| Două femei accidentate grav pe Calea Națională din Botoșani | Două femei, în vârstă de 68 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost lovite de o mașină. Accidentul s-a produs pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. |
| | Acțiune de amploare pentru prevenirea infracțiunilor silvice | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Serviciului Rutier și ai subunităților de poliție au organizat, la data de 17 ianuarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic. |
| | Victimele unui accident rutier spitalizate în urma rănilor suferite | Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe DN 29, în zonă Fermei Popăuți, ieri după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. |
| | Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, pe raza municipiului Botoșani și orașelor Săveni, Flămânzi și Dorohoi, beneficiind de sprijinul jandarmilor. Totodată, forțele de ordine au intervenit la 59 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
|
| |
| Intervenții ale polițiștilor botoșăneni, în ultimele 48 de ore | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor... |
| | Bărbat descarcerat de către pompieri, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac - VIDEO&FOTO | Un bărbat în vârstă de 51 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și... |
| | Peste 100 de sancțiuni aplicate de către polițiștii din județ în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor... |
| | Tineri din județ depistați cu substanțe suscepetibile a fi droguri | La data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 20:30 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit în trafic, pe strada... |
| | STOP accidentelor casnice în care sunt implicați copiii! | Campania de prevenire a accidentelor casnice în care sunt implicați copiii, ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul... |
| | Dan Șlincu: „Proiectele de infrastructură mare din regiunea Moldovei, Autostrăzile A7 și A8 sunt prinse în bugetul pentru 2024, alături de alte investiții importante!” | Deputatul social-democrat botoșănean Dan Șlincu a transmis că banii alocați bugetului Ministerului Transporturilor în 2024 susțin proiecte a căror... |
| | Prefectul județului a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în ședință extraordinară. Cursuri suspendate la patru școli și două drumuri județene închise circulației | În contextul codului galben de ninsori, viscol și polei, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat membrii Comitetului Județean pentru... |
| | S-a redeschis circulației un drum național și alte două au fost închise. Opt apeluri venite în noaptea trecută de la oameni rămași blocați, cu mașinile, în zăpadă. Printre acestea o ambulanță și o mașină de dializă care nu au mai ajuns la pacienți | Începand cu ora 7.30 s-a redeschis traficul rutier pentru autovehicule cu masa totală mai mică de 7,5 tone pe DN29 Btotoșani – Săveni. Pe de altă... |
|
|
| Recomandările polițiștilor rutieri botoșăneni pentru șoferii care circulă în condiții de iarnă | Având în vedere avertizările meteorologice din această perioadă, reamintim conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic. |
|
|
| VIDEO - Sancțiuni pentru derapaje controlate și conducere agresivă, pe drumurile acoperite de zăpadă și polei. Unii dintre conducătorii auto au postat pe rețelele de socializare acțiunile desfășurate, iar alții aveau permisul de conducere suspendat | La data de 7 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au acționat pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, pe raza municipiului Botoșani și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație. |
|
|
| Indisciplina pietonilor și bicicliștilor din județ, sancționată de către polițiștii rutieri | La data de 4 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au drept cauză generatoare, indisciplina pietonilor. |
|
|
| Vitezomani depistați pe străzile din Dorohoi și localitățile din apropiere | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat joi, 4 ianuarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență. |
|
|
| Bărbat reținut după ce, aflat sub influența alcoolului, a accidentat o minoră și a fugit de la locul faptei | La data de 4 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din comuna Tudora, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără... |
|
|
| Măsuri luate de către polițiștii din județ, în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunii BLOCADA | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și au intervenit la 51 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| O polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani se află în misiune internațională, în Franța | Simona Țurcanu, din cadrul Biroului Rutier Botoșani patrulează, în această perioadă, în Paris, zona turnului Eiffel, atât împreună cu polițiștii francezi, cât și cu polițiști din alte țări. |
|
|
| Razii desfășurate de către polițiști, în sistem integrat, în tot județul, în cadrul acțiunii BLOCADA - FOTO&VIDEO | Polițiști continuă să acționeze pe raza județului Botoșani, în sistem integrat, împreună cu jandarmi și polițiști de frontieră, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. |
|
|
| Tânără din Botoșani spitalizată în urma unui accident rutier! | O tânără în vârstă de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, fiind implicat un singur autoturism. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni alături de botoșăneni, la manifestările din ultima zi a anului | În noaptea dintre ani, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu polițiștii, pompierii si polițiștii locali, vor fi la datorie pentru ca participanții la spectacolele de Revelion organizate în aer liber, în municipiul Botoșani și orașul Săveni, să se bucure în siguranţă de trecerea în noul an. |
|
|
| Acțiunea BLOCADA în tot județul. Au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 de lei | Polițiști continuă să acționeze pe raza întregului județ, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. |
|
|
| Femeie descarcerată de către pompieri și transportată la spital, în urma unui accident rutier | Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs ieri dimineață, între localitățile Cotu și Flămânzi. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Apel făcut de deputatul botoșănean USR Andrei Drancă pentru ”podul-pericol” de la Dimăcheni | Deputatul Andrei Drancă a propus un amendament la legea bugetului de stat pentru anul 2024 vizând înlocuirea unui pod ce pune zilnic în pericol viețile locuitorilor din Dimăcheni. |
|
|
| Bărbat rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă | Un bărbat în vârstă de 75 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în localitatea Flămânzi. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
|
|
| Dan Șlincu: „8 milioane de euro pentru modernizarea Vămii Rădăuți-Prut” | Punctul de frontieră de la Rădăuți-Prut va fi adus la cele mai înalte standarde europene. Autoritatea Vamală Română a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru construirea Biroului Vamal de Frontieră Rădăuți-Prut. Valoarea totală a proiectului, inclusiv a dotărilor, se ridică la 8 milioane de euro. |
|
|
| Accident rutier la Leorda - Bătrân spitalizat după ce a fost accidentat de un șofer dorohoian | Un bătrân, în vârstă de 71 de ani, a fost accidentat de un șofer din Dorohoi, în vârstă de 68 de ani. Evenimentul rutier s-a petrecut marți seară, în jurul orei 18:00, pe DN 29 B, pe raza comunei Leorda. |
|
|
| Prefectul a vizitat Baza Botoșani a Secției Drumuri Naționale pentru a vedea dacă drumarii sunt pregătiți pentru iarnă | Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani a efectuat ieri o vizită de lucru în Baza Botoșani a Secției Drumuri Naționale. |
|
|
| Amendă de 2.000 de lei și suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului, pentru piraterie auto | La data de 10 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Persoană decedată într-un accident rutier petrecut astăzi dimineață pe drumul Târgu Frumos - Iași | Un accident de circulație grav s-a produs în această dimineață pe DN 28, Târgu Frumos – Iași, pe raza localității Războieni, județul Iași. |
|
|
| Tânăr din Botoșani reținut pentru infracțiuni la regimul rutier. A încălcat mai multe reglementări importante din legislația rutieră | Polițiștii rutieri care acționau în cadrul raziei din data de 9 decembrie, au observat, în jurul orei 1:30, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism al cărui conducător auto era cunoscut că nu deține permis de conducere. |
|
|
| Razie de amploare în Botoșani, în cadrul acțiunii Blocada - FOTO | La data de 9 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Secțiilor de Poliție Rurală nr.1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni, cu sprijinul subunităților și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au desfășurat activități în cadrul acțiunii... |
|
|
| Substanță vegetală, posibil cannabis, descoperită în cabina unui autocamion, la controlul de frontieră | În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat, la controlul de frontieră din PTF Albița, au fost descoperite 4.1 grame de substanță vegetală cu miros înțepător, suspectă a fi cannabis, pe care un cetățean ucrainean le achiziționase, conform declarației sale, pentru consum propriu. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 613 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 379 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|