| Căutare: arestare preventiva |
| Botoșănean cercetat de polițiști după ce a amenințat o persoană. Bărbatul a fost reținut | La data de 5 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 32 de ani, din municipiul Botoșani , cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
|
| | Trei tineri din Lunca reținuți de polițiști după ce s-au încăierat în centrul Botoșaniului | La data de 5 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, din comuna Lunca, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe. |
| | Tânăr din Botoșani reținut pentru lovire și alte violențe | La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. |
| | Dorohoian reținut de polițiști după ce a fost prins conducând o mașină neînmatriculată, fără a avea permis de conducere | La data de 23 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat. |
| |
| Alcoolistul anului reținut de polițiști. A fost prins la volan cu o alcoolemie de 3,11 g alcool pur în aerul expirat | La data de 16 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui... |
| | Bărbat din Galați reținut după ce a furat mașina unui botoșănean - VIDEO | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, de 35 de ani, din județul Galați, după ce a furat... |
| | Patru persoane au fost reținute pentru că s-au agresat reciproc în urma unei șicanări în trafic - VIDEO | La data de 15 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele... |
| | Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, chiar de inspectorul șef al IPJ BOTOȘANI | ... |
| | Dorohoian reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Avea o alcoolemie de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 27 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat,... |
| | Bărbat din Corlăteni reținut pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis | La data de 24 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele... |
| | Tânăr reținut de polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și sub influența alcoolului | Astăzi, 25 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe... |
| | Cămătar reținut de către polițiști! Percepea dobânzi de 100 de lei pe zi - VIDEO | La data de 20 august 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele... |
|
|
| Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție | La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. |
|
|
| Dorohoianul care a intrat cu mașina într-un stâlp a fost reținut și este cercetat pentru că a refuzat prelevarea de mostre de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 61 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge. |
|
|
| Bărbat din Suharău reținut de către polițiști pentru conducere sub influența alcoolului | La data de 18 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 61 de ani, din comuna Suharău, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Tânăr reținut după ce a ucis două capre ale unui vecin | Miercuri, 13 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din orașul Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept. |
|
|
| Tânăr cercetat pentru trafic de droguri - FOTO&VIDEO | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 18 ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic... |
|
|
| Prinși de polițiștii din Dorohoi imediat după ce au spart un magazin - VIDEO | La data de 25 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din municipiul Dorohoi, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. |
|
|
| Suceveancă reținută de polițiștii din Botoșani după ce a condus deși avea nu avea acest drept | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei de 57 de ani, din județul Suceava. |
|
|
| Tânăr din Albești reținut pentru tentativă de viol! | La data de 17 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Albești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la viol. |
|
|
| Botoșănean reținut după ce a lovit o persoană pe o terasă din municipiu | La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 59 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. |
|
|
| Bărbat reținut pentru uciderea animalelor | La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din comuna Stăuceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept și folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor... |
|
|
| Bărbat din Durnești reținut pentru furt de bunuri, în valoare de aproximativ 20.000 de euro - VIDEO | La data de 8 iulie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 58 de ani, din comuna Durnești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată. |
|
|
| Dorohoian reținut de către polițiști pentru conducere sub influența alcoolului | La data de 7 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 52 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Bărbat din Suceava reținut de polițiștii botoșăneni, după ce a sustras 16.000 de lei din casa unei bătrâne | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din județul Suceava, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Bărbat reținut după ce a furat bani din casa unei bătrâne | La data de 24 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 ani, din localitatea Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Bărbat din Constanța reținut pentru pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice | La data de 18 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din județul Constanța, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
|
|
|
| Botoșănean reținut după ce nu a respectat ordinul de protecție provizoriu - VIDEO | La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și violare de domiciliu. |
|
|
| Tânăr reținut pentru infracțiuni la regimul rutier, săvârșite pe raza comunei Vorniceni | La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere a unui autovehicul neînmatriculat și conducere a unui vehicul cu număr fals... |
|
|
| Procesul de votare a început astăzi fără incidente, în județ - VIDEO | Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional constituit în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit. |
|
|
| Tânăr reținut după ce a fost prins transportând peste 60.000 de pachete de țigări | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din orașul Ștefănești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. |
|
|
| Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 16 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore pe numele unui bărbat, din comuna Șendriceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO | La data de 14 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinesti au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față un bărbat de 38 de ani, din comuna Ungureni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere. |
|
|
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | Tânărul dorohoian prins de către polițiști cu focuri de armă noaptea trecută, după ce a furat produse electronice dintr-un easybox, a fost reținut de către polițiștii dorohoieni pentru 24 de ore. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1281 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 611 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|