| A condus fără permis, a făcut accident și a părăsit locul faptei | La data de 14 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Aleea Viilor din municipiu, a avut loc un accident de circulație, iar unul dintre conducătorii auto a părăsit locul producerii faptei. |
| | Bărbat din Hudești prins conducând fără permis și sub influența alcoolului | La data de 11 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din comuna Hudești. |
| | Dorohoian depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului | La data de 11 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, au oprit pentru control pe strada Sfântul Ioan Românul din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani din aceeași localitate, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. |
| | Bărbat aflat în carantină, identificat de jandarmi plimbându-se prin piață. A fost amendat și i s-a făcut dosar penal pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor” | Jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor", conform prevederilor art.352 din Codul Penal. |
| |
| Cinci familii și persoane singure din Dorohoi, aflate în situații de risc, au primit ajutoare financiare guvernamentale | În data de 11 noiembrie 2020, ora 12.00, cinci familii/persoane singure, din Municipiul Dorohoi, aflate în situaţii vulnerabile au fost invitate la... |
| | Consiliul Județean Botoșani acordă 131 de burse pentru susținerea elevilor din învățământul special | Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită educației și își propune să adopte măsuri care să contribuie la dezvoltarea sistemului... |
| | Bătaie între mai mulți tineri din Botoșani, aplanată de polițiști | La data de 25 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în... |
| Bărbat din județ prins la volan fără permis și cu alcoolemie exagerată | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat, la data de 03 noiembrie 2020, pe drumul național DN 29 D, dinspre Stăuceni... |
| | Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, întocmit unui tânăr din Viișoara | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit, la data de 2 octombrie, pentru control, un autoturism condus de un tânăr... |
| | Șapte posturi de subofițer scoase la selecție, fără concurs, în cadrul ISU Botoșani, pentru subunitățile din Dorohoi, Săveni, Ștefănești și Trușești | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează selecție, în vederea încadrării temporare, fără... |
| | Trei hoți, dintre care unul cu antecedente, prinși de jandarmi. Au sustras un portofel și un smartphone care au fost restituite proprietarilor | Un echipaj de jandarmerie, care executa în această dimineață o misiune de ordine publică în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, a observat... |
| | Dorohoian cu alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat pe Bulevardul Victoriei. I s-a făcut dosar penal | În ziua de 26 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Victoriei... |
|
|
| Direcția de Asistență Socială Dorohoi – ANUNȚ ANGAJARE | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 25 noiembrie 2020, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de asistent medical comunitar, pe durată nedeterminată.
|
|
|
| BECJ Botoșani a respins candidaturile Partidului Noua României | Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a respins candidaturile pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie depuse de Partidul Noua Românie atât pentru Senatul României, cât şi pentru Camera Deputaţilor. |
|
|
| Accident de muncă. Bărbat lovit de mașina care mergea cu spatele, condusă de un coleg | La data de 19 octombrie a.c., lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au fost sesizați despre faptul că pe DJ 208 C, din satul Orășeni Deal, comuna Curtești, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești. |
|
|
| Tânăr sancționat după ce a fost prins conducând fără permis | La data de 19 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Borzești, comuna Ungureni, au constatat că din sens opus al direcției de mers se deplasa un autoturism ce avea defecțiuni la sistemul de iluminat, fapt pentru care au procedat... |
|
|
| Bărbat din Todireni prins conducând cu o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal | La data de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Iurești, comuna Todireni, judeţul Botoşani, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 46 ani din aceeași localitate. |
|
|
| Autorul accidentului mortal de la Cândești, din urmă cu câteva zile, prins de polițiști! | Autorul accidentului din Cândești, petrecut în urmă cu câteva zile, care a dus la moartea unui pieton care mergea pe marginea drumului, a fost depistat de polițiști. |
|
|
| Bărbat din Ibănești, mort de beat, a căzut cu bicicleta și s-a accidentat. A fost transportat la spital la Dorohoi. I s-a făcut dosar penal | În ziua de 17 octombrie a.c., lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean DJ291D în localitatea Ibănești, județul Botoșani s-a produs un accident de circulație soldat cu victime. |
|
|
| Internat la spitalul de nebuni după ce s-a certat cu polițiștii. A fost depistat băut la volan și a refuzat să se supună testărilor alcoolscopice | La data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat faptul că un autoturism era oprit în intersecția străzii Ștefan cel Mare cu strada Independenței din orașul Săveni, blocând astfel circulația pe un sens de mers. |
|
|
| Trei din cinci ajutoare guvernamentale, acordate la nivel de judeţ, au ajuns la persoane din Dorohoi, aflate în situaţii vulnerabile | Conform HG nr.821 din 01.10.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 898 din 02.10.2020, dintr-un număr total de 5 de dosare aprobate pentru județul Botoșani, privind acordarea unor ajutoare de urgenţă, guvernamentale, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie, 3 dintre acestea, în sumă totală de 9500 lei, au fost... |
|
|
| S-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan | La data de 14 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe raza comunei Românești, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din aceeași localitate. |
|
|
| Patron de magazin sătesc sancţionat pentru vânzarea ţigărilor de contrabandă | La data de 08 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Coțușca, au depistat un bărbat de 65 de ani, administrator la o societate comercială, în timp ce deținea în vederea comercializării cantitatea de 61 de pachete cu țigarete, de diferite mărci,... |
|
|
| Infracțiuni la regimul rutier | La data de 7 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control pe strada Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Coțușca. |
|
|
| Deşi nu au avut permis, au ieşit cu maşinile la plimbare. Au fost opriţi de poliţiştii de frontieră dorohoieni care le-a făcut dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni români care au fost depistaţi conducând fiecare câte un autoturism, deşi nu aveau acest drept.
|
|
|
| Amenzi aplicate de poliţişti pentru scandal şi comercializare de băuturi alcoolice în perimetru unei secţii de votare. Dosar penal pentru o preşedintă de secţie de votare. Vezi motivul | Pînă la ora 19:00 poliţiştilor botoşăneni le-au fost semnalate 28 de evenimente ca făcând parte, posibil, din sfera unor abateri de natură electorală. |
|
|
| Incidente electorale în judeţ, sancţionate de poliţişti cu amenzi în valoare de 7000 de lei. Au fost întocmite şi trei dosare penale | Pe raza județului Botoșani procesul electoral se desfășoară în condiții normale în toate cele 427 de secții de votare, peste 700 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne fiind prezente în teren pentru asigurarea si menținerea ordinii și siguranței publice . |
|
|
| DAS Dorohoi anunţă CALENDARUL de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială ,,BANI DE LICEU” | Depunerea cererilor pentru Programul naţional de protecţie socială ,,Bani de liceu” -
15 septembrie – 25 septembrie 2020 - la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris.
|
|
|
| Bărbat din Şendriceni, fără permis şi aproape de comă alcoolică, oprit de poliţişti din cursă pe raza localităţii Horlăceni | La data de 20 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, au oprit pentru control pe raza localității Horlăceni, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din comuna Șendriceni. |
|
|
| ANUNŢ - DAS Dorohoi angajează asistent medical comunitar | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 20 octombrie 2020, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de asistent medical comunitar, pe durata nedeterminata. |
|
|
| A tăiat cauciucurile unui microbuz şi s-a ales cu dosar penal | Un bărbat în vârstă de 38 de ani nu a găsit ceva mai bun de făcut în seara zilei de miercuri, 16 septembrie, decât să înțepe cauciucul unui microbuz de transport călători, în urma unei discuții în contradictoriu cu conducătorul auto. |
|
|
| Dosar penal pentru un tânăr care a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 15 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 293A, din comuna Viișoara, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din aceeași localitate. |
|
|
| Un ITP fals i-a adus dosar penal | Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care a prezentat la controlul de frontieră un înscris care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, ce s-a dovedit a fi falsificat. |
|
|
| Pompierii fac angajări temporare. Posturi de subofiţer operativ şi conducător autospecială | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează selecție, în vederea încadrării temporare, fără concurs, a 16 posturi de subofițer operativ și conducător autospecială. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 433 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 390 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 385 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 370 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 334 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 329 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 327 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|