Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: preventiv
Adăpost de animale distrus într-un incendiu provocat cu intenţie
O familie din  Bodeasa, oraşul Săveni, a rămas fără adăpostul pentru animale în urma unui incendiu produs în noaptea de 25 spre 26 iulie. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că evenimentul a fost generat cu intenţie de persoane necunoscute.
Acţiuni ale poliţiştilor pe linia supravegherii judiciare
Periodic, poliţiştii botoşăneni verifică modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
Campanie de recoltare a cerealelor fără incendii!
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, prin inspectorii Inspecţiei Judeţene de Prevenire, atenţionează populaţia cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor.
O nouă serie de elevi a absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
Alţi 67 de elevi au absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor  de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. Zece dintre ei au fost selectaţi, în urma susţinerii probei teoretice, să participe la tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă. 
Minori cercetaţi pentru comiterea de infracţiuni contra patrimoniului
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale - Poliția Municipiului Botoșani...
ACȚIUNI ALE POLIŢIŞTILOR RUTIERI, PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
Poliţiştii rutieri din cadrul I.P.J. Botoşani au desfăşurat la sfârșitul săptămânii trecute, activităţi suplimentare, în sistem integrat,...
Elevii din judeţ, aşteptaţi în iulie să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
Peste 300 de elevi botoşăneni de gimnaziu vor frecventa, în perioada 11 – 26 iulie, cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent...
CAMPANIA DE INFORMARE „TU VOTEZI, MAI TE INFORMEAZĂ” CONTINUĂ
În contextul organizării alegerilor locale din acest an, adresăm invitația mass-media și societății civile de a se alătura și de a susține demersul...
Copiii dorohoiului sărbătoriţi de ziua lor
Timp de două zile, pe 1 şi 2 iunie, copiii din Dorohoi vor fi în centrul atenţiei autorităţilor locale, aceştia fiind sărbătoriţi de ziua lor....
Jandarmii au aplicat 36 de sancţiuni la competiţiile sportive
Duminică, 29 mai a.c., începând cu ora 17.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică la meciul de fotbal...
Poliţiştii botoşăneni alături de copii de ziua lor
Poliţiştii botoşăneni au dat startul activităţilor destinate sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului.
Detaşamentul de pompieri Dorohoi îşi deschide porţile de „Ziua Internaţională a Copilului”
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani organizează pe 1 iunie 2016, de Ziua Internaţională a Copilului,...
Cercetaţi în stare de reţinere, pentru comiterea unor infracţiuni de furt
La data de 25 mai., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, faţă de A. A. de 25 de ani, din comuna Curteşti, judeţul Botoşani şi T. F. de 23 de ani, din municipiul Botoşani, cei doi fiind bănuiţi de comiterea unor infracţiuni...
Minori bănuiţi de comiterea unei tâlhării, cercetaţi sub control judiciar
Polițiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale - Poliţia municipiului Botoșani i-au identificat şi depistat pe R. A. de 17 ani, T. F. de 17 ani, ambii din municipiul Botoșani și R. C. de 17 ani, din comuna Răchiți, județul Botoșani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea unei tâlhării, la data de 02 aprilie a.c., în municipiul...
ALEGE SĂ FII VOLUNTAR!
Începând de astăzi, 10 mai a.c., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România.
Sfaturi de la pompieri, puse în practică de botoşăneni
Campaniile de informare şi prevenire a situaţiilor de urgenţă derulate premergător Sfintei Sărbători a Învierii Domnului de Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi-au atins scopul.  
SĂRBĂTORI DE PAŞTI, ÎN SIGURANŢĂ!
În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 600 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj şi zone de agrement, pentru prevenirea oricăror...
Activităţi preventive desfăşurate de jandarmi
Aproximativ 500 de elevi din instituţiile de învăţământ preuniversitar au participat la cele 22 de activităţi de prevenire desfăşurate de jandarmii botoşăneni în perioada 18 – 22 aprilie a.c., în sprijinul programului naţional ,,Şcoala Altfel”.
Sfaturi pentru un Paşte fără incendii
Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în biserici un număr foarte mare de enoriaşi, motiv pentru care pompierii recomandă preoţilor să asigure şi să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii...
190 de misiuni ale pompierilor botoşăneni, săptămâna trecută
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 190 de misiuni. Este vorba de 13 incendii, 10 alte intervenţii (transport apă, degajare elemente de construcţie, asanare fântâni), o intervenţie pentru înlăturarea pericolului de incendiu în cazul producerii unui accident rutier, patru misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul...
Elevi învăţaţi de pompieri să-şi protejeze viaţa
Peste 2500 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat în această săptămână, de la pompieri, cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate pe timpul vizitelor la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti şi Truşeşti. 
Încă o lovitură pentru Florin Ţurcanu!
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, primeşte lovituri din toate părţile. După ce miercuri la prânz a apărut informaţia potrivit căreia procurorii DNA deja l-au trimis în judecată, la nicio lună de când i-au "măsurat" casa din cartierul Lebăda, după-amiază a mai primit o veste proastă de la Curtea...
URMĂRIT INTERNAŢIONAL, DEPISTAT DE POLIŢIŞTI
Un bărbat pe numele căruia existau emise două mandate de arestare preventivă şi un mandat de executare a fost depistat de poliţiştii botoşăneni.
Adolescenţă în legalitate, nu delincvenţă în ilegalitate
În ziua de joi, 07 aprilie a.c., jandarmii botoşăneni au efectuat o activitate preventivă la Şcoala Gimnazială nr.1 Stăuceni, la care au participat treizeci de elevi din clasa a VIII - a şi cadre didactice.
Cercetat în stare de reţinere, pentru comiterea unor distrugeri prin incendiere
Luni, 04 aprilie a.c., poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani faţă de Ş. D. de 19 ani, din localitatea Cotu Miculinţi, comuna Coţuşca, județul Botoşani; tânărul este bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat și a şase infracțiuni de distrugere prin incendiere.
PREVENIREA DELINCVENŢEI JUVENILE ŞI A VICTIMIZĂRII MINORILOR – OBIECTIV PERMANENT PENTRU POLIŢIŞTII BOTOŞĂNENI
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei din cadrul Secţiei Rurale nr.1 Botoşani, continuă activităţile înscrise în Programul local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.
Suspect de comiterea unei tâlhării, identificat de poliţişti
La data de 24 martie, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani faţă de B. C. de 18 ani, din comuna Unțeni, județul Botoşani, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei infracţiunii de tâlhărie calificată.
Florin Ţurcanu ARESTAT preventiv pentru 30 de zile!
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost arestat preventiv, miercuri după-amiază, pentru o perioadă de 30 de zile, în baza unui mandat emis de magistraţii Tribunalul Suceava, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 
DNA cere aviz pentru reținerea și arestarea lui Sebastian Ghiță
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut miercuri sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și a arestării preventive a lui Sebastian Ghiță, anchetat într-un nou dosar.
Pornografia infantilă şi pericolele internetului, combătute în şcoli de poliţiştii botoşăneni - FOTO
Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor constituie o prioritate a Poliţiei Române. Unul dintre obiectivele vizate în cadrul acestei priorităţi naţionale îl reprezintă prevenirea infracţiunilor din sfera criminalităţii informatice.
Botoşănean arestat preventiv pentru contrabandă cu ţigări-VIDEO/FOTO
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, în urma căreia au confiscate aproximativ 10.000 pachete de ţigări şi un autoturism marca Opel folosit la transportul acestora.
Botoşănenii invitaţi să fie alături de pompieri, de „Ziua Protecţiei Civile din România”
Anul acesta, pe 28 februarie, se împlinesc 83 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, serviciu care s-a aflat permanent acolo unde semenii noştri au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale şi catastrofelor.
Măsuri de ordine la primul meci din liga I de fotbal după pauza competiţională
Vineri, 19 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică la meciul de fotbal disputat pe Stadionul municipal Botoşani, începând cu ora 20.30, de echipele F.C. Botoşani şi Astra Giurgiu, misiunea fiind executată în cooperare cu efective de poliţie, pompieri, poliţie locală şi  reprezentanţi...
,,Tentaţii iluzorii”, proiect derulat de jandarmii botoşăneni împotriva consumului de droguri
Informarea elevilor în ceea ce priveşte  consumul de droguri reprezintă una dintre direcţiile de acţiune ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani pe linia prevenirii faptelor antisociale.
Pagina 35/46  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
628
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
447
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
396
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
391
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
387
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
383
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
353
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
338
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
334
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
331
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord