| Reacția Consiliului Județean în cazul Alexandra - Nu abdicăm în fața unor cadre medicale care nu-și fac datoria | Sistemul sanitar botoșănean este zguduit în aceste zile de moartea Alexandrei. |
| | Încep înscrierile pentru ediția a IX-a (2023) a Atelierelor FILIT pentru traducători. Ediție online | Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul programului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, zece traducători din limba română într-o limbă... |
| | Au demarat lucrările de construire a laboratorului de microbiologie, din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” - FOTOGALERIE | Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani va avea un laborator modern de microbiologie. |
| | O nouă autospecială a intrat în dotarea Detașamentului de pompieri Dorohoi - VIDEO&FOTOGALERIE | Parcul auto al Detașamentului de pompieri Dorohoi s-a îmbogățit astăzi cu o nouă autospecială de stingere a incendiilor, cu o capacitate de 4000 de litri. |
| |
| „Atelierele Verii” organizate de PSD Botoșani au debutat în comuna Dersca - FOTOGALERIE | PSD Botoșani a lansat un proiect dedicat copiilor din mediul rural, menit să le ofere acestora nu doar experiențe noi și distracție, ci și posibilitatea... |
| | Comunicat - Campania Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân | Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, alăptarea fiind una dintre cele mai eficiente modalități... |
| | Proiect de eficientizare a activității de transport rutier în zona Vămii Rădăuți-Prut scos la licitație | Pas făcut spre modernizarea Punctului vamal Rădăuți-Prut. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație... |
| | Senatorul Lucian Trufin anunță publicarea ghidurilor consultative pentru dezvoltarea mediului rural din Botoșani, cu bani europeni | Județul Botoșani are oportunitatea de a beneficia de fonduri europene prin Programul Național Strategic, iar senatorul Lucian Trufin îndeamnă atât... |
| | Încep lucrările la fațada Palatului Administrativ din Botoșani - FOTO | A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reparații curente determinate de uzură a tencuielilor exterioare la fațadele clădirii, respectiv... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi – Solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire platformă pentru amplasarea stocatorului de oxigen” | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, titular al proiectului ”Construire platformă pentru amplasarea stocatorului de oxigen”, amplasament situat în mun. Dorohoi,... |
| | Nova Apaserv anunță scăderea presiunii apei în zonele înalte din Dorohoi și întreruperi temporare a furnizării apei la case și în localitățile Broscăuți și Șendriceni | NOVA APASERV S.A. Botoșani anunță scăderea presiunii furnizării apei în zona înaltă a municipiul Dorohoi, iar în zona de case și localitățile... |
| | Fațada Palatului Administrativ, care găzduiește Prefectura și Consiliul Județean, intră în reparații | Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a semnat astăzi contractul de execuție a ”Lucrărilor de reparații curente determinate de uzură a... |
|
|
| DOROHOI – Consultare publică inițiată de către autoritățile locale | Primăria municipiului Dorohoi a inițiat procedura de consultare publică în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, privind Transparența Decizională în administrația publică, actualizată, referitor la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL DOROHOI, privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL și REGULAMENT LOCAL DE URBANISM - pentru... |
|
|
| Designul interior al cazinourilor și tot ce ne spune | Istoria cazinourilor datează din vechile civilizații, unde jocurile de noroc erau tratate ca formă de agrement și interacțiune socială. |
|
|
| Un nou lot al Drumului Strategic a fost recepționat | Lotul 1 al Drumului Strategic, în lungime de 31 de kilometri, a fost recepționat miercuri, 12 iulie 2023. Procedura de recepție a fost efectuată în prezența Doinei Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a directorului general al Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Est,... |
|
|
| Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi – Memorialul Ipotești - FOTO | A doua zi a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi, activitate desfășurată la Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie... |
|
|
| Manager nou la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” | Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” are un nou manager. Este vorba de economistul Angel Iulian Călin. Acesta are o bogată experiență managerială, activând în trecut ca secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, viceprimar al orașului Săveni și director executiv adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea... |
|
|
| A început modernizarea drumului județean Dobârceni – Murguța – Ștefănești | Luni, 10 iulie 2023, au început lucrările de modernizare a unui nou sector de drum de piatră! Este vorba de DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești. Lucrările, care se ridică la 44,6 milioane de lei, vor fi finanțate din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” (38,6 milioane de lei) și bugetul propriu al Consiliului... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi solicită acord de mediu pentru un proiect important! | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Construire platformă pentru amplasarea stocatorului de oxigen”, propus a fi amplasat în municipiul Dorohoi, B-dul Victoriei nr. 75, județul Botoşani. |
|
|
| Parohia Dealu Mare - „Tabăra din pridvorul satului” – prilej de a gusta frumusețea copilăriei curate - FOTOGALERIE | „Talentul câștigă jocuri, dar munca în echipă și inteligența câștigă campionate.” - Michael Jordan. |
|
|
| Medicii de la Secția Padiatrie a Spitalului Județean, parteneri în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” - FOTOGALERIE | Campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău” a ajuns, astăzi, la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. |
|
|
| Muniție distrusă prin explozie controlată, în poligonul militar de la Copălău - VIDEO | Astăzi, în poligonul militar Copălău, au fost distruse, prin explozie controlată, nouă proiectile de diferite calibre, o bombă de aruncător, calibru 82 mm, două grenade de mână defensive și 4.860 elemente de muniție (cartușe, focoase, corp bombă de aruncător, corp grenadă de mână defensive, gloanțe, tuburi cartuș). |
|
|
| Școală de vară pentru tinerii cercetători filologi organizată la Ipotești | Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă), organizează la Ipotești, în perioada 11-15 iulie 2023, ediția a V-a a Școlii... |
|
|
| Alexandra Huțu: „17 localități din județ au depus proiecte pentru centre de zi pentru copiii din familii vulnerabile” | În urma apelului de proiecte lansat de Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, 17 unități administrativ-teritoriale din județ au depus cereri de finanțare pentru construirea și amenajarea centrelor de zi din sistemul de protecție a copilului, ce au ca misiune prevenirea separării minorului de familie. Proiectele sunt finanțate... |
|
|
| Sediu ISU Botoșani s-a mutat temporar într-o altă locație | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani vă informează faptul că, începând cu data de 1 iulie 2023, își desfășoară activitatea într-un nou sediu. Acesta este situat pe Calea Națională, nr. 28 A, din municipiul Botoșani. |
|
|
| PSD Botoșani, reverență în fața geniului Leon Dănăilă, la pășirea în a zecea decadă | Un monument viu al medicinii românești, doctorul Leon Dănăilă a fost sărbătorit solemn de către parlamentarii PSD din Botoșani și liderii partidului cu ocazia împlinirii împlinirii a 90 de ani de viață. În ciuda vârstei, geniul născut pe meleagurile orașului Darabani continuă neobosit să slujească oamenii, salvând suflete, modelând... |
|
|
| Computer Tomograf de ultimă generație pentru Spitalul Județean Botoșani | Pacienții botoșăneni vor putea fi investigați cu ajutorul unui computer tomograf (CT) de ultimă generație, după ce acesta a primit avizul de funcționare din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, iar personalul medical a fost instruit în vederea utilizării lui. |
|
|
| Centru de Colectare cu Aport Voluntar (CAV) pentru Municipiul Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi se află în faza de implementare a proiectului „Înfiinţarea unui centru de colectare cu aport voluntar (CAV) în Municipiul Dorohoi, Judeţul Botoşani”, care a fost depus în cadrul apelului PNRR/2022/C3/1.A. |
|
|
| Opt localități din județul Botoșani vor beneficia de centre comunitare medicale integrate | La mijlocul lunii iunie Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea proiectelor depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru construirea sau reabilitarea și dotarea a 200 de centre comunitare integrate în zonele în care accesul la servicii medicale este deficitar. Suma alocată pentru acest program de investiții este... |
|
|
| DOROHOI - A V-a ediție a „Taberei din pridvorul satului” găzduită de Parohia Dealu Mare - FOTO | În perioada 06-08 iulie 2023, parohia Dealu Mare organizează a cincea ediție a „Taberei din pridvorul satului”, proiect inițiat și susținut de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin Asociația Tineretul Ortodox Român. |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - liceul TĂU! | Pentru viitorul tău și pentru desăvârșirea dezvoltării tale, la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi te așteaptă, în spații moderne și primitoare, o echipă energică și implicată care îți oferă sprijinul, timpul și răbdarea necesare pentru a-ți îmbogăți cunoștințele, pentru a progresa, pentru a te implica în... |
|
|
| Primăria Dorohoi – Comunicat: Prelungirea celei de-a doua runde de atragere de fonduri în cadrul Programului Prima conectare | Administrația Fondului pentru Mediu a hotărât să prelungească a doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR până pe data de 26 iulie 2023, ora 23.59, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare. |
|
|
| DOROHOOI - Lansarea celei de-a doua runde de atragere de fonduri în cadrul Programului Prima conectare | În perioada 26 mai 2023, ora 10.00 – 26 iunie 2023, ora 23.59, în limita bugetului alocat, se desfășoară a doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR. |
|
|
| Alexandra Huțu, PSD: „Încurajez unitățile de cult din Botoșani să aplice în 27-29 iunie la programul Casa Verde Fotovoltaice. 1334 de botoșăneni s-au înscris deja luna trecută” | Înscrierile în Programul Casa Verde Fotovoltaice se apropie de final. O noutate în acest an referitoare la Programul Casa Verde Fotovoltaice, este aceea că pot accesa fondurile puse la dispoziție de AFM pentru instalarea de panouri inclusiv unitățile de cult. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 380 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|