DN 24 C Manoleasa – Rădăuţi Prut redeschis circulaţiei | DN 24 C Manoleasa - Rădăuţi Prut a fost redat circulaţiei, în această dimineaţă. Pe acesta se circulă în condiţii de iarnă. Circulaţia s-a reluat şi pe DJ 208 H Copălău – Cerbu. |
| Situaţia drumurilor naţionale şi judeţene la ora 19.00 | În ultimele 12 ore, drumarii au reuşit să deszăpezească peste 100 de km de drumuri naţionale şi judeţene de pe raza judeţului Botoşani, respectiv 68 de km de drumuri naţionale şi 47,5 km de drumuri judeţene. |
| Circulaţie restricţionată din cauza zăpezii | Din cauză că pe parcursul nopţii de 7 spre 8 ianuarie în judeţul Botoşani a continuat să ningă în unele zone, iar vântul a depăşit 60km/h, autorităţile au fost nevoite să restricţioneze circulaţia populaţiei pe 13 sectoare de drum judeţean şi pe două din drumurile naţionale. Practic, fără a fi vreo localitate izolată, din 120... |
| Patru tronsoane de drumuri judeţene deschise circulaţiei | Patru tronsoane de drumuri judeţene au fost redeschise circulaţiei, în ultimele ore, respectiv DJ 294 Dângeni – Mihălăşeni, DJ 292 Dealu Crucii – Vorniceni, DJ 291 C Racovăţ - Fundu Herţii, DJ 294 Avrămeni – Panaitoaia. |
| |
Salvaţi de pompieri în ultima clipă | O femeie (65 ani) imobilizată la pat şi fiul său (45 ani), au fost salvaţi în ultima clipă de pompieri din garsoniera plină de fum. Salvatorii l-au... |
| Mobilizare de proporţii pentru prevenirea blocajelor pe drumurile botoşănene | Precipitaţiile căzute pe parcursul zilei de luni au scos din garaje 44 de utilaje şi 8 autofreze care au lucrat şi continuă să acţioneze pe drumurile... |
| Ponta: Şeful CNSC este prieten cu Blaga şi Udrea şi blochează licitaţii. Voi schimba însă legea | Guvernul va modifica legea pentru a debloca licitaţii oprite de Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor, a afirmat premierul Ponta, criticând decizia... |
| 38 de intervenţii în ultima zi din 2012 şi prima zi din 2013 | În ultimele două zile, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit... |
| 22 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în a doua zi de Crăciun | Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în a doua zi de Crăciun, să intervină în 22 de situaţii de urgenţă (patru incendii, 17 intervenţii... |
| Lucrările de deszăpezire din Botoșani se finalizează în această noapte | Echipajele și utilajele angrenate în deszăpezirea județului Botoșani se apropie de finalul misiunii. La ora 1, în noaptea de 22 spre 23 decembrie,... |
| 22 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în ultimele 24 de ore | Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, să intervină în 22 de situaţii de urgenţă (trei incendii, 13 intervenţii pentru... |
| Stadiul lucrărilor de deszăpezire | În cursul zilei de joi echipajele şi utilajele de intervenţie au reuşit să reducă substanţial lungimea drumurilor naţionale şi judeţene care,... |
|
|
| Salvaţi din zăpezi de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au intervenit pentru deblocarea a 3 persoane din două microbuze blocate de zăpadă în zona Stânca. |
|
|
| Ministrul Duşa, instrucţie în miez de noapte cu şefimea judeţului | Noapte albă şi la propriu, şi la figurat, de asta au avut parte marţi spre miercuri o mulţime dintre şefii de la Botoşani. După izbucnirea scandalului naţional, care l-a isterizat chiar şi pe premierul Victor Ponta, privind deszăpezirea din judeţ, ministrul Internelor s-a urcat în elicopter, a aterizat la Suceava şi la şase minute după... |
|
|
| Ministrul Administraţiilor şi Internelor cere demisia prefectului de Botoşani | Prefectul de Botoşani, Costică Macaleţi, a anunţat marţi că în judeţul Botoşani sunt 27 de comune izolate din cauza vremii şi aproximativ 80.000 de sinistraţi. El a acuzat CNADNR că a pus la dispoziţie, pentru deszăpezire, utilaje vechi de 50 de ani şi defecte. Ministrul de Interne, Mircea Duşa i-a cerut demisia prefectului. El a susţinut,... |
|
|
| Peste 260 de persoane cazate în diferite locaţii din judeţ | În ultimele 24 ore, peste 260 de persoane, proprietari de autoturisme sau pasageri în mijloace de transport în comun rămase blocate în nămeţi, au fost salvate de forţele angrenate (pompieri, poliţişti, poliţişti de frontieră, drumari) în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de ninsori abundente şi vânt puternic şi autorităţi... |
|
|
| “În judeţul Botoşani sunt izolate 27 de localităţi a transmis în această seară în videoconferinţă, prefectul Macaleţi ministrului de interne Mircea Duşa | Prefectul de Botoşani a anunţat la videoconferinţa cu ministrul de Interne, Mircea Duşa, că în judeţ 27 de localităţi sunt izolate din cauza ninsorilor şi viscolului, iar cazurile medicale sunt sub control. |
|
|
| Judeţul este aproape paralizat. SITUAŢIA TRAFICULUI RUTIER LA ORA 16:30 | Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza viscolului care spulberă zăpada pe partea carosabilă, circulaţia rutieră este întreruptă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale din judeţ: |
|
|
| 19 persoane salvate din nămeţi de poliţiştii de frontieră | Căderile masive de zăpadă şi viscolul din ultimele ore a făcut ca mai multe maşini să rămână blocate în troiene. În urmă cu puţin timp, poliţiştii de frontieră au reuşit să deblocheze 11 maşini şi să salveze un număr de 19 persoane. |
|
|
| 60 de oameni au rămas înzăpeziţi în ultima zi. Cetăţenii sunt rugaţi să evite călătoriile în următoarele 24 de ore. VEZI ce să faci dacă rămâi înzăpezit | În ultimele 24 de ore, peste 60 de cetăţeni au sunat la dispeceratul integrat pentru situaţii de urgenţă sesizând că au rămas înzăpeziţi pe drumurile naţionale, judeţene sau comunale. Apelurile au fost redirecţionate către autorităţile locale, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi Secţia Drumuri Naţionale. Pe raza localităţii... |
|
|
| Drumul Dorohoi – Rădăuţi Prut blocat | Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră, din cauza viscolului care spulberă zăpada pe partea carosabilă, circulaţia este întreruptă pe patru drumuri naţionale secundare: DN29 Botoşani – Manoleasa, DN29A Dorohoi – Rădăuţi-Prut, DN29D Botoşani – Ştefăneşti şi DN24C– Rădăuţi-Prut... |
|
|
| Drumuri din judeţ blocate din nou de viscol. ATV pe şenile şi ATVM trimise în sprijinul botoşănenilor | Traficul rutier pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene a fost blocat, în această după-amiază, din cauza viscolului. Mai multe autoturisme au rămas înzăpezite pe DN 29 A, între localităţile Conceşti – Darabani, Darabani – Păltiniş, Păltiniş – Horodiştea, dar şi pe DN 29 între Ungureni – Săveni şi Săveni... |
|
|
| Primăria Dorohoi, AVERTISMENT: Locuitorii Dorohoiului să nu se aventureze cu maşinile în afara municipiului | Primăria Dorohoi avertizează locuitorii cu privire la fenomenele meteo extreme ce au fost anunţate, respectiv COD GALBEN de precipitaţii abundente, viscol şi polei şi face apel ca dorohoienii să nu se aventureze în afara oraşului. Precipitaţiile, vântul puternic şi formarea poleiului vor începe să se manifeste din această seară, începând... |
|
|
| Judeţele vecine au sărit în ajutorul botoşănenilor pentru deszăpezirea drumurilor. Vezi nzmerele de urgenţă | În urma solicitării făcute de prefectul Costică Macaleţi către conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, trei utilaje de deszăpezire din judeţele Suceava şi Iaşi au fost trimise pentru urgentarea deblocării drumurilor închise. |
|
|
| Un adult şi trei copii salvaţi de la îngheţ | În cursul zilei de 12 decembrie, pompierii botoşăneni au intervenit la Poiana, comuna Vorona şi Băluşeni, pentru salvarea a trei copii şi un adult. La Vorona, un echipaj al I.S.U. Botoşani a intervenit, în urma solicitărilor primite din partea autorităţilor locale şi a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului,... |
|
|
| 92 de persoane, in majoritate copii, au fost ajutate de politistii de frontiera | În ultimele 24 de ore, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au venit în sprijinul cetăţenilor, intervenind pentru deszăpezirea a 20 de autovehicule în care se aflau 92 de persoane blocate în zăpadă în zona de frontieră. |
|
|
| Acţiuni de salvare a unor persoane înzăpezite la Vlădeni | Pompierii botoşăneni au desfăşurat o nouă misiune de salvare a unor persoane rămase înzăpezite pe drumul care leagă Botoşaniul de Suceava. Astăzi, puţin după ora 09.00, mai mulţi conducători auto au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani pentru că nu-şi mai puteau continua... |
|
|
| Oameni blocaţi în zăpadă la doar câţiva kilometri de Dorohoi. Se încearcă deblocarea drumului cu ajutorul utilajelor şi jandarmilor | Ninsorile abundente din cursul zilei de astăzi dar mai ales visolul care a urmat au creat situaţii dramatice. Mai multe autobuze cu elevi de la liceele din Dorohoi, care se îndreptau spre casă, la Hudeşti şi Darabani, au rămas blocate din cauza zăpezii, la aproximativ 10 kilometri de municipiu, undeva între localităţile Dumbrăviţa şi Dragalina.... |
|
|
| Dorohoiul izolat de restul lumii | De aproximativ două ore, Dorohoiul este un oraş izolat după ce Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat deciza de a interzice ieşirea autovehicolelor din municipiu. Echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Locale, întorc din drum şoferii care încearcă să se aventureze pe drumurie care duc de la Dorohoi spre Botoşani, Suceava,... |
|
|
| Trei intervenţii în mai puţin de o oră | Într-o oră (07.46 – 08.46), forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit pentru înlăturarea efectelor generate de căderile masive de zăpadă în municipiul Botoşani, satul Petricani (oraşul Săveni) şi comuna Răchiţi. |
|
|
| Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din judeţ! | Circuaţia pe drumurile judeţene şi naţionale din judeţ se desfăşoară în condiţii de iarnă. Potrivit reprezentanţilor Secţiei Drumuri Naţionale, se circulă pe toate tronsoanele de drum naţional din judeţ, în cursul nopţii acţionându-se cu 17 utilaje şi fiind împrăştiate 400 de tone de material antiderapant. |
|
|
| Salvat în ultima clipă de pompieri | Un bărbat cu probleme locomotorii din municipiul Botoşani a fost salvat în ultima clipă de pompieri dintr-un incendiu care a cuprins mai multe bunuri din apartamentul proprietate. Acesta a fost găsit de salvatori într-un pat, chiar în dormitorul unde se manifesta incendiul. Bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă... |
|
|
| Şoc în Liga I: FC Rapid a cerut insolvenţa clubului de fotbal | Tribunalul Bucureşti a înregistrat, luni, dosarul privind procedura de insolvenţă a SC Fotbal Club Rapid SA, instanţa stabilind ca prim termen de judecată data de 7 decembrie. Nicun oficial al clubului Rapid nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a comenta situaţia. |
|
|
| Secţii de votare verificate de pompieri | Aproape 90 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani la spaţiile unde vor fi amenajate circumscripţii electorale şi secţii de votare. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 448 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 391 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 354 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 338 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 334 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|