O bombă şi o grenadă din timpul războiului descoperite lângă un depozit de gunoi din judeţul nostru | Descoperire neobişnuită şi extrem de periculoasă la Călăraşi, unde un bărbat a găsit două elemente de muniţie lângă un depozit de gunoi. Solicitaţi să intervină, pirotehniştii au ridicat muniţia şi au transportat-o în poligonul de la Copălău, îndepărtând astfel pericolul. |
| PP-DD şi-a depus candidaturile cu foşti şefi de partid în frunte | Partidul Poporului – Dan Diaconescu este a doua formaţiune din judeţ care şi-a depus lista de candidaţi la alegerile parlamentare. A făcut-o luni dimineaţă la Biroul Eelectoral Judeţean (BEJ). |
| Viceprimarul Constantin Bursuc şi-a renovat biroul din primărie pe cheltuiala sa | La patru luni de la instalarea în funcţie, viceprimarul Constantin Bursuc a reuşit să-şi renoveze biroul. Deşi această intenţie viceprimarul a anunţat-o încă din luna iulie, punerea în practică a fost întârziată din cauză că biroul situat la etajul întâi a primăriei a fost ocupat timp de două luni de controlorii Curţii de Conturi.... |
| Trei români au murit într-un accident groaznic pe A3 în Germania | În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc un grav accident pe Autostrada 3 din nord-estul regiunii Bayern din Germania.Un microbuz în care se aflau şase români a intrat cu mare viteză într-un tir din Bulgaria. Poliţia germană a anunţat că accidentul s-a produs în zona localităţii Offenberg, aflată la aproximativ 20 de kilometri de... |
| |
USL a depus lista de candidaţi la Biroul Electoral Judeţean | Uniunea Social Liberală Botoşani şi-a depus sâmbătă dimineaţă lista de candidaţi la Biroul Electoral Judeţean (BEJ). Cu o întârziere de 20... |
| România trece la ORA DE IARNĂ în noaptea de sâmbătă spre duminică | România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 28 octombrie,... |
| Noi linii de finanţare pentru proiectele pe fonduri UE | Reprezentanţii autorităţilor locale, ai ONG-urilor şi ai stucturilor de dialog social au aflat zilele trecute la Prefectură că în anul 2013 se vor... |
| Casă incendiată de un fumător neglijent | O familie din satul Nicolae Bălcescu, oraşul Flămânzi, a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu generat cel mai probabil de... |
| Şeful Jandarmeriei Române schimbat din funcţie | Generalul Gavrilă Pop a fost înlocuit, marţi, de la conducerea Jandarmeriei Române, cu colonelul Mircea Olaru, printr-un ordin al ministrului Mircea... |
| Un avion de mici dimensiuni s-a PRĂBUŞIT în Giurgiu. Pilotul a DECEDAT | Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică, în apropierea aerodromului Comana din judeţul Giurgiu, pilotul aparatului de zbor, un bărbat... |
| Ce spune Cristi Minculescu despre motivele pentru care a părăsit Iris | Cristi Minculescu a declarat, joi seară, că a părăsit Iris pentru că nu a mai găsit un numitor comun în ceea ce priveşte activitatea viitoare... |
| COMUNICAT ISU - Atenţie! Flăcările Omoară Copii! | Un copil pe săptămână arde în România. Extrem de dureros, dar, din păcate statisticile ultimilor doi ani şi jumătate arată că, la nivelul ţării,... |
|
|
| Prins de poliţiştii de frontieră cu coletele cu ţigări în spate | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au depistat şi reţinut un cetăţean român care intenţiona să introducă ilegal în România 5.500 pachete cu ţigări de contrabandă.
|
|
|
| Blaga, despre lansarea candidaţilor USL concomintent cu Congresul PPE: Atâta îi duce capul, atâta fac | Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a fost întrebat, miercuri dimineaţă, cum comentează organizarea de către reprezentanţii USL a lansării candidaţilor la parlamentare concomitent cu Congresul PPE, el răspunzând: "Atâta îi duce capul, atâta fac". |
|
|
| USL îşi lansează candidaţii la parlamentare miercuri, pe National Arena | USL îşi lansează miercuri, pe National Arena, candidaţii la alegerile parlamentare, în prezenţa liderilor formaţiunilor componente, organizatorii anunţând prezenţa a 80.000 de susţinători. Evenimentul are loc concomitent cu Congresul PPE, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului. |
|
|
| Sediul PSD din Botoşani a fost spart de hoţi | Atacul la sediul social democraţilor a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică şi a fost descoperit dimineaţă în jurul orei 7:00 de unul dintre membrii partidului. Jumătate de oră mai târziu, două maşini de poliţie au ajuns la faţa locului. |
|
|
| PREMIILE NOBEL 2012: Uniunea Europeană a primit premiul Nobel pentru pace | Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2012 a fost atribuit, vineri, Uniunii Europene, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, confirmând oficial o informaţie dezvăluită cu puţin timp înainte de televiziunea publică NRK. |
|
|
| Guvernul suplimentează sprijinul financiar pentru crescătorii de animale | Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care suplimentează sprijinul financiar destinat crescătorilor de animale, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului, Andrei Zaharescu. |
|
|
| Dorohoianul Ioan Domonco nu s-a mai prezentat la examenul pentru postul de inspector şef adjunct la ITM | Concursul desfăşurat în data de 9 octombrie, pentru ocuparea postului vacant de inspector şef adjunct în cadrul compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă, nu a avut finalitate, candidaţii înscrişi nereuşind să promoveze examenul, unii fiind respinşi în timp ce Ioan Domonco nu s-a mai prezentat. |
|
|
| Codul Galben de vânt, prelungit pentru judeţul Botoşani | Meteorologii au prelungit Codul Galben de vânt până la ora 15.00. Potrivit avertizării meteorologice transmise de Centrul Meteorologic Regional Moldova, pe raza judeţului Botoşani vor avea loc intensificări de vânt, care vor depăşi la rafală 70 km/h. Astfel, Codul Galben de vânt s-a prelungit cu şase ore, faţă de avertizarea de fenomene... |
|
|
| Se asfaltează la Dealu Mare | Prefectul Adrian Constantinescu aduce o veste bună tuturor celor care circulă pe drumul naţional 29 D, de la Botoşani spre Truşeşti şi Stânca. Sectorul de circa 360 de metri din zona Dealu Mare va fi, în sfârşit, asfaltat. Drumul surpat la scurt timp după construcţie va ajunge la forma cerută de standarde. |
|
|
| Guvernul cere acordul FMI să vândă Oltchim prin negociere cu un investitor, nu la licitaţie deschisă | Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim (OLT) să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine, a anunţat, marţi seara, premierul Victor Ponta. |
|
|
| Lansarea candidaţilor USL va avea loc pe 17 octombrie | Lansarea celor peste 400 de candidaţi ai Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare din 9 decembrie va avea loc pe 17 octombrie, la Bucureşti, în perioada următoare fiind finalizate listele care îi cuprind pe aceştia, a anunţat marţi seară preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii. |
|
|
| Prefectul: Problemele sindicaliştilor se discută deja la Bucureşti – Comunicat de presă | Instituţia Prefectului a înmânat în această dimineaţă liderilor sindicali din Botoşani documentele din care rezultă că guvernul a început o serie de discuţii cu reprezentanţii blocurilor sindicale din România, pentru soluţionarea solicitărilor venite dinspre aceştia. Două runde de întâlniri ale Consiliului Naţional Tripartit pentru... |
|
|
| A murit Sven Hassel, autorul seriei Gestapo | Sven Hassel, autorul a 14 romane de război scrise din perspectiva celui care a trăit evenimentele de cealaltă parte a baricadei a murit vineri, 21 septembrie, anunţă presa daneză. Cel care a încântat milioane de cititori din întreaga lume cu bijuterii precum Legiunea blestemaţilor şi Gestapo ar fi împlinit 96 de ani în 19 aprilie 2013,... |
|
|
| FRAUDĂ LA REFERENDUMUL din 29 iulie: 55.660 de persoane au votat de mai multe ori. Numărul total al voturilor multiple a fost de 118.881 | AEP a anunţat, miercuri, că a identificat pe listele de la referendumul din 29 iulie 55.660 de cazuri de CNP-uri care au fost înregistrate multiplu, precizând că numărul total de "înregistrări afectate" este de 118.881. |
|
|
| 199 de locuri de muncă pentru absolvenţi | La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani în data de 28 septembrie 2012, au fost anuntate 199 locuri de munca vacante.
|
|
|
| Guvernul vrea să introducă Internet wireless gratuit în şcoli şi instituţii publice, din 2013 | Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. |
|
|
| Contractul pentru privatizarea Oltchim NU A FOST SEMNAT. Diaconescu: Contractul este diferit faţă de cel iniţial | Contractul dintre OPSPI şi Dan Diaconescu privind privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) nu a fost semnat luni, Diaconescu acuzând că din acord lipsesc clauze, prevederi şi anexe şi că documentul avansat de OPSPI este diferit faţă de forma contractului anunţată o dată cu caietul de sarcini. |
|
|
| SINCERE CONDOLEANŢE! | Familia îndurerată anunţă decesul fulgerător al celui ce a fost un soţ, tată şi bunic iubitor, NECULAI APETRII, în vârstă de 63 de ani. Trupul neînsufleţit se află depus la Capela Catedralei din Dorohoi. Cei care l-au cunoscut şi doresc să-l conducă pe ultimul drum sunt aşteptaţi la înmormântarea ce va avea loc miercuri, 26 septembrie... |
|
|
| Jurnalista Gabriela Firea s-a înscris în PSD | Jurnalista Gabriela Firea a devenit membru al Partidului Social Democrat, a anunţat, duminică, într-o declaraţie de presă, Robert Negoiţă, vicepreşedinte al PSD. El a precizat că Firea va activa în organizaţia PSD Ilfov. |
|
|
| Ca director, Sorin Clim va încasa pe lângă leafă şi spor de condiţii vătămătoare | Sorin Clim, noul director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani va primi şi spor pentru condiţii vătămătoare. Cuantumul lunar al acestuia se va ridica la maxim 227 de lei, iar acordarea lui este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean. |
|
|
| Ponta: Iau în calcul posibilitatea ca USL să ofere locuri eligibile noului partid ecologist | Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că ia în calcul posibilitatea ca USL să ofere locuri eligibile la alegerile parlamentare pentru reprezentanţii noului partid ecologist ce va rezulta din comasarea PER, MV şi MVDA. |
|
|
| Dragnea: Nu am de unde să ştiu ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze la referendum | Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la ieşirea de la DNA, că nu are de unde să ştie "ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze" la referendum, precizând că el a stat atunci de dimineaţă până a doua zi dimineaţă în sediul de campanie şi a ieşit doar când a votat. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 634 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 459 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 403 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 401 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 396 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 340 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 336 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 328 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 325 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 318 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|