| Drona care a tranzitat județul Botoșani s-a prăbușit într-un lan de porumb în Suceava | Drona care a tranzitat spațiul aerian de deasupra Dorohoiului și și a zonelor apropiate s-a prăbușit în județul Suceava. Potrivit unei informări transmise de Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale (MapN) drona a traversat spațiile aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova și a intrat în spațiul aerian românesc, deasupra... |
| | Dronă deasupra Dorohoiului. Locuitorii au fost alertați prin RO-ALERT | Locuitorii Dorohoiului și al județului au primit în urmă cu scurt timp o avertizare RO-ALERT care avertiza despre posibile incursiuni de drone. Alarma a fost transmisă în jurul orei 16:20 de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. |
| | COOPERARE CU AUTORITĂȚILE GERMANE PENTRU IDENTIFICAREA UNEI PERSOANE | Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani desfășoară activități specifice pentru sprijinirea autorităților germane într-o cauză privind infracțiunea de „omor calificat” comisă pe teritoriul Germaniei. |
| | Precizări de la Ministerul Apărării Naționale privind drona din spațiul aerian Românesc, deasupra Moldovei | Ministerul Apărării Naționale (MApN) a venit, în urmă cu câteva minute, cu precizări privind motivul alertei transmise către populația din nordul Moldovei. Redăm intergral Informarea de presă transmisă de MApN. |
| |
| Cele două minore date dispărute au fost găsite! | La data de 07 septembrie 2026, în jurul orei 02:40, în urma activităților complexe de căutare desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului... |
| | DOUĂ MINORE DISPĂRUTE! - FOTO | La data de 6 septembrie 2026, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost sesizați cu privire... |
| | Cros caritabil la Botoșani supravegheat de jandarmi | În ziua de duminică, 06.09.2026, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță,... |
| | „SUPER-EROUL SIGUR – MISIUNEA: ALEGERI BUNE!” - O nouă campanie de prevenire dedicată siguranței elevilor | În perioada 1–27 septembrie 2026, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție... |
| | Verificați, izolați și curățați coșurile de fum: 91 de incendii, de la începutul anului | De la începutul anului, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani s-au produs... |
| | UPDATE: Bărbatul a fost găsit - Alertă! Bărbat din Lozna dat dispărut - VIDEO | Ca urmare a sesizării dispariției numitului Strug Constantin, de 52 de ani, din localitatea Lozna, județul Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului... |
| | „De-ale toamnei” – ateliere de pictură pentru adulți | Muzeul de Etnografie din Botoșani vă invită la o nouă experiență creativă și relaxantă. Iubitorii de artă sunt invitați să participe sâmbătă,... |
| | FOTOGALERIE - Investiție PNRR finalizată la Dorohoi: Administrația locală modernizează infrastructura de asistență socială | ... |
|
|
| Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru fluidizarea traficului de călători la nivelul frontierei de est | * Având în vedere că este sfârșit de sezon estival, în această perioadă se preconizează o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent... |
|
|
| UPDATE: PERSOANE CERCETATE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU TRAFIC DE MINORI | În urma activităților desfășurate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, ieri, 25 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului... |
|
|
| Sărbătorile Dorohoiului monitorizate de către jandarmi | În perioada 28 - 30 august a.c., personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la evenimentul "Dorohoiul în Sărbătoare", în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală. |
|
|
| Risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia. Hidrologii au instituit Cod galben | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit cod galben de astăzi, de la ora 16:00, până mâine, la ora 24:00. |
|
|
| Incendiu devastator la Sulița. Opt capre au murit și cinci tone de furaje făcute scrum - FOTO | Opt capre au murit în urma unui incendiu izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița. Evenimentul s-a produs din cauza unui foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, lăsat nesupravegheat. |
|
|
| Incendii de vegetație uscată, la un pas să se extindă la locuințe, în județul Botoșani | Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri, în localitățile Cristești, Tudor Vladimirescu și Dorohoi. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințe și terenuri agricole |
|
|
| Perete prăbușit peste o mașină | Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, ieri, pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani, după ce peretele unei clădiri s-a prăbușit peste o mașină parcată în imediata apropiere a acesteia. |
|
|
| Un polițist de frontieră de la SPF Rădăuți-Prut a sesizat o tentativă de mituire | La data de 20 august 2026, un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut a sesizat, prin intermediul sistemului telefonic Call-center anticorupție, faptul că o persoană i-ar fi oferit suma de 100 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu. |
|
|
| Trei incendii de vegetație uscată, la un pas să se extindă la locuințe, în județul Botoșani | Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri după-amiază, în localitățile Chițoveni, orașul Flămânzi, Săveni și Guranda, comuna Durnești. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințe și terenuri agricole.
|
|
|
| FOTOGALERIE - Pompierii dorohoieni alături de copiii din Baranca: lecții de siguranță învățate prin joc și experiență | Peste 80 de copii din Baranca au avut parte de o întâlnire altfel cu pompierii botoșăneni. În mijlocul unei zile de vară, curiozitatea, jocul și dorința de a descoperi lucruri noi s-au transformat într-o adevărată lecție despre siguranță, responsabilitate și ajutor. |
|
|
| Un pompier din Botoșani, în lotul național al României la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri | Un pompier din Botoșani face parte din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) care participă, în perioada 17–23 august 2025, la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri – European Championship in Firefighting Sport, desfășurat la Ostrava, în Cehia.
|
|
|
| O armă confiscată în urma unor percheziții la persoane bănuite de braconaj | La data de 18 august 2026, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, reprezentată de vânătoarea practicată de persoane care nu dețin permis de vânătoare, din comunele Avrămeni și Manoleasa.... |
|
|
| Festivalul Instituțiilor de Cultură protejat de jandarmi | În perioada 19 - 21 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în Centrul Istoric - Piața Carol din municipiul Botoșani, cu prilejul desfășurării celei de-a V-a ediții a Festivalului Instituțiilor de Cultură, eveniment cultural-artistic organizat de Primăria municipiului Botoșani, în... |
|
|
| Incendii de vegetație uscată la Vorniceni și Mănăstirea Doamnei | Două incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri după-amiază, în localitățile Mănăstirea Doamnei și Vorniceni. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințe și terenuri agricole.
|
|
|
| Dorohoi: 175 de ani de istorie a pompierilor și o investiție pentru următoarele generații | Anul acesta, Dorohoiul marchează 175 de ani de la înființarea primei unități militare de pompieri. 175 de ani în care generații de salvatori au ales aceeași misiune: să fie acolo atunci când cineva are nevoie de ajutor. |
|
|
| Moldovean cercetat pentru furt, căutat de autorități, oprit la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pe teritoriul Germaniei. |
|
|
| Cod galben de inundații pe Siret și Jijia | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații și au instituit Cod galben de inundații pe râurile Siret, Jijia și afluenții acestora, până mâine, la ora 12:00. |
|
|
| Risc de inundații pe Jijia. Hidrologii au instituit cod galben | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații și au instituit Cod galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestora, până mâine, la ora 09:00. |
|
|
| Incendii de vegatație uscată în județ - FOTO | În contextul temperaturilor ridicate și al perioadei secetoase, riscul producerii incendiilor de vegetație uscată rămâne ridicat. În ultimele ore, pompierii botoșăneni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a patru incendii de vegetație uscată, produse în următoarele localități: |
|
|
| Zilele Nordului în atenția jandarmilor botoșăneni | Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a XIII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului" din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura ordinea și siguranța publică... |
|
|
| Cinci locuințe, un depozit de materiale de construcții și o spălătorie auto, salvate din calea flăcărilor de către pompieri | Cinci locuințe, un depozit de materiale de construcții și o spălătorie auto au fost salvate de pompieri din calea flăcărilor, în această după-amiază. |
|
|
| Codul portocaliu de caniculă prelungit în județul Botoșani. Pentru ziua de mâine sunt prognozate și furtuni | Meteorologii au prelungit avertizarea Cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani până vineri, la ora 10:00. În această perioadă, temperaturile maxime vor atinge 35 – 38°C, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor rămâne tropicale, cu minime cuprinse între 20 și 24°C. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 585 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|