| Femeie rănită într-un accident, ajutată de doi pompieri care se întorceau dintr-o misiune | Un nor de praf pe un drum interes circulat nu poate fi un semn bun. Dincolo de el, sigur sunt oameni care au nevoie de ajutor.
Așa s-au gândit plt.adj.șef Dragoș Hudișteanu și plt.adj. Cătălin Grindei, subofițeri în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care, în această dimineață, se întorceau dintr-o misiune, dinspre Flămânzi... |
| | Ziua și accidentul! O nouă coliziune între o mașină și trenul Dorohoi-Iași | Un accident feroviar a avut loc în satul Larga Jijia, comuna Movileni, din judeţul Iaşi. Un autoturism marca Ford, cu două persoane la bord, a fost lovit de trenul personal Regio 16521, care a plecat din Iaşi la 14:30 |
| | Un al doilea tânăr a murit în urma accidentului rutier petrecut astăzi dimineață | Un alt tânăr, aflat în mașina morții, a decedat în urma rănilor suferite în accidentul de astăzi dimineață, de pe raza localității Călinești, orașul Bucecea. Astfel, bilanţul tragic a ajuns la doi tineri decedați, cel de-al treilea treilea se află la spital. |
| | Fiul patronilor de la Popasul Cucorăni a murit astăzi într-un cumplit accident de circulație | Fiul patronilor de la cel mai cunoscut restaurant din zona de Nord a Moldovei, „Popas Cucorăni”, a decedat, duminică dimineață, într-un accident rutier produs în apropierea localității Cervicești. |
| |
| "Un cămin sigur pentru copilul tău" - Atenție la obiectele mici care pot fi înghițite de copilași sau băgate în nas! | Copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, vor să experimenteze lucruri noi. De aceea este foarte important ca aceștia să fie... |
| | Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste, pilotul care s-a catapultat, a fost evaluată de o echipă medicală din SUUMC. Pilotul a fost internat la ATI | Locotenent-comandorul Andrei Criste, pilotul aeronavei MIG 21 LanceR prăbușită marți, 20 aprilie, în județul Mureș, care a fost transportat la Spitalul... |
| | STOP accidentelor casnice în care sunt implicați copiii! Proiect unic la nivel național derulat de ISU Botoșani | Campania de informare a adulților ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae... |
| | Accident rutier în pădure la Baisa | Un accident rutier a avut loc dumincă după-amiază pe drumul ce leagă Botoşani de Suceava. În pădure la Baisa, un autoturism cu numere de Suceava,... |
| | Dorohoian de 90 de ani găsit mort în propria casă | ... |
| | Accident de circulație grav petrecut la Avrămeni. Un tânăr de 21 de ani a murit | Un accident rutier grav a avut loc în această dimineaţă pe raza localității Aurel Vlaicu, comuna Avrămeni. Un tânăr de 21 de ani a murit, în... |
| | Femeie în comă transportată cu elicopterul la Iaşi | O femeie de 41 de ani din Brăești a fost transportată cu elicopterul la Iaşi, după ce a căzut cu capul de ciment. Anterior, femeia a ajuns la Spitalul... |
| | Bărbat din Conceşti, în stare gravă, luat cu elicopterul SMURD şi dus la un spital de specialitate din Iaşi | Un Bărbat de 67 de ani din Conceşti a fost luat astăzi cu elicopterul SMURD şi transportat la un spital de specialitate din Iaşi. |
|
|
| Copil ucis de tren în Cătămărăști | Moarte cumplită pentru un copil de 12 ani, astăzi, la amiază.
Un băiat de 12 ani, care locuiește în Cătămărăști Deal, a fost lovit violent de un tren care asigură legătura Botoşani – Suceava.
|
|
|
| Şoferul implicat în accidentul de la Dealu Mare a decedat la spitalul Dorohoi | Şoferul implicat în accidentul de la Dealu Mare, din urmă cu câteva ore, a decedat la spitalul din Dorohoi. Bărbatul a intrat în depăşirea a două maşini care mergeau pe sensul lui de mers, iar la revenirea pe banda pe care circula, spre Botoşani, maşina a intrat în derapaj, din cauza vitezei, bărbatul a pierdut controlul volanului i s-a... |
|
|
| Dorohoiancă călcată de o betonieră. A murit în drum spre spital | O bătrână din Dorohoi a fost acroșată de o betonieră, roțile mastodontului trecând peste aceasta și prinzându-i piciorul. Totul s-a întâmplat astăzi, pe strada Sălciilor, femeia fiind târâtă de betonieră circa 4,5 metri. Victima a decedat în ambulanţă, în drum spre spital.
|
|
|
| Coronavirus - Bilanţ negru. S-a ajuns la 90 de decese în România | În urmă cu scurt timp au fost anunţate alte patru decese în România, ceea ce face ca numărul celor decedaţi din cauza coronavirusului să se ridice la 90. |
|
|
| FOTOGALERIE - „Un cămin sigur pentru copilul tău”– 10 sfaturi utile pentru părinți! | O serie de zece reguli pentru siguranța copiilor a fost transmis, luni, locuitorilor din comuna Hudești de către pompierii botoșăneni, în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău!“. |
|
|
| Accident de circulaţie grav la marginea Dorohoiului | Un accident grav de circulaţie, soldat cu două victime, s-a produs , luni dimineață, la marginea Dorohoiului, în localitatea Pascari, din comuna Șendriceni. Șoferul vinovat de producerea accidentului se afla în stare de ebrietate. |
|
|
| FOTOGALERIE - ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, campanie derulată de pompierii botoşăneni | Campania de informare și responsabilizare a adulților ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în ultimele șase luni, a determinat conștientizarea de către părinți a pericolelor la care sunt expuși copiii în mediul casnic. |
|
|
| Accident mortal, în această seară, la Cândeşti | Un bărbat din județul Botoșani a avut parte de un sfârșit cumplit după ce a fost victima unui accident rutier. Incidentul a avut loc miercuri noapte, pe drumul național care traversează localitatea Cândești, informează monitorulbt.ro. |
|
|
| FOTOGALERIE - Incendiu de amploare în zona industrială a Botoşaniului. Planul Roşu de Intervenţie declanşat în cadrul exerciţiului ISU | Aproape 100 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgenta au participat astăzi, la un amplu exercițiu organizat în zona industriala a municipiului Botoșani. |
|
|
| Planul Roşu de intervenţie, în domeniul situaţiilor de urgenţă, declanşat, mâine, la Botoşani | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară marți, 19 noiembrie a.c., între orele 11.30 – 14.00, un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență ca urmare a izbucnirii unui incendiu... |
|
|
| Accident de circulaţie grav la marginea Dorohoiului - FOTO | Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a dat de mai multe ori peste cap și a ajuns pe un câmp. |
|
|
| Accident mortal la Carasa | Un cumplit accident de circulaţie a avut loc ieri după-amiază în judeţul Botoşani, când un bărbat a murit, unul a fost grav rănit şi alte două femei au ajuns şi ele la spital. Evenimentul rutier a avut loc în centrul localităţii Carasa, din comuna Corlăteni, iar cel care l-a produs îşi serba ieri ziua onomastică. |
|
|
| Bărbat rănit după ce a intrat cu tractorul într-un copac | Un bărbat a ajuns, miercuri, la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Acesta se afla la volanul unui tractor şi la un moment dat a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un copac. |
|
|
| „Un cămin fără pericole pentru copilul tău” - recomandările pompierilor pentru prevenirea arsurilor la copii | În sezonul rece, creşte numărul copiilor care ajung la spital cu arsuri. Statistica arată că în ultimii şase ani, 642 de copii din judeţul Botoşani au ajuns la spital după ce au suferit arsuri în diverse împrejurări. Numai în acest an, 68 de copilaşi au ajuns pe patul de spital după ce s-au opărit cu apă fierbinte. Alţi 74 de... |
|
|
| Acident grav în centrul Dorohoiului. Patru victime, dintre care doi copii, internate în spital - FOTOGALERIE | Un accident grav de circulaţie, din care a rezultat rănirea a două femei şi a doi copii, a avut loc astăzi în Dorohoi, la intersecţia străzilor George Enescu cu Vasile Alecsandri, în dreptul Băncii Jijia. |
|
|
| Accident rutier violent la Pădureni. Un tânăr în spital şi două maşini avariate grav-FOTOGALERIE | Un tânăr internat în spital şi două autoturisme avariate serios, sunt rezultatul unui accident petrecut astăzi, în jurul orei 11,30, în apropierea centrului localităţii Pădureni, comuna Şendriceni. |
|
|
| Traumatismele, cauza frecventă pentru care copiii ajung la spital | În ultimii patru ani, aproape 3.000 de copii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au avut de suferit de pe urma unor accidente casnice, potrivit datelor statistice oferite de specialiştii Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani. 700 dintre aceştia au ajuns la camera de gardă a Secţiei de... |
|
|
| Accident deosebit de grav: Biciclist izbit în plin pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi! | Accident grav de circulație produs joi, 17 septembrie 2015, în jurul orei 08:40, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, în apropierea Școlii Gimnaziale „A.I. Cuza”. |
|
|
| Accident rutier la Dorohoi. Tânăr ajuns la spital cu multiple traumatisme |
Un tânăr de 15 ani, care locuieşte în unul din apartamentele Complexului „Amicii” din Dorohoi, a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o maşină. Evenimentul s-a petrecut astăzi, miercuri 15 aprilie, în jurul orei 16,30, pe strada Dumbrava Roşie, în zona Detaşamentului de pompieri. |
|
|
| Accident cumplit la Dorohoi – Bărbat ucis de teribilismul unui tânăr şofer începător VEZI FOTOGALERIE |
Un bărbat decedat, soţia acestuia în spital cu răni grave şi două maşini distruse, acestea sunt consecinţele teribilismului unui tânăr şofer începător care a confundat şoseaua cu pista de raliuri. |
|
|
| Două dintre victimele accidentului de la Cucorăni transferate la Iaşi | Două dintre victimele accidentului rutier de la Cucorăni, petrecut în această dimineaţă, au fost transferate la o clinică de specialitate din Iaşi, din cauză leziunilor grave suferite. |
|
|
| Astăzi dimineaţă: Un cadru militar s-a dat cu maşina peste cap la Cucorăni! | Două persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce şoferul unui autoturism VW Passat s-a dat cu maşina peste cap în apropierea de Cucorăni, la intersecţia drumului naţional Botoşani-Dorohoi cu drumul care merge către Bucecea. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 601 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 365 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 363 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 361 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|