Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Instituţia Prefectului
Militarii botoşăneni sărbătoriţi de Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - FOTO
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este şi sărbătoarea forţelor terestre române, fapt pentru care Garnizoana Botoşani şi-a sărbătorit luni, 23 aprilie, militarii, alături de musafiri deosebiţi.
Oportunităţi de finanţare a unor afaceri botoşănene
Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ organizează joi, 29 martie, ora 11:30, în Sala George Enescu a Hotelului Rapsodia un eveniment de informare, adresat persoanelor interesate să deschidă o afacere, beneficiind în acest sens de o finanţare nerambursabilă.
Întâlnire între secretarii unităţilor administrative- teritoriale şi juriştii Instituţiei Prefectului
Secretarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ au avut ieri prima întâlnire din acest an cu juriştii Instituţiei Prefectului. Cum fiecare dintre specialiştii în drept administrativ este responsabil de legalitatea actelor administrative emise de primari sau adoptate de Consiliile Locale din judeţ, aceştia au fost prezentaţi de...
Programul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, programate în municipiul Botoşani
Botoşănenii sunt invitaţi miercuri, 24 ianuarie, să sărbătorească Ziua Unirii Principatelor Române participând la manifestările organizate de Instituţia Prefectului şi Garnizoana Botoşani. Acestea vor avea loc la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57 (în faţa sediului Inspectoratului Judeţean...
Jandarmii botoşăneni la ora bilanţului
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi-a prezentat joi bilanţul activităţilor aferent anului 2017 în Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ,...
Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului, la Instituţia Prefectului Botoşani
În ziua de 17 ianuarie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și...
Prefectul judeţului, dorohoianul Dan Şlincu, a donat sânge astăzi - FOTO
Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani se alătură apelului făcut de unităţile medicale şi adresat botoşănenilor de a dona sânge.
Traficul de carne vie face victime şi în rândul botoşănenilor
Membrii Grupului de lucru pentru combaterea traficului de persoane s-au întrunit astăzi la Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani, discuţiile...
Traficul de carne vie face victime şi în rândul botoşănenilor
Membrii Grupului de lucru pentru combaterea traficului de persoane s-au întrunit astăzi la Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani, discuţiile...
Dezbateri pe tema modificării Codului Fiscal, între sindicate şi patronate, găzduite de Instituţia Prefectului - FOTO - VEZI PROPUNERILE DE MODIFICARE
Prefecţii, şefii Administraţiilor Financiare Judeţene şi inspectorii şefi ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă din întreaga ţară au fost convocaţi...
Oportunități de finanțare, prezentate la Instituţia Prefectului primarilor din judeţ
Primarii din judeţ precum şi specialişti ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai Consiliului Judeţean sunt aşteptaţi mâine, 8 noiembrie,...
Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului la Instituţia Prefectului Botoşani
În ziua de 18 octombrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și...
Activităţi pregătite de prefectură de Ziua Europei
Şi în acest an, Instituţia Prefectului va pregăti o serie de evenimente pentru a sărbători Ziua Europei.
Şefii mai multor instituţii publice au participat la discuţii cu prefectul judeţului - FOTO
Directorii Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), au fost invitaţi azi, 3 mai 2017, să participe la discuţii cu prefectul Dan Şlincu.
Botoşăneni invitaţi la Ziua Veteranilor de Război
Prefectul Dan Şlincu adresează o invitaţie tuturor botoşănenilor să participe vineri, 28 aprilie 2017, la evenimentul ocazionat de Ziua Veteranilor de Război.
Sesiune de informare pe fonduri europene la Prefectură
În conformitate cu planul anual propriu de acţiuni pentru promovarea accesării fondurilor europene, mâine, 26.04.2017, începând cu ora 10.00, Instituţia Prefectului organizează în sala „Nicolae Iorga” o acţiune de informare referitoare la Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Autorităţile locale în alertă din cauza Codului Galben
Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost convocaţi în această după-amiază la o videoconferinţă, la Instituţia Prefectului.
Autorităţile locale în alertă din cauza Codului Galben instituit de mâine
Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost convocaţi în această după-amiază la o videoconferinţă, la Instituţia Prefectului.
Autorităţile locale în alertă din cauza Codului Galben instituit de mâine
Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost convocaţi în această după-amiază la o videoconferinţă, la Instituţia Prefectului.
Dorohoi: Exerciţiu de alarmare cu sirene, mâine între 10 şi 12. Prefectul face apel la calm
Instituţia Prefectului adresează un apel populaţiei să nu intre în panică pe parcursul zilei de mâine, 19 aprilie 2017, când vor răsuna alarmele de înştiinţare şi avertizare.
Apelul prefectului Dan Nechifor către administraţia locală pentru a veni în sprijinul fermierilor
Pentru că mai sunt două săptămâni până ce va fi lansată campania de depunere a cererilor unice de plată pentru obţinerea subvenţiilor pentru agricultură pe anul 2017, prefectul Dan Nechifor invită administraţia locală să acorde întreg sprijinul necesar botoşănenilor – beneficiari ai acestui sprijin.
Prefectul a cerut o nouă suplimentare a fondurilor pentru Casa Verde la Botoşani
Pentru că fondurile alocate judeţului Botoşani în cadrul Programului Casa Verde erau deja epuizate, miercuri, 12 octombrie, la amiază, prefectul Dan Nechifor a trimis o solicitare către Administraţia Fondului de Mediu pentru a analiza posibilitatea unei noi suplimentări.
Peste 14.000 de fermieri din judeţ afectaţi de secetă ar putea primi un sprijin financiar
Ministrul Achim Irimescu a solicitat de la nivelul judeţului Botoşani numărul de fermieri ale căror culturi de porumb şi floarea soarelui au fost arse de secetă în această vară.
Primarii, instruiţi de specialişti militari pentru apărarea ţării
Ca la fiecare început de mandat, primarii trebuie să se supună şi legislaţiei privind apărarea ţării. O instruire care, conform unei hotărâri de Guvern, trebuie realizată în maxim trei luni de la alegerile locale, are loc astăzi, 20 septembrie, la Instituţia Prefectului, convocaţi fiind toţi edilii şefi din judeţ, alături de secretarii...
Prefectul prezintă gravitatea situaţiei create de secetă în Botoşani
„32 de primării au invocat lipsa apei pentru populaţie şi un număr de 40 au tras semnale de alarmă pentru că au rămas fără apă pentru animale. Aceasta este situaţia în judeţ şi considerăm că este deosebit de gravă. Zeci de mii de fântâni au secat în 36 de unităţi administrative, iar, din întreg judeţul, doar 3 comune nu se...
Peste 500 de locuri de muncă în această săptămână
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani pune la dispoziţia celor interesaţi 543 de locuri de muncă vacante în această săptămână, ofertele venind şi de la angajatori din afara judeţului Botoşani.
Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă în plină desfăşurare
50 de elevi de gimnaziu din judeţul Botoşani participă, în această săptămână, la una dintre cele mai inedite şi, totodată,  utile experienţe – Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, la a şasea ediţie
Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă îşi deschide porţile, săptămâna viitoare. Unic la nivel naţional, proiectul educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, a ajuns la a VI-a ediţie. Şi în acest an, tabăra va fi organizată la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.
O nouă serie de elevi a absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
Alţi 67 de elevi au absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor  de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. Zece dintre ei au fost selectaţi, în urma susţinerii probei teoretice, să participe la tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă. 
Prefectul Dan Nechifor recomandă modalităţile alternative de plată pentru evitarea cozilor de la Trezorerie
Pentru că timpii de aşteptare la Trezorerie sunt mari, prefectul Dan Ncehifor face un apel către botoşănenii care au nevoie în aceste zile de diverse documente eliberate de serviciile publice comunitare din subordinea Prefecturii, recomandându-le, de aceea, să folosească modalităţile alternative de plată.
Elevii din judeţ, aşteptaţi în iulie să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
Peste 300 de elevi botoşăneni de gimnaziu vor frecventa, în perioada 11 – 26 iulie, cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”.
Ziua Europei va fi sărbătorită luni la Prefectură
Câteva zeci de elevi de la liceele şi colegiile municipiului Botoşani s-au anunţat să participe, alături de dascălii lor, la sărbătoarea Uniunii Europene ce va fi organizată luni, 9 Mai, la Instituţia Prefectului.
Instituţia Prefectului – o instituţie „dificilă” la 7 ani
Programul „Şcoala altfel” i-a făcut pe micuţii din clasa I, îndrumaţi de învăţătoarea Lizeta Lohan, de la Şcoala Gimnazială nr. 17 Botoşani, să viziteze şi Prefectura judeţului.
Secretarii primăriilor atenţionaţi de prefectul Dan Nechifor să respecte legislaţia din domeniu
Într-o primă întâlnire cu secretarii din judeţ, prefectul Dan Nechifor, alături de corpul juriştilor din Instituţia Prefectului, le-a reamintit acestora prevederile legale pe care trebuie să le respecte în activitatea desfăşurată la nivelul administraţiei locale. O serie de deficienţe constatate de Instituţia Prefectului de-a lungul...
Pagina 2/5  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
584
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord