| Incendiu la un buldoexcavator stins de pompierii dorohoieni | Un boldoexcavator care efectua lucrări într-o gospodărie din localitatea Stracova, comuna Șendriceni, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Șoferul a observat că iese fum de sub cabină, a oprit utilajul și a sunat la 112. |
| | Trei locuințe cuprinse de flăcări în doar câteva ore | Trei familii din Negreni, Săveni și Prisacani au trecut prin clipe grele după ce casele în care locuiau au fost cuprinse de flăcări, în ultimele ore. |
| | Patru tone de furaje mistuite de flăcări. Pompierii au reușit să salveze animalele și utilajele agricole | Un foc în aer liber lăsat nesupravegheat ar fi putut produce pagube importante, într-o gospodărie din localitatea Ripiceni. Când a văzut că flăcările au cuprins depozitului de furaje, proprietarul a cerut ajutorul pompierilor. |
| | Incendiu la Dorohoi. Două familii afectate | Două familii au fost afectate în urma unui incendiu produs noaptea trecută în municipiul Dorohoi. Casa unei bătrâne de 88 de ani s-a aprins, cel mai probabil de la un coș de fum deteriorat, iar flăcările s-au extins la acoperișul locuinței fiicei sale. |
| |
| Peste 600 de colindători au adus la sediul PSD Botoșani tot sufletul satului românesc, păstrător de tradiții și de tezaure - FOTOGALERIE | 17 ansambluri din 14 localități din toate colțurile județului Botoșani au trecut pragul social-democraților botoșăneni, realizând un adevărat... |
| | Familii la un pas de a rămâne fără case din cauza coșurilor de fum necurățate | Casele a două familii din localitățile Oneaga și Lucovița au fost în pericol, în această după-amiază, din cauza unor incendii care au izbucnit... |
| | Dorohoianul Mădălin Băncescu pe podiumul Campionatului Național de Box | Parcurs de succes al tânărului sportiv dorohoian Mădălin Băncescu, în vârstă de 17 ani. El s-a calificat și ulterior a obținut medalia de bronz,... |
| | DOROHOI - HO-HO-ura pentru un moment de neprețuit cu Moș Crăciun în noul său atelier de la Cinema „Melodia” - FOTOGALERIE | Cei care au fost ieri, 9 decembrie 2022, la Cinematograf „Melodia”, au descoperit un loc plin de bucurie. Spațiul s-a transformat în cel mai încântător... |
| | Casă în flăcări la Dângeni, în această seară. Proprietarul a ajuns în spital cu arsuri | Un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce în casa lui s-a produs un incendiu. S-a întâmplat în această seară, în localitatea... |
| | Casă mistuită de flăcări. O mamă și trei copii au rămas fără adăpost în prag de iarnă - FOTOGALERIE | O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu. |
| | Tânăr depistat la Șendriceni sub influența alcoolului și fără permis. A intrat cu mașina într-un cap de pod | La data de 1 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Șendriceni,... |
| Comunicat - Pompierii la datorie, în județul Botoșani, în perioada 30 noiembrie – 04 decembrie | Pompierii militari vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada 30 noiembrie – 04 decembrie 2022. Aceștia vor fi pregătiți să acționeze... |
|
|
| DOROHOI - Elevi ai Colegiului Național ”Grigore Ghica”, pe podiumul concursului național de chimie „Academician Cristofor Simionescu” | Ediția a X-a a concursului de chimie ”Academician Cristofor Simionescu”, organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului "Cristofor Simionescu" din Iași, s-a desfășurat și în anul 2022 cu implicarea unui număr foarte mare de elevi din întreaga țară. Acesta se prezintă ca o competiție care creează o atmosferă... |
|
|
| Opt persoane și-au pierdut viața în incendii, iarna trecută | Opt persoane și-au pierdut viața, iar două au ajuns la spital cu arsuri, iarna trecută, în urma unor incendii violente. Jarul căzut din sobă, coșul de fum neprotejat, lumânări aprinse lăsate nesupravegheate, fumatul în locuri nepermise sau mijloace de încălzire electrice amplasate necorespunzător față de materiale combustibile au provocat... |
|
|
| Memorandum de 90 de milioane de lei pentru vămile și drumurile din județ - FOTOGALERIE | Trei sectoare de drum județean, DJ 291E (Punct vamal Racovăț – DJ 291C), DJ 291C (integral) și DJ 298 (DJ 291C – DN 19) urmează a fi preluate de Ministerul Transporturilor în vederea redeschiderii Punctului de trecere a frontierei de la Racovăț. |
|
|
| A pus slănina la afumat și era să dea foc la casă! S-a întâmplat la Miorcani | O gospodină din Miorcani a pus preparatele din carne la afumat în foișor, dar a lăsat focul nesupravegheat. În lipsă, jarul căzut din sobă a aprins materiale combustibile din interior. Când a observat incendiul, construcția din lemn era cuprinsă parțial de flăcări. |
|
|
| Două case la un pas de dezastru. Atenție la coșurile de fum necurățate de funingine! | Casele a două familii din municipiul Botoșani și Roma au fost în pericol, seara trecută, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșului de fum. |
|
|
| Casă distrusă de flăcări într-un incendiu petrecut noaptea trecută | O casă din comuna Bălușeni a fost cuprinsă de flăcări, noaptea trecută. Alarma s-a dat puțin înainte de miezul nopții. |
|
|
| Activități sportive și culturale supravegheate de jandarmii botoșăneni în acest weekend | În acest sfârșit de săptămână, jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter cultural-artistic și sportiv organizate în județul Botoșani. |
|
|
| Secretarul de stat Gheorghe Cârciu și reprezentanți ai Departamentului pentru Românii de Pretutindeni au participat la Sărbătoarea Catedralei ortodoxe române „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavril și Rafail” din Paris | Gheorghe Cârciu, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, a condus delegația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), care s-a aflat în capitala Republicii Franceze, Paris, în perioada 3 – 7 noiembrie 2022. Delegația condusă de demnitarul român a participat la sărbătoarea Catedralei ortodoxe române „Sfinții Arhangheli... |
|
|
| Depozit de furaje din Vorniceni, ars ca o torță noaptea trecută. Focul a fost pus intenționat | Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Vorniceni. |
|
|
| Dan Șlincu: „Construcția unui nou pod peste râul Siret de pe DN 29A Dorohoi-Suceava este strict necesară și urgentă” | O veste importantă pentru botoșăneni este că în Planul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a cuprins mai multe investiții pentru refacerea și modernizarea drumurilor din Botoșani, precum și construirea unui nou pod peste Siret de pe DN29A Dorohoi-Suceava... |
|
|
| Accident rutier la Cristești. Șoferița a avut nevoie de îngrijiri medicale | O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Evenimentul s-a produs pe raza localității Cristești, astăzi la amiază. |
|
|
| SVSU Dorohoi - Respectând câteva reguli importante vă puteți salva viața și bunurile | Primaria municipiului Dorohoi, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, reamintește: |
|
|
| Dan Șlincu, deputat PSD: „A început asfaltarea pe DN29A, Suceava – Dorohoi și pe tronsonul Vârfu Câmpului – Dorohoi” | Deputatul social-democrat Dan-Constantin Șlincu, alături de primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu au efectuat astăzi o vizită pe șantierul de pe DN29A Dorohoi-Suceava, acolo unde s-a început turnarea unui covor asfaltic pe segmentul dintre Dorohoi și Vârfu Câmpului. |
|
|
| Dorohoiul sub ape, persoane evacuate, altele rămase izolate. Este scenariul unui exercițiu desfășurat astăzi la acumularea Ezer - FOTOGALERIE | Peste 300 de persoane din municipiul Dorohoi au fost evacuate din calea apelor, ca urmare a producerii unor avarii la acumularea Ezer. Doi angajați ai exploatării, care măsurau nivelul apei, au căzut în acumulare, iar zece persoane au rămas izolate într-o zonă mai înaltă. Pentru cazarea temporară a acestora s-a amenajat o tabără de sinistrați,... |
|
|
| Alexandra Huțu: „Din 1 noiembrie se lansează Programul de conectare la alimentare cu apă și canalizare pentru accesul la utilități al persoanelor cu venituri mici” | Administrația Fondului pentru mediu a anunțat public în urmă cu o zi lansarea primei etape din Programul Național de Redresare și Reziliență privind managementul apei, respectiv alocarea de fonduri pentru realizarea conectărilor la apă și canalizare publică a locuințelor familiilor și persoanelor care în prezent nu au acces la aceste... |
|
|
| 13 octombrie, Ziua internațională pentru reducerea riscului dezastrelor naturale | Cu această ocazie Serviciul Voluntar din cadrul Primăriei Municipiului Dorohoi reamintește: |
|
|
| Polițiștii SAS botoșăneni, pe podiumul unei competiții de specialitate | Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în această săptămână, la o competiție sportivă organizată de S.A.S. Bistrița. |
|
|
| Preoții din Protopopiatul Dorohoi, informați de către pompieri în cadrul unei acțiuni comune - FOTO | Pompierii și preoții continuă colaborarea pentru prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii. |
|
|
| Incendiu într-o gospodărie din Drăgușeni | În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Drăgușeni. O clădire folosită ca atelier de reparații a luat foc și exista pericolul ca flăcările să se extindă la alte construcții din gospodărie. |
|
|
| Lucrări ample angajate de drumari pe sectorul Dorohoi – Vârfu Câmpului - FOTOGALERIE | Infrastructura rutieră este principala prioritate a echipei Organizației Județene a Partidului Social Democrat Botoșani. |
|
|
| Atenție la vinul aflat în proces de fermentare! Recomandările pompierilor pentru evitarea unor tragedii | Odată cu venirea toamnei și după culegerea viilor, mulți dintre cetățeni pregătesc vinul în gospodării. În condițiile în care acesta nu este depozitat în spații corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot apărea incidente sau chiar tragedii. |
|
|
| Casă și anexă cuprinse de flăcări. Proprietarul a suferit arsuri și a fost spitalizat | Pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani si cei ai Gărzii de Intervenție Trușești au fost solicitați duminică după amiază să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă și casa de locuit din gospodăria unui bărbat de 79 de ani din localitatea Bătrânești. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 605 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 370 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 369 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|