Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: comunicat
Mesajul primarului Dorin Alexandrescu adresat elevilor, profesorilor și părinților, la deschiderea școlilor
Începând cu data de 8 februarie școlile din Dorohoi se vor redeschide. Mă bucură faptul că instituțiile de învățământ s-au organizat exemplar și sunt pregătite pentru a-și desfășura activitatea firească a cursurilor și de a-și întâmpina elevii și profesorii în condiții de siguranță.
Lucian Trufin: “Lupt în continuare pentru recunoașterea, protejarea și promovarea calității și muncii producătorului român”
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, Lucian Trufin nu acceptă ca o lege votată de Parlamentul României să nu fie aplicată din moment ce a fost publicată în Monitorul Oficial.
Comunicat CJ: Consiliul Județean nu cumpără Conacul Alexandrescu de la Guranda, în urma opoziției consilierilor liberali
Conacul Alexandrescu de la Guranda, unul dintre cele mai frumoase din țară, a fost scos la vânzare de către proprietarii de drept. Consiliul Județean Botoșani, prin președintele său, Doina Federovici, a încercat să-și exercite dreptul legal de preemțiune, dar proiectul de hotărâre inițiat în acest sens nu a întrunit numărul de voturi...
Comunicat PNL Botoșani - Omagiu adus pictorului botoșănean Ștefan Luchian
La 1 februarie 1868, în Ștefăneștii de pe malul Prutului, avea să vadă lumina zilei Ștefan Luchian, considerat astăzi unul dintre cei mai mari pictori ai românilor. Caracterizându-se, el însuși, cu modestie, ca fiind „Un zugrav”, într-unul din celebrele sale autoportrete, Ștefan Luchian continuă o descendență ilustră, reprezentată...
Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 12.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din...
Comunicat - Umaniștii devin a cincea forță politică în Capitală
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) este al cincilea în topul preferințelor electoratului bucureștean, conform celui mai recent sondaj de opinie...
CARANTINĂ Havârna – Efective sporite pentru impunerea respectării restricțiilor
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști de frontieră) au fost suplimentate și acționează, sub autoritatea...
CARANTINĂ Havârna - Jandarmii și polițiștii acționează continuu în localitatea carantinată
În conformitate cu prevederile Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr.6305 din 28.01.2021 privind instituirea carantinei...
Comunicat: “Dezvoltarea ITI Țara de Sus pe masa miniștrilor”
Inițiatorul ADI-ului Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus, senatorul botoșănean Lucian Trufin, anunță următorii pași în concretizarea...
Cursuri de calificare în domeniul agricol, organizate de Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani
Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani organizează începând cu 7 februarie 2021, Sesiunea – I – 2021 a cursurilor de calificare în...
Comunicat: Lunile trec și nimic bun nu se întâmplă pe drumurile naționale din județul Botoșani!
Din Opoziție, liberalii botoșăneni erau foarte vocali atunci când venea vorba de modernizarea drumurilor Botoșani – Târgu Frumos sau Botoșani...
SVSU Dorohoi - recomnadări pentru evitarea incendiilor
Având în vedere incendiile datorate surselor de căldură și în special a coșurilor de fum necurățate Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență...
Comunicat: Ziua de 24 ianuarie, sărbătorită de PSD Botoșani
Organizația Județeană PSD Botoșani a sărbătorit ziua de 24 ianuarie printr-o acțiune menită să îmbogățească sărbătoarea Micii Uniri. Social-democrații s-au deplasat de la sediul PSD pe Pietonalul Unirii, până pe Bulevardul Mihai Eminescu, cu steaguri tricolore, dar și cu o coroană comemorativă, pe care au depus-o la bustul lui...
VIDEO - Bărbat amendat drastic de către jandarmi după ce a aruncat pe câmp o mare cantitate de deșeuri menajere
Lipsa de respect față de mediul înconjurător i-a adus unui bărbat o amendă de 3000 de lei în această după-amiază.
Comunicat: Doina Federovici, aleasă în Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost aleasă membru titular în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, instituție consultativă a Consiliului Europei. Alegerea Doinei Federovici a fost făcută de către membrii Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, asociație care reunește...
Jandarmeria Botoșani la ora bilanțului
În anul 2020, prioritatea strategică a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, adaptată situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS CoV-2.
Dorohoienii de pe strada Grigore Ghica nu vor avea apă la robinete, mâine, 20 ianuarie, din cauza unei avarii
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunţă întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, mâine 20.01.2021, în intervalul orar 09:00- 18:00, în vederea remedierii avariei de pe conducta din PEHD Ø225 mm, localizată pe str. Grigore Ghica.
Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”, filiala Botoșani, l-a omagiat pe Eminescu - VIDEO
S-au împlinit 171 de ani de la nașterea celui care a luminat, prin strălucirea geniului său, calea neamului românesc. Poet printre scribi, jurnalist printre polemiști, scriitor printre conțopiști, vizionar politic printre orbi, geniu printre pigmei intelectuali.
Comunicat PNL Botoșani: 15 ianuarie 1850 - 15 ianuarie 2021, 171 de ani de eternitate eminesciană
Într-o zi de marți, 15 ianuarie 1850, la ceasurile 4 și 15 ale dimineții, venea pe lume, la Botoșani, Mihai Eminescu, cel ce avea să devină Poetul nepereche al literaturii române. Romantic prin excelență, a evocat, în versurile sale, dragostea, natura, locurile natale, voievozii din trecutul românesc. A creat un întreg univers, universul...
Comunicat CJ: Acord de principiu pentru deblocarea situației de la Nova Apaserv
Conducerea executivă a Consiliului Județean Botoșani, reprezentată de către președintele Doina Federovici și vicepreședintele Dorin Birta, cea a societății Aquaterm Botoșani și cea a Nova Apaserv au avut, în ultimele săptămâni, mai multe runde de discuții pentru a debloca situația de la operatorul județean de apă.
Comunicat Marius Budăi, PSD: „USR trebuie să plece de la guvernare pentru că a mințit românii! Uniunea Salvați-i pe Români de USR-PLUS!”
Vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democratul Marius Budăi a declarat astăzi că Uniunea Salvați România ar trebui să își schimbe numele în Uniunea Salvați-i pe Români de USR-iști!
Comunicat PNL Botoșani: Vinovat de situația dezastruoasă de la Nova Apaserv este PSD Botoșani, în frunte cu cei care au condus în ultimii ani Consiliul Județean
Doina Fedorovici, președintele Consiliului Județean Botoșani îndrăznește să solicite ajutor Guvernului pentru a salva de la faliment operatorul de apă din județ.
Comunicat: Consiliul Județean a aprobat scoaterea la concurs a 17 posturi de medici
Grija pentru sănătatea botoșănenilor este o prioritate pentru Consiliul Județean, mai ales în contextul epidemiologic generat de pandemia de Covid-19. Atenția noastră se îndreaptă atât asupra modernizării bazei materiale, cât și asupra angajării de noi medici pentru ca Spitalul Județean „Mavromati” să acorde botoșănenilor îngrijiri...
Comunicat Marius Budăi, PSD: „USR și PNL au pus la pământ sănătatea și asistența socială din prima lună de guvernare! Tăieri de venituri și zero finanțare pentru centrele de imunizare”
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Budăi, a declarat astăzi că este solidar cu toți reprezentanții din sistemul sanitar, de asistență socială și pensionarii, care au de suferit din cauza Guvernului care a decis peste noapte să le taie drepturile salariale și pensiile de care trebuie să beneficieze în mod legal.
Viceprimarul Dorohoiului în carantină!
Viceprimarul municipiului Dorohoi, Cristian Dogaru, a intrat în carantină, începând de astăzi, timp de 14 zile.
Prăjituri pentru domnul Eminescu – Acțiune a micilor reporteri ai ziarului Buzz din municipiul Botoșani
Copiii îl iubesc pe Eminescu. Eminescu, poetul. Eminescu, gazetarul. Eminescu există în fiecare suflet sensibil, în fiecare român care iubește frumosul, care simte poezia și cântecul, codrii și lacul, care iubește adevărul, așa cum le-a adorat domnul Eminescu.
Botoșani, capitala culturii românești pe 15 ianuarie. Vezi programul manifestărilor dedicate poetului Mihai Eminescu
Vineri se împlinesc 171 de ani de la nașterea marelui poet național, Mihai Eminescu. Memorialul Ipotești, instituție aflată în subordonare Consiliului Județean, va fi epicentrul acțiunilor organizate de Ziua Culturii Naționale și dedicate lui Mihai Eminescu. La Biserica familiei Eminovici se va ține un scurt Te deum, după care președintele...
DOROHOI – Fără apă la robinete, mâine, în cartierul Plevna, în urma unei avarii
În vederea remedierii avariei apărută pe conducta din PEHD Ø225 mm, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunţă întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, mâine 12.01.2021, în intervalul orar 08:00- 17:00.
Percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale
La data de 07 ianuarie 2021 polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de Tribunalul Botoșani, la locuințele a două persoane din satul și comuna Stăuceni, județul Botoșani.
Comunicat - Dan Șlincu, deputat PSD: „Guvernarea PNL trebuie să aloce fonduri pentru asfaltarea DN 29A Dorohoi-Suceava”
Deputatul PSD Dan Șlincu a anunțat astăzi că toți botoșănenii care folosesc drumul DN29A Dorohoi - Suceava, în mare parte cei care locuiesc în municipiul Dorohoi și în comunele limitrofe Dorohoiului, au de suferit din cauza liberalilor care nu continuă lucrările de asfaltare a acestui segment de șosea.
PROTESTE de amploare împotriva Guvernului Cîțu. Solidaritatea Sanitară iese în stradă în Piața Victoriei și în țară
Biroul Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis declanșarea unor proteste de amploare și a stabilit calendarul primelor acțiuni de protest, după cum arată într-un comunicat de presă.
Director nou la Biblioteca Județeană Botoșani
De luni, 4 ianuarie, funcția de director al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani este exercitată, cu titlu de interimar, pentru o perioadă de două luni, de către doamna Ersilia Iacob, ca urmare a încheierii mandatului de management al doamnei Cornelia Viziteu.
Comunicat PSD: Deputatul social-democrat botoșănean Constantin Pătrăuceanu se retrage din funcția de parlamentar
PSD Botoșani anunță astăzi că deputatul social-democrat Constantin Pătrăuceanu a luat decizia de a se retrage din funcția de parlamentar, din motive personale, urmând ca acesta să activeze în continuare în Partidul Social Democrat la nivel local, în calitate de consilier județean.
Ordin de începerea lucrărilor pentru consolidarea unui drum județean afectat de alunecări de teren
Anul 2021 începe cu o veste bună pentru botoșăneni. Compania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucrărilor privind consolidarea versantului și modernizarea drumului județean DJ296, Roma-Nicșeni, km 14+000 – 15+380. Potrivit deciziei transmise de către Compania Națională de Investiții, lucrările pot începe pe data...
Pagina 36/84  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
622
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
541
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
477
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
402
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
384
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
380
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
380
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
360
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
347
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
347
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord