| Bărbat prins la Pomârla fără permis și cu mopedul neînmatriculat. Polițiștii de frontieră dorohoieni i-au făcut dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa a unui cetăţean român care a fost depistat încălcând regimul juridic al circulaţiei rutiere. |
| | Recomandările polițiștilor rutieri botoșăneni privind circulația în condiții de iarnă | Având în vedere avertizările meteorologice și carosabilul acoperit cu zăpadă, polițiștii recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere și să adapteze permanent viteza de rulare la condițiile de drum și trafic, astfel încât să le fie permisă oprirea în siguranță. |
| | Minor sub influența alcoolului, fără permis, a intrat cu mașina în șanț. S-a ales cu dosar penal | La data de 31 ianuarie 2021 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr de 17 ani, din comuna Albești, cu privire la faptul că a fost implicat intr-un accident rutier soldat cu pagube materiale. |
| | Bărbat din Săveni cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis | La data de 28 ianuarie 2021, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza, din orașul Săveni, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din aceeași localitate. |
| |
| Autoturism de lux recuperat de proprietar datorită poliţiştilor de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru... |
| | Tânăr depistat în timp ce conducea un autoturism fără permis și cu o alcoolemie de 0,76 mg/l | La data de 11 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Calea... |
| | Filtre rutiere în nordul județului. Aproape 100 de mașini verificate, amenzi de peste 22.000 de lei | În perioada 9-10 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani au organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia prevenirii... |
| | A intrat cu tractorul în șanț. Avea permisul suspendat | La data de 10 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea... |
| | Tânăr prins de polițiștii de frontieră dorohoieni, conducând fără permis | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr, care a fost depistat... |
| | Bărbat prins conducând cu permisul anulat | La data de 29 decembrie 2020 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control pe strada General Mihai Cucu din orașul Flămânzi,... |
| Fără permis și cu alcoolemie ridicată, a sustras o mașină și s-a izbit într-un zid | La data de 27 decembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Mihai Eminescu... |
| | Ţigări de contrabandă de peste 266.000 lei , reţinute cu focuri de armă la Bajura | Polițiștii de frontieră au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 19.000 de pachete cu ţigări de... |
|
|
| Bărbat depistat la controlul de frontieră cu autoturismul radiat din circulație și cu o bancnotă falsă, ascunsă în portofel | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a fost depistat, în trafic, conducând un autovehicul neînmatriculat și asupra căruia a fost găsită o bancnotă de 100 de dolari americani, care s-a dovedit a fi falsă. |
|
|
| Recomandările polițiștilor rutieri pentru condusul pe timp de iarnă | Iarna este sezonul în care condusul autovehiculelor implică mai multă atenție decât orocând. Polei, zăpadă, gheață, ceață, toate sunt elemente care facilitează producerea se accidente. |
|
|
| Înscris care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, falsificat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat un bărbat care a prezentat la control, pentru autovehiculul pe care îl conducea, un autocolant care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, ce s-a dovedit a fi falsificat.
|
|
|
| Autoturisme de peste 300.000 lei descoperite de polițiștii de frontieră la Vama Stânca, la doar câteva ore de la semnalarea furtului | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor trei autoturisme, care fuseseră introduse în bazele de date ca fiind semnalate furate din Cehia, doar cu câteva ore înainte de a se prezenta la controlul de frontieră. |
|
|
| Femeie scoasă din mașina răsturnată, de către un jandarm aflat în misiune | În această dimineață, în jurul orelor 11.00, un jandarm care executa o misiune de asigurare a securității transportului buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare a intervenit pentru salvarea victimei unui accident rutier produs la ieșirea din orașul Darabani. |
|
|
| Dosar penal pentru că a condus o motocicletă neînmatriculată, fără permis şi sub influenţa alcoolului | La data de 25 noiembrie 2020, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Trușești au oprit pentru control o motocicletă care nu avea numere de înmatriculare, condusă de un tânăr de 33 de ani din aceeași localitate. |
|
|
| Zeci de mașini controlate și amenzi de peste 5000 de lei aplicate în cadrul unei acțiuni a poliției rutiere | La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe linia identificării conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere privind oprirea/staționarea autovehiculelor în zona trecerilor pentru pietoni, abateri ce pot conduce la producerea de accidente... |
|
|
| Infracțiuni la regimul rutier | La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au oprit în trafic, pe strada Ion Pillat, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Albești, care avea o deplasarea sinuoasă. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor rutieri. Au fost legitimate 56 de persoane și verificate 49 de autovehicule | La data de 23 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe linia identificării conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere privind oprirea/staționarea autovehiculelor în zona trecerilor pentru pietoni. |
|
|
| Şi cu banii luaţi şi cu autoturismul radiat din circulaţie | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un autoturism marca Audi, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania. Pentru înmatricularea autoturismului pe teritoriul Lituaniei bărbatul a apelat la un conaţional căruia i-a plătit suma de 100... |
|
|
| Radiat în acte, dar totuşi în circulație | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care a fost depistat conducând un autovehicul neînmatriculat. |
|
|
| Teribilism sau inconştienţă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. |
|
|
| Femeie reținută pentru trei infracțiuni la regimul rutier | Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unei femeie de 39 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și furt în scop de folosință. |
|
|
| La volan, deşi ştia că nu are un permis de conducere corespunzător | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care conducea un ansamblu de vehicule, deşi ştia că permisul de conducere deţinut era necorespunzător categoriei din care făcea parte mijlocul de transport respectiv. |
|
|
| Dosar penal pentru un bărbat din Darabani. Avea permisul suspendat și mașina nu avea asigurare | La data de 15 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada Tineretului din orașul Darabani, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani. |
|
|
| Tânăr din Vorona prins conducând fără permis și sub influența alcoolului | La data de 13 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit în trafic, pe drumul județean DJ 207N în comuna Curtești, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona. |
|
|
| Bărbat din Hudești prins conducând fără permis și sub influența alcoolului | La data de 11 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din comuna Hudești. |
|
|
| Bărbat fără permis şi sub influenţa alcoolului, a intrat cu maşina într-un copac | La data de 8 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au surprins în trafic, pe un drum sătesc din localitatea Hlipiceni, un autoturism care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. |
|
|
| Bărbat reținut pentru infracțiuni la regimul rutier | La data de 04 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 42 de ani, din comuna Blândești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
|
|
|
| Bărbat din județ prins la volan fără permis și cu alcoolemie exagerată | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat, la data de 03 noiembrie 2020, pe drumul național DN 29 D, dinspre Stăuceni înspre municipiul Botoșani, un autoturism care avea o deplasarea sinuoasă. |
|
|
| Peste 70 de autovehicule și peste 80 de persoane, verificate în cadrul unei acțiuni desfășurată astăzi dimineață, de către polițiști și reprezentanți ai ISCTR | În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Botoșani, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane. |
|
|
| Fără permis de conducere depistat conducând un moped | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a fost depistat în trafic conducând un moped, fără a deține permis de conducere. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 391 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 382 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 378 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 376 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|