Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Iași
Campanie de testare gratuită pentru depistarea Virusului Hepatitic C în judeţul Botoșani
Cea mai amplă campanie gratuită pentru depistarea Virusului Hepatitic C din județul Botoșani a fost lansată de Asociația Echitate în Sănătate (AES), la Dorohoi, chiar în Săptămâna Europeană a Testării pentru Hepatite și HIV.
Nicolae Iorga comemorat de pompierii botoşăneni - FOTOGALERIE
Astăzi, în cadrul ceremoniei de comemorare a 79 de ani de la trecerea în neființă a lui Nicolae Iorga, cel mai mare istoric român din toate timpurile și al cărui nume îl poartă inspectoratul, pompierii botoșăneni au depus o jerba de flori la statuia din fata instituției.
Permis de conducere fals, descoperit la Stânca, la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals.
Moldova, nucleul schimbării în educație în acest weekend – peste 1.200 de profesori prezenți la Zilele SuperTeach Iași
Iași, capitala Moldovei, a fost gazda celui mai important eveniment dedicat schimbării mentalității în educație. Zilele SuperTeach au reunit peste 1.200 de profesori veniți din marile orașe ale Moldovei, dar și din zona rurală. Participanții au putut asculta discursuri de la cei 14 speakeri – oameni de afaceri și specialiști în educație...
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter, în România, în ziua alegerilor prezidențiale
Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs duminică, în Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului...
Autoturism burduşit cu țigări de contrabandă, depistat la Rădăuţi Prut - VIDEO&FOTOGALERIE
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de responsabilitate, un autoturism marca...
Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontieră la Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunsă asupra unui bărbat cu dublă cetăţenie, română...
„Donează sânge și salvează 2 vieți!”- Campanie de donare a sângelui în Botoșani
În perioada 21-25 octombrie, PLUS Botoșani organizează ediția a doua a campaniei de donare de sânge „Donează un pic în PLUS” pentru a veni în...
Intervenții ale jandarmilor în sprijinul cetățenilor
O altercație fizică între doi bărbați, produsă la sfârşitul săptămânii trecute, într-un bar din zona Bazarului din municipiul Botoșani, s-a...
Liceul Tehnologic “Alexandru Vlăhuță” Șendriceni, la centenar - FOTOGALERIE
În ziua de vineri 11 octombrie 2019 la Liceul Tehnologic “Alexandru Vlăhuță” Șendriceni, județul Botoșani a avu loc aniversarea a 100 de...
Număr record de pelerini la sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iaşi
Peste 30.000 de pelerini s-au rugat și au participat la Sfânta Liturghie oficiată în centrul Iașilor, culminându-se astfel sărbătoarea Sfintei...
Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră, la Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, care a...
Coaliția Fiecare Vot a lansat înscrierile pentru observatori la alegerile prezidențiale
Coaliția Fiecare Vot continuă campania de monitorizare a proceselor electorale și lansează înscrierile pentru observatori pe termen scurt la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019.
Comunicat: Răzvan Rotaru, PSD: „Din octombrie vor fi reintroduse vagoanele de dormit la trenurile care fac legătura între București și Botoșani”
Deputatul PSD Botoșani Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că în urma solicitărilor repetate pe care le-a adresat ministrului Transporturilor, s-a luat decizia ca din luna octombrie să se reintroducă vagoanele de dormit la trenurile care fac legătura între București și Botoșani.
ZILELE MUNICIPIULUI DOROHOI – Piese de teatru în aer liber, în faţa primăriei, în acest sfârşit de săptămână
Dorohoienii sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în piaţa din faţa clădirii primăriei, unde organizatorii Zilelor Municipiului Dorohoi au decis prezentarea a trei piese de teatru.
Comunicat PSD - Lucian Trufin: “Avem datoria față de botoșăneni să găsim oportunități de dezvoltare durabilă”
Senatorul Lucian Trufin face apel la toți decidenții politici din județul Botoșani pentru a trece peste partizanatele politice și să pună cu adevărat interesele botoșănenilor pe primul loc.
Țigări de contrabandă ascunse în tubulatura de aerisire a unui vagon de tren - FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 19.800 de ţigarete, ascunse în tubulatura de aerisire a vagonului unui tren internaţional, ce urma să intre în România din Republica Moldova.
Cercetat penal după ce a fost prins, la Stânca, cu documente false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din R. Moldova, asupra căruia au fost descoperite, la controlul de frontieră, un permis de conducere şi o carte de identitate cu însemnele autorităților române, care s-au dovedit a fi false.
Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse, asupra a doi cetăţeni moldoveni, o carte de identitate și un permis de conducere care erau false.
Cetăţean român depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care conducea un autoturism radiat din circulație.
Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră, la Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Rusia, despre care există suspiciuni că ar fi fals.
Depistat de poliţiştii de frontieră dorohoieni, în trafic, fără permis şi cu mopedul neînregistrat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un bărbat care conducea un moped neînmatriculat şi nici nu poseda permis de conducere.
Asigurare falsă, descoperită de polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, pentru autoturismul la volanul căruia se afla, o asigurare tip “carte verde” falsă.
Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care s-a dovedit a fi fals.
Program de Mentorat demarat la Seminarul Teologic din Dorohoi, la începutul acestei săptămâni
Începând cu anul școlar 2019-2020, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, începe un Program de Mentorat dedicat Seminariilor și Liceelor Teologice din Arhiepiscopia Iașilor, care se dorește să devină un factor diferențiator al acestor instituții de învățământ, cu o influență decisivă în formarea tinerelor generații.
DOROHOI - Debut în forţă a Interligii Naţionale de Fotbal, organizată de clubul ACS Juniorul Dorohoi- FOTOGALERIE
Stadionul municipal “1 Mai”, a găzduit duminică, 15 septembrie, prima etapă a Interligii Naţionale de Fotbal, organizată de Federaţia Română de Fotbal, clubul organizator fiind Clubul ACS Juniorul Dorohoi, cu sprijinul Primăriei Dorohoi.
Autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit în Iaşi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi indisponibilizat un autoturism, marca BMW, ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie.
MONDEN – Nuntă în familia directorului Băncii Jijia din Dorohoi
Directorul General al Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi, economist Ioan Diaconu, va fi socru mic la începutul lunii octombrie.
Reţea de trafic de persoane şi trafic de minori, cu ramificaţii în Botoşani, destructurată de poliţişti
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Iași, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat ieri, 12 septembrie, o amplă percheziție domiciliară pe raza municipiului Iași, punând în executare 3 mandate de aducere.
Captură de chihlimbar la graniţa de est - FOTOGALERIE
În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit peste 20 de kilograme de bijuterii susceptibile a fi din chihlimbar, ascunse în bagajele personale şi pe corpul unui cetăţean turc.
Permise de conducere false depistate la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albița, respectiv S.P.F. Huşi efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni din R. Moldova, care au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere false.
Ucrainean prins la frontieră cu permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care s-a dovedit a fi fals.
Exercițiu în domeniul situațiilor de urgență în municipiul Botoșani, pe 11 septembrie. Vezi zonele restricţionate
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară miercuri, 11 septembrie a.c., între orele 12.00 – 14.00, un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență ca urmare a unor cutremure la hotel...
DOROHOI - FOTOGALERIE - Semnare contracte subvenție, finanțate în cadrul Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi, Apel 01, 2019
Zece noi antreprenori din Dorohoi, din cartierul Plevna, au semnat joi, 29 august, împreună cu primarul Dorin Alexandrescu, contractele de subvenţie pentru afacerile nou înfiinţate, subvenţii acordate în urma Concursului de planuri de afaceri Busines Start Dorohoi 2019, Apelul 01, din cadrul proiectului „Comunitatea Marginalizată Plevna –...
Pagina 36/45  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
628
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
447
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
396
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
391
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
387
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
384
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
353
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
338
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
334
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
331
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord