| Incendiu de amploare la Dorohoi. Un garaj făcut scrum, șapte locuințe din vecinătate salvate de pompieri. Cel mai probabil, focul a fost pus intenționat - VIDEO&FOTO | Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, pe strada Ciocârliei din municipiul Dorohoi. Un garaj a fost cuprins de flăcări, iar oamenii din zonă au sunat după ajutor la pompieri, îngrijorați că flăcările s-ar putea extinde la locuințe. |
| | Drona care a zburat astăzi deasupra județelor Iași, Neamț, Suceava și Botoșani s-a prăbușit în Republica Moldova, la aproximativ 25 km est de granița cu România, în dreptul județului Botoșani | Ministerul Apărării Naționale (MapN) a revenit în această seară cu clarificări privind evoluția dronei care a pătruns în spațiul aerian românesc, deasupra județelor Iași, Neamț, Suceava și Botoșani. Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al MapN, drona a ieșit din spațiul aerian al României puțin după ora 17:00 și... |
| | Întâlnire emoționantă între persoane lipsite de libertate și copiii lor, în cadrul unui parteneriat dintre Penitenciarul Botoșani și Asociația Alternative Sociale - FOTO | Uneori, un joc înseamnă mai mult decât un joc. Înseamnă o îmbrățișare, un zâmbet, o privire și o amintire pe care un copil o poate păstra mult timp în suflet. |
| | Mesaj RO-ALERT primit de dorohoieni și locuitorii din județ. „Alertă extremă” privind pericolul căderii unor obiecte din spațiul aerian | Dorohoienii dar și locuitorii din județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași au primit, cu câteva minute înainte de ora 17:00, un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă extremă” prin care au fost avertizați despre pericolul căderii unor obiecte din spațiul aerian. |
| |
| Cele două minore date dispărute au fost găsite! | La data de 07 septembrie 2026, în jurul orei 02:40, în urma activităților complexe de căutare desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului... |
| | Incendiu izbucnit într-un cimitir. Cauza, jocul copiilor cu focul | Un incendiu a izbucnit, ieri după-amiază, în cimitirul din localitatea Orășeni Deal. Vegetația uscată de pe aproximativ 1000 de metri pătrați... |
| | DOUĂ MINORE DISPĂRUTE! - FOTO | La data de 6 septembrie 2026, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost sesizați cu privire... |
| | Astăzi și mâine: cod galben de vânt și vijelii! | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis două avertizări de tip Cod Galben de vânt și vijelii, după cum urmează: |
| | Cros caritabil la Botoșani supravegheat de jandarmi | În ziua de duminică, 06.09.2026, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță,... |
| | Incendiu la Hlipiceni | Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o locuință din localitatea Hlipiceni. Alarma a fost dată chiar de proprietari. |
| | Percheziții la un bărbat care obținea bani în urma unor anunțuri fictive. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile - VIDEO | La data de 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară,... |
| | Tânăr din Vorniceni reținut 24 de ore pentru că l-a bătut pe un consătean | La data de 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore,... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor la Dorohoi pentru prevenirea infracțiunilor stradale | La data de 01 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum și prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului... |
|
|
| Tânără cercetată după ce a fost prinsă de polițiști având autorizația de circulație provizorie expirată | La data de 1 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în localitatea Cătămărești-Deal, un autoturism condus de către o tânără, de 30 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Femeie plecată de acasă de 11 zile, dată dispărută. Polițiștii cer sprijinul cetățenilor pentru identificarea acesteia | Astăzi, 2 septembrie 2026, ora 15:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la dispariția numitei LONDRIC DANIELA-CRISTINA, de 48 de ani, care locuiește fără forme legale în localitatea Brăteni, comuna Dobârceni, județul Botoșani. |
|
|
| Doi bărbați din Ungureni reținuți după ce au agresat un consătean | Ieri, 1 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 33 și 35 de ani, ambii din localitatea Ungureni, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. |
|
|
| „SUPER-EROUL SIGUR – MISIUNEA: ALEGERI BUNE!” - O nouă campanie de prevenire dedicată siguranței elevilor | În perioada 1–27 septembrie 2026, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară campania de prevenire „Super-eroul sigur – Misiunea: Alegeri Bune!”, adresată elevilor, cu scopul de a contribui la creșterea nivelului de siguranță al acestora... |
|
|
| Verificați, izolați și curățați coșurile de fum: 91 de incendii, de la începutul anului | De la începutul anului, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani s-au produs 91 de incendii din cauza coșurilor de fum sau burlanelor defecte, necurățate de funingine ori neprotejate termic față de materialele combustibile din apropiere. |
|
|
| Botoșănean dat dispărut. Poliția îl caută și cere sprijinul cetățenilor | Astăzi, 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la dispariția numitului RUSU IULIAN-DUMITRU, de 48 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Sucevean depistat pe un drum din județ în timp ce se deplasa cu 129 km/h | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 208 C, în localitatea Joldești, au surprins cu aparatul radar un autoturism care rula cu 129 km/h. |
|
|
| Bărbat reținut 24 de ore pentru distrugere | La data de 31 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Cândești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de distrugere. |
|
|
| UPDATE: Bărbatul a fost găsit - Alertă! Bărbat din Lozna dat dispărut - VIDEO | Ca urmare a sesizării dispariției numitului Strug Constantin, de 52 de ani, din localitatea Lozna, județul Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani împreună cu jandarmii, pompierii și voluntari s-au mobilizat și s-au deplasat în zona indicată, în căutarea bărbatului. |
|
|
| Expoziția „Vatra”, dedicată pictorului Corneliu Dumitriu | Muzeul Județean Botoșani și City Gallery Botoșani invită publicul la expoziția „Vatra”, dedicată pictorului Corneliu Dumitriu (1954-2022). |
|
|
| VIDEO - Tineri prinși în flagrant delict de către polițiști. Au fost arestați pentru 30 de zile | La data de 30 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, de 24 și 25 de ani, din localitățile Cristești și Bălușeni, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. |
|
|
| VIDEO - Incendiu devastator la Cândești. Două gospodării făcute scrum. Pompierii dorohoieni au stins incendiu după cinci ore | Un incendiu de proporții a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Cândești. Două case, o bucătărie de vară și un depozit de furaje au fost distruse de flăcări. Trei porci și peste 20 de păsări au murit. Din fericire, proprietarii, care se aflau în casă în momentul izbucnirii incendiului,... |
|
|
| Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru fluidizarea traficului de călători la nivelul frontierei de est | * Având în vedere că este sfârșit de sezon estival, în această perioadă se preconizează o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent... |
|
|
| UPDATE: PERSOANE CERCETATE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU TRAFIC DE MINORI | În urma activităților desfășurate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, ieri, 25 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului... |
|
|
| Sărbătorile Dorohoiului monitorizate de către jandarmi | În perioada 28 - 30 august a.c., personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la evenimentul "Dorohoiul în Sărbătoare", în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală. |
|
|
| Risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia. Hidrologii au instituit Cod galben | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit cod galben de astăzi, de la ora 16:00, până mâine, la ora 24:00. |
|
|
| Două fapte de dare de mită, sesizate în aceeași zi de polițiștii botoșăneni din cadrul unei patrule rutiere | La data de 23 august 2026, polițiști din cadrul IPJ Botoșani – Biroul Rutier au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani cu privire la două fapte de dare de mită, săvârșite la un interval de aproximativ 35 de minute. |
|
|
| Incendiu devastator la Sulița. Opt capre au murit și cinci tone de furaje făcute scrum - FOTO | Opt capre au murit în urma unui incendiu izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița. Evenimentul s-a produs din cauza unui foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, lăsat nesupravegheat. |
|
|
| Reacția rapidă a unui polițist botoșănean, aflat în timpul liber, a prevenit o tragedie - FOTO | Un autoturism a fost distrus în totalitate de un incendiu izbucnit în timpul mersului, pe drumul spre localitatea Măgura, județul Bacău. Datorită vigilenței și reacției rapide a colegului nostru, Sebastian Bernicu, aflat în timpul liber, ocupanții vehiculului au fost avertizați la timp și au reușit să se pună în siguranță, înainte... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor pentru menținerea unui climat de ordine la Dorohoi | La data de 22 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au desfășurat activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, precum și de prevenire a infracțiunilor stradale, în municipiul... |
|
|
| Bătăuși din Dersca reținuți de către polițiști | La data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 34 și 37 de ani, ambii din localitatea Dersca, cercetați pentru comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 361 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 358 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|