Vicele Constantin Bursuc: Cu siguranţă vom primi 40.000 de lei de la CJ pentru Zilele Dorohoiului. Posibil să vină Holograf şi Voltaj | Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi vor beneficia în premieră şi de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. Cel puţin aşa afirmă viceprimarul Dorohoiului, Constantin Bursuc, care a declarat că, în urma discuţiilor avute cu şeful său de partid, preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu, acesta ar fi de acord... |
| Ţurcanu anunţă un târg puternic la Popăuţi cu Antonescu şi Botgros | Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a anunţat intenţia de a organiza un nou Târg Județean Agro Zoo Botoșani la Staţiunea de Cercetare Popăuţi care să întreacă cu mult precedentele ediţii.
|
| Şeful CJ Florin Ţurcanu ameninţă cu greva foamei - AFLĂ de ce | Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a afirmat că va apela la o metodă inedită de a atrage atenţia forurilor superioare de la Bucureşti cu privire la situaţia drumului Botoşani – TG. Frumos care nu a fost reabilitat nici până la acest moment în ciuda numeroaselor promisiuni privind alocarea fondurilor necesare.
|
| Viceprimarul Bursuc şi alte zeci de liberali au mărşăluit la Botoşani | Aproximativ 40 de liberali dorohoieni au participat joi seară la marşul pentru susţinerea demiterii lui Traian Băsescu, organizat de Uniunea Social Liberală în municipiul reşedinţă de judeţ. Astfel, ei s-au alăturat celor aproximativ 1000 de membri şi simpatizanţi ai PSD, PNL şi PC care au mărşăluit cale de câţiva kilometri pe străzile... |
| |
Nemulţumirile agricultorilor prezentate conducerii judeţului | Taxele şi impozitele prea multe şi prea mari, dubla impozitare a motorinei, numărul prea mare de documente la transportul cerealelor, întârzierile... |
| Vicele Constantin Bursuc nemulţumit de biroul său | Viceprimarul Dorohoiului Constantin Bursuc este nemulţumit de biroul în care îşi desfăşoară activitatea şi doreşte igienizarea şi remobilarea... |
| Ţurcanu : Nu dau la PSD nici o funcţie | Funcţia de vicepreşedinte este singura pe care social-democraţii o vor deţine se pare la nivelul Consiliului Judeţean şi al unităţilor subordonate.... |
| Prefectul Constantinescu prezent la învestirea noului primar din Flămânzi | Sala de consiliu din cadrul primăriei Flămânzi a foast arhiplină cu ocazia învestirii noului primar. Ceremenia a avut loc duminică dimineaţă, fiind... |
| Primarul de Săveni învestit de prefectul judeţului. La şedinţă a fost prezent şi deputatul Dolineaschi | Astăzi a început cel de-al treilea mandat la conducerea primăriei din Săveni pentru Relu Tîrzioru, câştigătorul competiţiei electorale pentru... |
| Directorul Nova Apaserv şi-a dat demisia! | Maricel Georgescu, directorul Nova Apaserv, şi-a dat demisia din funcţie, înaintând-o Adunării Generale a Acţionarilor. În locul său la conducerea... |
| Vicele Clim tot mai aproape de şefia DJDP | Calea spre noua funcţie, de director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani, este deschisă pentru actualul viceprimar al Dorohoiului,... |
| Şeful de la Apă dispus să demisioneze, s-a stabilit deja interimarul | Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a făcut deja un plan de rezolvare a situaţiei dificile pe care o traversează operatorul de apă şi canalizare.... |
|
|
| Consilierii judeţeni au fost validaţi în funcţii. Printre ei sunt şi cinci dorohoieni | Miercuri a avut loc validarea celor 32 de consilieri judeţeni aleşi în urma alegerilor locale de pe data de 10 iunie. După depunerea jurământului, consilierii judeţeni au votat componenţa comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean. |
|
|
| Vicele Clim ofertat pentru preluarea conducerii DJDP | Sorin Alin Clim, actualul viceprimar al Dorohoiului, va fi cel mai probabil de luna viitoare noul director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP). El a declarat că a primit această ofertă din partea noului preşedinte a Consiliului Judeţean, şeful liberalilor din judeţ, Florin Ţurcanu. |
|
|
| Florin Ţurcanu a fost învestit în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean | Sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ s-a dovedit neîncăpătoare luni la amiază, la instalarea noului preşedinte al Consiliului Judeţean. Peste 200 de persoane, majoritatea oficialităţi, au ţinut să ia parte la ceremonia de învestire a lui Florin Ţurcanu. |
|
|
| Aproape 9000 de dorohoieni l-au votat pe Florin Ţurcanu pentru şefia CJ | La alegerile din 10 iunie dorohoienii au acordat un vot masiv şi lui Florin Ţurcanu, candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean din partea USL. El a primit 8737 de voturi, din cele 13029 valabil exprimate, reprezentând 67,05%, însă cu 1,13% sub scorul obţinut de USL pentru alegerea componenţei Consiliului Judeţean. |
|
|
| Ţurcanu a demisionat din Parlament, luni va fi instalat în fruntea CJ | Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, va fi instalat în funcţie luni, 18 iunie. Ceremonia de investire va avea loc la ora 14.00, în sala de şedinţe de la Consiliul Judeţean. |
|
|
| Patru dorohoieni în viitorul Consiliu Judeţean | Biroul Electoral Judeţean a validat marţi mandatele celor 32 de consilieri judeţeni, desemnaţi în urma alegerilor de duminică. Din viitorul Consiliu Judeţean vor face parte şi patru dorohoieni. Este vorba de inginerul Paul Ioan Pavăl şi medicul Emilian Vamvu, ambii de la USL, clasaţi pe locurile 8 respectiv 16, medicul Valerian Andrieş din... |
|
|
| Florin Ţurcanu câştigătorul preşedinţiei Consiliului Judeţean | Biroul Electoral Judeţean a finalizat astăzi centralizarea voturilor de la toate cele 417 secţii de votare din judeţul Botoşani. În urma acestei proceduri, deputatul PNL Florin Ţurcanu, din partea USL, a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean obţinând 101.837 voturi, adică 51,62%. |
|
|
| Andrei Dolineaschi transmite felicitări primarului Alexandrescu din partea lui Ponta şi Dragnea | Deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi s-a arătat deosebit de încântat de rezultatele obţinute de primarul Dorin Alexandrescu şi USL la alegerile locale de duminică. Deputatul a ţinut să transmită public prin intermediul Realităţii Dorohoiene, felicitările sale dar şi ale conducerii centrale a PSD, primarului şi echipei de campanie de... |
|
|
| Un nou atac din partea lui Ţâbuleac împotriva lui Ţurcanu | Odată cu apropierea datei alegerilor, bătălia electorală capătă accente dure. Dacă în urmă cu o zi, candidatul Mişcării pentru Botoşani la Consiliul Judeţean, Mihai Ţâbuleac, trimitea presei un comunicat în care contracandidatul său de la USL, Florin Ţurcanu apărea în Parlament votând la două mâini, de acestă dată Mihai Ţâbuleac... |
|
|
| Comunicat de presă Mihai Ţâbuleac - COMPARAŢI ŞI VOTAŢI! | La numai două luni după ce a devenit deputat, Florin Ţurcanu este prins de televiziunile centrale încălcând regulamentul Camerei Deputaţilor şi votând la două mâini, adică şi pentru un coleg absent. Este primul şi ultimul parlamentar din istoria judeţului prins într-o asemenea ipostază. |
|
|
| Fratele deputatului Florin Ţurcanu numit de Ponta secretar de stat | Fratele deputatului PNL Florin Ţurcanu a fost numit miercuri preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Decizia a fost semnat de premierul Victor Ponta în cadrul unui pachet de de 14 învestiri în funcţie.
|
|
|
| Ministrul Sănătăţii este botoşănean şi este naşul de cununie al lui Florin Ţurcanu | Vasile Cepoi, ministrul sanatatii in Guvernul Ponta, este botosanean si este nasul de cununie al deputatului Florin Turcanu. Cepoi a fost pana acum secretar de stat in Ministerul Sanatatii. |
|
|
| Lista USL pentru CJ lăsată în aer la Biroul Electoral Judeţean | Lista Uniunii Social Liberale pentru Consiliul Judeţean nu a fost admisă, cel puţin deocamdată, de către Biroul Electoral Judeţean. Aceasta a fost depusă luni de către mai mulţi lideri ai formaţiunilor componente şi nici până la această oră BEJ nu a publicat hotărârea privind înregistrarea ei, aşa cum s-a întâmplat în cazul Mişcării... |
|
|
| Câmpanu candidează la şefia CJ – Botoşănenii nu aveau un candidat de luat în seamă | Fostul lider judeţean al liberalilor şi-a anunţat vineri candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean. El a făcut public acest lucru după ce atât Biroul Permanent Naţional, cât şi Biroul Permanent Judeţean al Uniunii Naţionale pentru Progresul României au hotărât ca formaţiunea să meargă pe liste separate la alegerile locale.... |
|
|
| USL Botoşani în prag de explozie – Partenerul de coaliţie dă de pământ cu Ţurcanu | După luni de tăcere conservatorii botoşăneni au ieşit la rampă şi au făcut-o extrem de dur. Preşedintele PC a adus o ploaie de acuzaţii liderului de la PNL, adică partenerului din Alianţa de Centru Dreapta (ACD). Paul Onişa a arătat că prin acţiunile pe care le întreprinde Florin Ţurcanu încalcă atât prevederile din protoclul de... |
|
|
| Senatorul Dan Şova la Dorohoi: Vom aplica măsuri economice liberale şi politică socială democrată | Senatorul PSD Dan Şova a fost prezent sâmbătă la Dorohoi unde a participat la o întâlnire cu conducerea judeţeană a USL, primari din cele două formaţiuni politice, PSD şi PNL precum şi membri ai celor două partide din Dorohoi. Vizita parlamentarului la Dorohoi a venit în urma invitaţiei adresată de deputatul Andrei Dolineaschi şi a... |
|
|
| A doua zi de proteste la Botoşani cu participarea politicienilor USL. Protestele s-au terminat cu Jos taxa auto şi Jos beţivul | ... |
|
|
| A patra zi de PROTESTE în ŢARĂ: Sute de persoane s-au adunat în pieţele marilor oraşe, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale | Sute de persoane s-au adunat şi astăzi pentru a protesta împotriva Guvernului şi a Preşedintelui. În ţară, protestatarii au început să se strângă în jurul orei 14.00. Până în momentul de faţă nu a fost raportat niciun incident.
|
|
|
| După 22 de ani democraţia este în pericol-Comunicat de presă USL | Conducerea judeţeană a USL revine cu un comunicat în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pericolul instaurării unui regim dictatorial în România. Ca un argument în plus, Gheorghe Marcu şi Florin Ţurcanu, preşedinţii PSD respectiv ACD, evocă recenta decizie de comasare a alegerilor, luată prin asumarea de răspundere, de către... |
|
|
| PSD-iştii lui Marcu câştigă meciul primarilor cu PNL-iştii lui Ţurcanu | Social-democraţii vor avea mai mulţi candidaţi pe listele de la alegerile locale în cadrul Uniunii Social Liberale. O recunoaşte chiar liderul judeţean al liberalilor.
Potrivit acestuia, în 90% dintre localităţi s-au stabilit deja candidaţii şi din datele contabilizate până în prezent reiese că PSD va avea cu şapte-opt mai mulţi decât... |
|
|
| Victor Ponta şi Crin Antonescu la Dorohoi. Baie de mulţime între grătare, mici şi bere | Aşa după cum Realitatea Dorohoiană v-a informat în urmă cu puţin timp, aşteptata vizită a copreşedinţilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-a confirmat. Cei doi politicieni au ajuns la Dorohoi în jurul orei 17, însoţiţi de eurodeputatul PSD Daciana Sârbu, soţia lui Victor Ponta, preşedinţii judeţeni PSD şi PNL, Gheorghe Marcu... |
|
|
| Târgul de la Popăuţi deschis cu ameninţări de demitere | Început furtunos la a doua ediţie a Târgului Agro-Zoo de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Popăuţi. Pe la 13:15, la ceva mai mult de o oră de cea anunţată iniţial pentru deschiderea oficială a târgului, principalii organizatori au urcat pe scenă pentru a se adresa fermierilor. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 766 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|