Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: ungureni
Zile de vară alături de polițiști - FOTO
Zilele de 2 și 3 iulie 2025 au constituit un prilej pentru desfășurarea unor activități educative dedicate siguranței copiilor, organizate în cadrul Școlii de Vară de la Parohia Sfinții Voievozi - Ungureni, comuna Ungureni și Parohia Pogorârea Sfântului Duh - Smârdan, comuna Suharău.
Comunicat - PSD Botoșani: Sprijinim investițiile pentru apă pentru animale, dar fondurile trebuie alocate corect, în funcție de nevoile reale și nu pe prieteniile și afinitățile președintelui CJ, Valeriu Iftime - FOTO
Grupul consilierilor județeni PSD Botoșani își exprimă sprijinul ferm pentru investițiile destinate asigurării apei pentru adăpatul animalelor, însă subliniază că aceste proiecte trebuie să fie în concordanță cu realitățile din teren și cu nevoile reale ale comunităților locale.
Muniție distrusă prin explozie controlată, la poligonul militar Copălău - VIDEO
Astăzi, în poligonul militar Copălău au fost distruse, prin explozie controlată, 901 muniții și elemente de muniție. Este vorba de o grenadă de mână defensivă, un proiectil exploziv trasor cal. 76,2 mm, un proiectil perforant trasor calibru 57 mm, un proiectil exploziv cal. 105 mm, un proiectil exploziv cal. 152 mm, 892 cartușe infanterie...
Alte 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon au fost instalate în locuințele botoșănenilor vulnerabili - FOTO&VIDEO
Alte 500 de locuințe din județul Botoșani sunt mai sigure datorită implicării Departamentului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
COD GALBEN de ploi și vânt puternic pentru mai multe localități din județ
Mai multe localități din județul Botoșani se vor afla sub o atenționare meteorologică nowcasting tip cod galben de averse, descărcări electrice,...
Un nou accident rutier, petrecut în județ în urmă cu puțin timp. Ambii șoferi au fost transportați la spital pentru investigații amănunțite - FOTO
Un alt accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29, de această dată între localitățile Unțeni și Ungureni. În eveniment au fost...
Proiectil rămas neexplodat din timpul războiului, descoperit într-o gospodărie din Ungureni
Un proiectil a fost descoperit, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. Muniția a fost găsită de un bărbat care efectua lucrări de...
Accident rutier grav petrecut la Ungureni. Un autocar a ieșit în decor. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție - FOTOGALERIE&VIDEO - UPDATE - Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 14:42
Accidentul s-a petrecut în localitatea Ungureni, pe DN 29, în urmă cu puțin timp. Conform informațiilor preliminare, șoferul unui autocar a pierdut...
Dorohoiul și alte 41 de localități din zonă, vizate de COD GALBEN de ploi!
Mai multe localități din județul Botoșani se vor afla sub o atenționare meteorologică nowcasting tip cod galben de averse ce vor cumula 15 ...20l/mp,...
COD PORTOCALIU de ploi torențiale pentru Dorohoi și alte 24 de localități din apropiere
Mai multe localități din județul Botoșani se vor afla sub o avertizare meteorologică nowcasting tip cod portocaliu de averse torențiale ce vor cumula...
Cod galben de instabilitate atmosferică, extins la mai multe localități din județ
Mai multe localități din județul Botoșani se vor afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, astăzi, între...
COD GALBEN și pentru Dorohoi și alte 26 de localități din zonă
Mai multe localități din județul Botoșani se vor afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, astăzi, între...
Comunicat PSD - Guvernul alocă fonduri pentru modernizarea grupurilor sanitare ale școlilor din mediul rural
Asigurarea unor condiții optime în școli și grădinițe este indispensabilă pentru o educație de calitate. Pornind de la acest principiu, Guvernul României, condus de premierul Marcel Ciolacu, a alocat în ultima ședință fondurile necesare continuării procesului de modernizare a unităților de învățământ care încă funcționează cu...
Alte 41 de localități din județ sub COD PORTOCALIU de vânt puternic
Alte 42 de localități din județ au intrat sub incidența CODULUI PORTOCALIU de vânt puternic.
Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO
La data de 14 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinesti au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față un bărbat de 38 de ani, din comuna Ungureni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere.
Comunicat PSD - Peste 12.000 de elevi botoșăneni vor beneficia de Programul „Masă Sănătoasă”
Programul guvernamental „Masă Sănătoasă” continuă și în acest an. Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu a aprobat fondurile necesare derulării programului și în acest an.
COD GALBEN de ceață și polei pentru Dorohoi și mai multe localități din județ
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil până la ora 02:00, pentru o parte din județul Botoșani.
COD GALBEN de ceață și polei, pentru o parte din județ
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil până la ora 14:00, pentru o parte din județul Botoșani.
(P) Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și Speranță pentru Viitorul României - FOTOGALERIE
Într-o atmosferă de solidaritate și energie pozitivă, Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Senat, și Ariadna Cîrligeanu, candidată pentru Camera Deputaților, au petrecut o zi plină de întâlniri și discuții cu cetățenii din județul Botoșani. Aceștia au confirmat că vizitele lor au fost nu doar necesare, ci și revigorante, oferindu-le...
Manifestări sportive și religioase, desfășurate în acest weekend, supravegheate de jandarmii botoșăneni
După ce, în data de 31 octombrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat cu 23 de jandarmi în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în cadrul misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București, în acest sfârșit de săptămână efectivele operative...
COD GALBEN de ceață pentru județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul galben de ceață până la ora 12:00, pentru județul Botoșani.
Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți! - VIDEO
Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz. Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut...
Codul galben de ploi, pentru o parte a județului Botoșani, prelungit până după-amiază
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ploi însemnate cantitativ pentru o parte dintre localitățile județului Botoșani. Acesta este valabil până la ora 16:00.
COD GALBEN de ploi torențiale pentru 32 de localități din județ
Meteorologii au emis o atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică pana la ora 21:30.
Cal salvat de către pompieri, din râul Jijia
Un cal a fost salvat de pompieri din râul Jijia, în cursul zilei de ieri, în localitatea Borzești. Proprietarul a încercat să îl ajute să iasă din apă, dar singur nu a reușit și a sunat la 112 după ajutor.
Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor
În perioada 14-15 august 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu lucrători ai D.S.V.S.A. Botoșani, au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, a condițiilor de deținere a exemplarelor canine cazate sau adoptate de la nivelul...
Au început lucrările de construire a sistemului antigrindină din județul Botoșani
Parlamentarul PSD Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, anunță că au început lucrările de construire a primului dintre cele 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină prevăzute în județul Botoșani. Situat în comuna Durnești, amplasamentul a fost predat firmei autorizate care a câștigat licitația,...
COD GALBEN de ploi torențiale pentru aproape tot județul
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN, de averse torențiale, valabilă până la ora 16:00, pentru mai multe localități din județ.
COD GALBEN de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină pentru mai multe localități din județ
Meteorologii au emis o nouă atenționare Cod galben de vijelii și averse torențiale care vor acumula 20...30 l/mp, descărcări electrice, grindină.
ATENȚIE! Vezi noul program de furnizare a apei în Dorohoi, transmis de către Nova Apaserv, în urma intervenției autorităților publice din municipiu
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a fost convocat astăzi, la ora 9:00, de către prefectul județului, Sorin Cornilă, la solicitarea autorităților publice din Dorohoi, în încercarea de a rezolva problema furnizării apei în municipiu.
Sistem antigrindină pentru Botoșani
Realizarea sistemului antigrindină care să deservească județul Botoșani intră în linie dreaptă. Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor a finalizat licitația pentru realizarea punctelor de lansare a rachetelor antigrindină.
Tânără căutată cu ajutorul poliției, după ce a fost dată dispărută de către familie
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 17 de ani, din satul Călugăreni Noi, comuna Ungureni, care a părăsit domiciliul la data de 18 mai a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Incendiu provocat de câțiva copii care s-au jucat cu focul
Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. Depozitul de gunoi a fost cuprins de flăcări după ce câțiva copii din localitate s-au jocat cu focul în apropierea acestuia.
Aproximativ 70 de tone de furaje, pomi fructiferi și un utilaj agricol, distruse de flăcări într-un incendiu izbucnit la Plopenii Mici - FOTO&VIDEO
Un incendiu violent s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Plopenii Mici. Proprietarul tăia, cu ajutorul unui flex, o bucată de tablă, iar scânteile au ajuns pe furaje. În scurt timp, flăcările au cuprins întregul depozit. Soția proprietarului a sunat după ajutor la pompieri, îngrijorată că incendiul...
Pagina 2/7  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1287
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
855
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
767
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
593
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
535
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
471
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
359
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
358
Lemne confiscate la Cistinești
358
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord