|
| „Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”, expoziție personală a artistului Pavel Brăila, la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește, în Sala de expoziții „Horia Bernea”, începând cu data de 20 august, până pe 15 septembrie 2025, expoziția personală a lui Pavel Brăila, „Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”. Vernisajul va avea loc pe 20 august 2025, ora 12:00,... |
|
|
| Șoferi depistați la volan sub influența alcoolului și unul dintre ei, fără permis | La data de 15 august 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN 29 C, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Autori de referință vin la Festivalul APOLODOR din Botoșani - FOTO | • Gabriela Adameșteanu, Florin Bican, Svetlana Cârstean, Matei Vișniec, Mihnea Măruță, Adina Rosetti, Alex Moldovan, Veronica D. Niculescu, Adina Popescu, între invitații la prima ediție a festivalului Festivalului APOLODOR;
• Copilării povestite pe scenă – cu nostalgie și luciditate;
• Întâlniri cu autori, ateliere... |
|
|
| România se clădește cu viziune, nu cu toporul | Guvernarea Ilie Bolojan-Nicușor Dan a redus politica de stat la un exercițiu de contabilitate: tăiem posturi, tăiem fonduri, tăiem școli și spitale. Totul în numele unei „reforme” care nu aduce nimic în loc. |
|
|
| Tânăr din Botoșani, plecat în Belgia, dat dispărut de către familie | Pe 4 august, David Dădăci, in varsta de 28 ani, din Botoșani, a plecat din orașul Bruxelles, statul Belgia, fără a mai contacta familia până în prezent. |
|
|
| EDIȚIA A XII-A A TÂRGULUI MEȘTERILOR POPULARI DOROHOI, 22 – 24 august 2025 | Devenit o tradiție de mai bine de 12 ediții, Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești reunește, în fiecare an, la Dorohoi, meșteri populari din mai multe zone ale țării și din Republica Moldova. Prin urmare și în acest an, sfârșitul lunii va aduce, pentru toți iubitorii valorilor tradiționale și ai obiectelor meșteșugite cu mult... |
|
|
| Autoturism căutat de autoritățile franceze, găsit de polițiștii botoșăneni la Răchiți | Un autoturism dat în urmărire de autoritățile franceze a fost identificat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în comuna Răchiți. |
|
|
| Elevi ai Clubului Copiilor Dorohoi, pe podiumurile festivalurilor de muzică folk și muzică ușoară desfășurate în țară, în ultima perioadă - FOTO | Chiar dacă este vacanță, elevii cercului Muzică folk-muzică ușoară de la Clubul Copiilor Dorohoi au participat la mai multe competiții naționale și internaționale. Ultima competiție muzicală a fost Festivalul Național de creație și interpretare a muzicii folk “Seri Eminesciene”. |
|
|
| Zi de 13 cu ghinion: Amenzi de 30.000 lei pentru trei șoferi români în PTF Stânca | Echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor microbuze, conduse de cetățeni români, ascunsă și nedeclarată, cantitatea totală de 5.500 de țigarete și 87 de litri de alcool. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic în specialitatea geriatrie-gerontologie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr. 75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț emitere autorizație de construire |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 609 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 376 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 373 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 372 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 371 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic |
|
|