| Autoturism și țigări de contrabandă reținute cu focuri de armă la frontiera, la Păltiniș - FOTO&VIDEO | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.950 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 41.300 de lei și au reținut un autoturism marca BMW X5, în valoare de 30.000 de lei, suspect a fi implicat în activitatea de contrabandă. |
| | Carte de de identitate falsă, ascunsă într-o carte de rugăciuni, descoperită de polițiștii de frontieră botoșăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la o tânără din Republica Moldova, în bagajul căreia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. |
| | Aproape 50.000 de cartușe letale, fără documente prevăzute de lege, descoperite la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița cercetează pe un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care intenționa să ajungă în R. Moldova cu un transport de 49.900 de cartușe letale, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză. |
| | Permis ucrainean fals descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
| |
| Zi de 13 cu ghinion pentru contrabandişti. Ţigarete de peste 21.000 de euro confiscate de către poliţiştii de frontieră | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă,... |
| | VIDEO - Focuri de armă la Santa Mare, pentru reţinerea unor ţigarete de contrabandă | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu... |
| | Document de identitate fals, cumpărat cu 130 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova,... |
| | Paşapoarte false, descoperite pe gambele unui cetăţean moldovean | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean care avea... |
| | Document de identitate fals, cumpărat cu 350 de euro, descoperit la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova,... |
| | VIDEO - Țigări în valoare de peste 315.000 de lei, confiscate de către polițiștii de frontieră din Darabani, în urma obținerii unor informații. Polițiștii au folosit armamentul din dotare | Polițiștii de frontieră din Darabani au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 22.477 de pachete cu... |
| | Peste 1.000 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice | Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, precum şi într-o situaţie specială, în contextul dispunerii unor măsuri... |
| | Minorul din Concești, dat dispărut, a fost găsit de polițiști | Minorul în vârstă de 12 ani, din Concești, dat dispărut de familie astăzi după-amiază, a fost identificat pe raza localității de domiciliu, într-un... |
|
|
| Urmărit internațional de câteva zile, depistat la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţi pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, pe teritoriul Germaniei. |
|
|
| 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România, prilej al cercetașilor și tinerilor voluntari din județul Botoșani să planteze ,,Stejarul Unirii” pe malul râului Prut! | Sâmbătă, 27 martie 2021, la Stânca – Costești, pe malul râului Prut, în vecinătatea localității Ștefănești, cercetașii și tinerii voluntari din județul Botoșani au plantat ,,Stejarul Unirii”. La eveniment au participat elevi, oameni de cultură, profesori și cetățeni cu simț patriotic de pe tot teritoriul județului Botoșani.... |
|
|
| Țigări de zeci de mii lei reținute la Pomârla. Polițiștii de frontieră dorohoieni au folosit armamentul din dotare | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 6000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 60.100 de lei. Pentru reținerea țigaretelor a fost folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă. |
|
|
| Ţigarete de contrabandă de peste 70.000 de lei, descoperite la Darabani - FOTO&VIDEO | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 5000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 70.000 de lei. |
|
|
| Depistat la volan, deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autovehicul, deşi nu deţine permis de conducere. |
|
|
| Urmărit internațional, căutat prin Interpol, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova căutat de autorităţile din Federația Rusă pentru săvârşirea de infracţiuni în sfera economică. |
|
|
| Ţigări de contrabandă de peste 62.000 de lei, descoperite la Darabani | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 4.460 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 62.000 de lei. |
|
|
| Document fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals. |
|
|
| Autovehicul înmatriculat în Portugalia depistat de către polițiștii de frontieră dorohoieni, la Mihăileni, cu ITP fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism care avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) falsificată. |
|
|
| Document de identitate românesc fals, descoperit asupra unui cetățean moldovean | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, ascunsă în borseta unui bărbat din Republica Moldova. |
|
|
| Neavând dreptul de a intra legal în spațiul Schengen, un moldovean a încercat să treacă fraudulos frontiera | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși au depistat un bărbat din Republica Moldova care a încercat să treacă fraudulos frontiera de stat deoarece pe numele lui era emisă o alertă cu măsura de interzicere a intrării în spațiul Schengen. |
|
|
| Cetăţeni iranieni opriţi la Mihăileni, din drumul spre Schengen, de către polițiștii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat cinci cetăţeni din Iran, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în Spaţiul Schengen. |
|
|
| Ansamblu rutier cu documente false oprit la Stânca din drumul spre R. Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru ansamblul auto la volanul căruia se afla. |
|
|
| Audi cu documente false, depistat la Mihăileni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism care avea I.T.P. falsificat. |
|
|
| Cetăţeni afgani reţinuţi de către polițiștii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni afgani, care au fost depistaţi încercând să treacă ilegal frontiera cu Ucraina. |
|
|
| Microbuz blindat cu ţigarete de contrabandă descoperit la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse într-un microbuz, 25.000 ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 6.100 de lei, pe care un cetăţean moldovean a încercat să le introducă în țară, cu scopul comercializării pe piața neagră. |
|
|
| Identităţi false, cumpărate în Cehia | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni, în bagajele cărora au fost descoperite cărţi de identitate româneşti false. |
|
|
| Ţigarete de contrabandă de peste 91.500 de lei, descoperite la Crasnaleuca - VIDEO | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei. |
|
|
| Dosar penal pentru braconaj piscicol | Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unui bărbat care transporta aproximativ 44 kilograme de peşte, fără a deţine documente legale. |
|
|
| Autovehicul căutat de autoritățile spaniole, descoperit la frontiera de est | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, la controlul de frontieră un autoturism marca Volkswagen Golf 5, care figura în bazele de date ca fiind furat din Spania. |
|
|
| Autoturism radiat din circulaţie depistat de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iaşi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat la volanul unui autoturism radiat din circulaţie. |
|
|
| Ansamblu rutier condus fără drept | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un tânăr cu cetăţenie română, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 359 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Bombă de aruncător, rămasă neexplodată, descoperită pe un câmp de lângă Săveni | 336 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|