| Braconaj cinegetic întrerupt de jandarmi. Braconierii sancționați cu amenzi în valoare de 12000 de lei | Trei bărbați care vânau în mod ilegal sâmbătă seară, în apropierea localității Drislea, au fost sancționați contravențional de jandarmi cu amenzi în valoare totală de 12000 de lei, în urma unei acțiuni pentru prevenirea braconajului cinegetic. |
| | Primăria Dorohoi – Sfaturi pentru părinți în contextul deschiderii, luni, 8 februarie, a unităților de învățământ din municipiu | Începând de mâine, 8 februarie 2021, școlile și liceele din municipiul Dorohoi își vor relua cursurile în format fizic, începându-și activitatea, deocamdată, conform scenariului galben. Primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu, împreună cu directorii de școli și cadrele didactice sunt alături de părinți și elevi în... |
| Botoșăneni amendați pentru nerespectarea carantinei la domiciliu | Doi botoșăneni au fost sancționați contravențional de către jandarmi, în cursul zilei de ieri, pentru nerespectarea carantinei la domiciliu după ce au revenit din afara țării. |
| | CARANTINĂ Havârna – Efective sporite pentru impunerea respectării restricțiilor | Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști de frontieră) au fost suplimentate și acționează, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, în vederea scăderii incidenței noilor cazuri de infectare cu COVID-19 în localitatea... |
| |
| CARANTINĂ Havârna - Jandarmii și polițiștii acționează continuu în localitatea carantinată | În conformitate cu prevederile Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr.6305 din 28.01.2021 privind instituirea carantinei... |
| | Comuna Havârna a intrat în CARANTINĂ, începând din această seară, pentru o perioadă de 14 zile. Rata de infectare a ajuns la 12,78 | Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis miercuri carantinarea localității Havârna, pentru o perioadă de 14 zile, începând... |
| | DOROHOI - Noul Centru comunitar de vaccinare inaugurat în prezența oficialităților - video&fotogalerie | Așa cum Realitatea Dorohoiană a anunțat anterior, miercuri dimineață a fost inaugurat Centrul comunitar de vaccinare, găzduit de Sala de sport al... |
| | Viceprimarul Dorohoiului în carantină! | Viceprimarul municipiului Dorohoi, Cristian Dogaru, a intrat în carantină, începând de astăzi, timp de 14 zile. |
| | Obligativitatea purtării măștii în spații deschise, declarată ILEGALĂ de către Curtea de Apel București! | Curtea de Apel București s-a pronunțat în cazul unei acțiuni depusă de un avocat constănțean împotriva Departamentul pentru Situații de Urgență... |
| | Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei | În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din... |
| | Mihaela HUNCĂ, candidat PRO România la Camera Deputaților – Mesaj de Ziua Sfântului Apostol Andrei | Sărbătorim cu toții astăzi Ziua Sfântului Apostol Andrei - Creștinătorul neamului românesc și ocrotitorul României. Le urez tuturor celor care... |
| | COMUNICAT: PSD vine în sprijinul românilor care vor să voteze și sunt în carantină, după ce Guvernul PNL a încercat să îi blocheze și să le îngreuneze accesul la vot | PSD anunță că a lansat o campanie publică de informare a alegătorilor pentru a se proteja și a merge la vot pe 6 decembrie, în contextul în care... |
|
|
| Comunicat Cătălin Silegeanu, Pro România: ”PNL NU a făcut nimic pentru Botoșani! Asta e realitatea!” | Dragii mei botoșăneni, am observat că de ceva vreme deputatul PNL, Cristian Achiței, se află în campanie electorală. Este prezent prin toate piețele din județ, că poate mai prinde vreo două voturi, de la cetățenii din mediul rural, PNL fiind în cădere sigură cu toată bătaia de joc privind gestionarea pandemiei și nu numai. |
|
|
| Consiliul Județean cheamă în instanță Guvernul pentru datoriile restante generate de cazarea cadrelor medicale | Consiliul Județean Botoșani își continuă demersurile legale pentru a determina Guvernul României să-și plătească datoriile pe care le are la unitățile hoteliere botoșănene care, în perioada 16 martie – 15 mai 2020, au găzduit cadrele medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2. |
|
|
| COMUNICAT DE PRESĂ - PRO România, Cătălin Silegeanu | Dragi candidați,faceți proiecte personalizate în funcție de nevoile județului Botoșani , lăsăți-ne cu mesajele generalizate primite de la centru.
Arătați că va pasă de botoșăneni și veniți cu mesaje pentru ei.Proiecte de a dezvolta judetul Botosani, propuneri legislative.Folosiți-va și voi viziunea, inteligența și calitățile... |
|
|
| Președintele Consiliului Județean cere Guvernului să-și achite datoriile restante de șase luni pentru cazarea cadrelor medicale | La șase luni de la expirarea Stării de Urgență, Guvernul României este încă dator la unitățile hoteliere care, în perioada 16 martie – 15 mai, au găzduit cadrele medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2. |
|
|
| DOROHOI: Rata de infectare a scăzut la 2,99 de cazuri la mia de locuitori, după creșterea la 3,02, înregistrată cu o zi în urmă | Rata de infectare în Dorohoi a scăzut din nou la 2,99 de cazuri la mia de locuitori după ce cu o zi înainte, ajunsese la 3,02. |
|
|
| Bărbat aflat în carantină, identificat de jandarmi plimbându-se prin piață. A fost amendat și i s-a făcut dosar penal pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor” | Jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor", conform prevederilor art.352 din Codul Penal. |
|
|
| COMUNICAT Primăria Dorohoi: Situaţia infectărilor cu COVID-19 în municipiul nostru | În scopul informării corecte a populaţiei cu privire la evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi şi pentru a spori gradul de responsabilitate a populaţiei în ceia ce priveşte respectarea măsurilor impuse de autorităţi vă prezentam alăturat situaţia cazurilor în municipiul Dorohoi la data de 15.10.2020 şi rata... |
|
|
| COMUNICAT Primăria Dorohoi – 6 noi cazuri de infectări înregistrate marţi, 13 octombrie. 220 de persoane în carantină la domiciu, astăzi, 14 octombrie | În scopul informării corecte a populaţiei cu privire la evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi şi pentru a spori gradul de responsabilitate a populaţiei în ceia ce priveşte respectarea măsurilor impuse de autorităţi vă prezentăm alăturat situaţia cazurilor în municipiul Dorohoi la data de 14.10.2020 şi rata... |
|
|
| Donald Trump și soția sa au fost confirmaţi cu coronavirus | Donald Trump și soția sa, Melania au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Inițial președintele anunțase că intră în carantină, după ce una dintre cele mai apropiate consiliere ale sale a fost testată pozitiv. „Eu și Melania am fost testați pozitiv pentru COVID-19. Vom începe imediat procesul de carantină și recuperare. Vom trece... |
|
|
| Comunicat PNL: Apel la maturitate decizională din partea parlamentarilor și liderilor PSD Botoșani! | Am văzut cum parlamentarii PSD adresează în spațiul public, tot felul de apeluri, mie, ca senator PNL și domnului Cătălin Flutur ca primar, uitând că prin propunerile de legi populiste, din pix, fără a vedea realitatea guvernării lor din anii 2017-2019, nu au putut mări pensiile la 40% în anii anteriori, însă amenință cu moțiunea... |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, opt cazuri nou confirmate | În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. În judeţul Botoşani, două noi cazuri confirmate. | Până astăzi, 15 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
32.334 pacienți au fost declarați vindecați și 7.814 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, şase noi cazuri confirmate | Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 68.046 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
31.920pacienți au fost declarați vindecați și 7.497pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
|
|
|
| Evita carantina cu documente false | Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care deţinea mai multe documente ce prezentau suspiciuni de contrafacere. Un permis de conducere, un certificat de pregătire profesională şi un certificat de competenţă profesională erau folosite pentru a putea fi practicată meseria de şofer... |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, două noi cazuri confirmate | Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
31.048 pacienți au fost declarați vindecați și 7.026 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţi la zi. 7 noi cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
30.585pacienți au fost declarați vindecați și 6.756 depacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. |
|
|
| CARANTINĂ pentru românii care merg în Italia. Măsura se aplică până pe 7 septembrie | Autoritățile italiene au decis ca românii care ajung în peninsulă să stea în carantină, România fiind considerată o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.007pacienți au fost declarați vindecați și 4.433pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. |
|
|
| Recomandări ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorohoi | Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantina fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, 5 noi cazuri confirmate | Până astăzi, 23iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
24.862de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. |
|
|
| Conducerea Prefecturii în videoconferinţă cu premierul Orban | Astăzi, 21 Iulie, la Instituția Prefectului, a avut loc o ședință, în sistem videoconferință cu primul ministru al României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății Nelu Tătaru și vicepremierul Raluca Turcan. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. La Botoşani, 1104 cazuri până în prezent | Până astăzi, 20iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv,25.213au fost externate, dintre care22.747de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|